Președintele rus Vladimir Putin a recunoscut duminică: contraofensiva armatei ucrainene împotriva Rusiei „există”, dar a susținut că operațiunea „a eșuat”.

Reformulăm?

Dictatorul de la Kremlin nu a putut nega eforturile brigăzilor ucrainene de a elibera teritoriul încă ocupat de trupele Federației Ruse și - pentru liniștea sa și mai ales a opiniei publice ruse le-a minimalizat, el considerând, cu premeditare, că operațiunea Kievului, cu circa 12 brigăzi bine antrenate de aliați și dotate cu tancuri germane și transportoare blindate americane nu a avut succesul inițial scontat.

Calcule elementare sugerează că armata ucraineană a alocat contraofensivei în jur de 50.000 de militari - infanteriști, pușcași marini, forțe pentru operațiuni speciale, grăniceri, tanchiști, artileriști, cercetași.

În mod paradoxal, numai pe aliniamentul de sud al Frontului de Est, care se află în părțile de nord ale regiunilor Herson și Zaporojie, o line defensivă numită de ieri, simbolic, de către jurnaliști, linia Surovikin - după numele generalului Sergey Vladimirovich Surovikin, care a comandat, scurt timp, trupele ruse dislocate pe teritoriul ucrainean, a retras unitățile din orașul Herson și a consolidat defensiva unităților militare trecute în dispozitiv menit a stopa înaintarea militarilor ucraineni, inclusiv prin lucrări genistice inteligent concepute și realizate - se află acum 50.000 de militari ruși.

Asta ar crea iluzia unui raport de forțe de 1 la 1, dar realitatea este că ucrainenii mențin în linia întâi, a dispozitivului lor, alte unități, alături de care au acționat doar patru brigăzi - pe tot Frontul de Est - din cele 12 noi formate de Kiev pentru a executa o lovitură de ...berbec în dispozitivul militar rusesc.

Iar rușii, în eșalonul doi, în zona logistică și în Peninsula Crimeea, au încă trei sute de mii de luptători.

Obiectiv, contraofensiva ucraineană a fost declanșată mai devreme decât se cuvenea.

Asta în condițiile în care nu fusese primită toată tehnica de luptă occidentală, pentru o campanie de mare anvergură, iar instruirea apărătorilor se derulase în țări aliate, la nivel soldat, grupă, pluton, companie, uneori și batalion, în condițiile în care adversarul avea în teren unități instruite la un nivel superior - cel de brigadă și, după caz, de divizie.

Rușii mai au o forță aeriană de circa 1.000 de avioane de vânătoare și bombardament, iar ucrainenii speră că în lunile ianuarie și februarie 2024 vor primi primele avioane F-16, cu piloți ucraineni instruiți peste hotare.

De aceea, șeful Statului Major al Armatei Ucrainei, generalul Valerii Fedorovych Zaluzhnyi are dreptate când spune că nicio forță militară aliată nu ar porni la contraofensivă, dacă nu ar avea un sprijin aerian puternic, pe care, acum, luptătorii ucraineni nu îl au.

Chiar dacă secretarul de stat Antony Blinken a declarat duminică că forțele ucrainene „au luat deja înapoi aproximativ 50% din ceea ce a fost confiscat inițial” de invazia militară rusă, care a început în februarie 2022, a uitat să precizeze că majoritatea covârșitoare a teritoriului recuperat a fost eliberat înainte de începerea contraofensivei.

Pe același subiect, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, de la Pentagon, generalul Mark Milley, a precizat public faptul că operațiunea ucraineană este „departe de a fi un eșec. Este mult prea devreme pentru a da o astfel de etichetare. Au mai rămas multe lupte de dus.” De dus - da, dar de tocare reciprocă a efectivelor militare ucrainene și ruse - cu siguranță.

Nu știu cui folosesc estimări de genul: în ultimele șase săptămâni, contraofensiva ucraineană a înregistrat câteva câștiguri progresive.

Kievului? Doar la Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate, de la Mons, în fiecare dimineață, generalii aliați analizează imaginile fotografice realizate din satelit, confruntând astfel informațiile publice, cu situația reală, din teren.

Ca bomboana pe coliva unei iluzii să fie mai dulce, o analiză a Institutului pentru Studierea Războiului susține că Ucraina a câștigat un teren în Andriivka, la sud-vest de Bakhmut și la nord-vest de Bakhmut în Orikhovo-Vasylivka, unde unele forțe ruse au fost forțate să se retragă. Zău?

Dar perimetrul localității Bakhmut, așa cum este localitatea acum, distrusă de luptele anterioare, crâncene, este menținut în continuare de trupele ruse, a căror coloană vertebrală o constituie parașutiștii militari.

Pe acest fond, s-a derulat duminică întâlnirea dintre Putin și Lukașenko, ultimul plusând spre încântarea aplaudacilor săi, că: „nu există o contraofensivă” în Ucraina. Și replica, semnificativă i-a dat-o Putin: „Există, dar a eșuat”.

Lukașenko, cu lecția evident înainte învățată a invocat o așa-zisă neliniște tot mai mare în Polonia vecină, care a luat recent măsuri, pentru a-și consolida granița cu Belarus, pentru a preveni o invazie a luptătorilor Grupului Wagner.

Prima obiecție lucidă?

Inițial, la Minsk, s-a anunțat că numai câteva mii de luptători vor fi primiți în Belarus, imagini video ulterioare arătând combatanți Wagner, numai cu armamentul de infanterie din dotare - care nu a fost predat armatei ruse - deplasându-se cu autoturisme civile, de teren, cu steagurile proprii la vedere, spre tabăra destinată cazării lor, de către autoritățile din Belarus.

A doua obiecție, necesară?

Chiar și dacă - ipotetic - toți cei 50.000 de mercenari Wagner s-ar afla în Belarus și chiar dacă, tacit, li s-ar înapoia tot ce au predat armatei ruse - tancuri, piese de artilerie, muniție - tot nu ar fi de luat în seamă, pentru o eventuală incursiune pe teritoriul polonez - care este teritoriu al NATO -, ceea ce evident, Putin și Lukașenko se fac că au uitat.

Forțele Armate ale Poloniei au peste 160.000 de militari activi fiind în curs de mărire a efectivelor, până la dublarea lor, cărora li se adaugă 25.000 de militari, foarte bine instruiți, dislocați peste hotare, dar și 200.000 de rezerviști apți pentru luptă.

În plus, la granița de est a NATO, cu Belarus și Rusia, se află patru grupuri de luptă de nivel batalion multinațional, cu peste 1000 de militari aliați, în componență, organizate în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, care sunt conduse de ofițeri din Regatul Unit, Canada, Germania și Statele Unite.

Este de mențional și Corpul Multinațional de Nord-Est - unde am activat de două ori - format la 18 septembrie 1999 la Szczecin, în Polonia, care, într-o situație de criză, contribuie la coordonarea defensivei forțelor armate estoniene, letone, lituaniene și poloneze, pentru a respinge un atac armat răsăritean.

Faptul că doi șefi de stat, belarus și rus, practic au bătut câmpii, cu așa zisele ambiții teritoriale ale Poloniei în Ucraina și Belarus, ceea ce Varșovia neagă, aduce aminte, de minciunile tipice lui Adolf Hitler, acelea menite a justifica credulilor invaziile sale ulterioare.

Lukașenko mințea precum clipea, atunci când afirma, cu zâmbetul pe buze, că mercenarii Wagner „cer să meargă în vest... pentru a pleca într-o călătorie la Varșovia. Dar, desigur, îi țin în centrul Belarusului”, a spus Lukașenko.

Călătoria ipotetică s-ar termina pe primul kilometru parcurs de la granița polono-belarusă, datorită loviturilor aeriene masive, bombardamentelor necruțătoare ale artileriei aliaților și intervenției forțelor speciale poloneze, care ar duce la decimarea de facto a trupelor Wagner.

Câteva repere orientative pentru cei care monitorizează evoluțiile pe Frontul de Est

1. Nu folosește nimănui, nici măcar Kievului, faptul că Hanna Maliar, adjunctul ministrului ucrainean al apărării, tot iese și anunță avansuri de câțiva kilometri, a trupelor ucrainene și eliberarea a altor zeci de kilometri pătrați.

Când va fi recucerit un oraș, atunci poate fi explicată situația de ansamblu. În rest, asemenea enunțuri publice sunt doar de competența purtătorului de cuvânt al armatei ucrainene, dacă funcția asta mai există.

2. Faptul că președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni, că Rusia este pregătită să intervină și să înlocuiască exporturile de cereale ucrainene către Africa, are doar valoarea de aflarea în treabă, la nivel înalt, în Rusia.

După anunțata vizită a lui Putin, în Turcia, s-ar putea ca Erdogan să aibă câștig de cauză, și într-un anumit mod să reușească reluarea acordului privind transportul cerealelor ucrainene spre Africa.

Fie cu Rusia. Dar mai ales fără ea.

3. Deja se știe că drone de proveniență iraniană au fost dirijate de militari ruși, ca să lovească trei puncte distincte aflate pe teritoriul de sud al Bugeacului - o regiune împărţită astăzi între Republica Moldova şi Ucraina - care era parte a României regale, în perioada interbelică, momentan fiind sub administrație ucraineană.

Știți ce înseamnă asta?

Kremlinul se joacă de fapt cu focul și norocul, în condițiile în care la puțin kilometri, începând de la jumătatea sudică a Dunării se află spațiul NATO.

Iar o lovitură asupra arealului Alianței Nord-Atlantice nu ar rămâne fără consecințe.

4. Teatrul mic, ieftin, jucat de Putin și Lukașenko, în fața presei, vizează atât derutarea aliaților Poloniei, cu o ipocrită amenințare, cu o ipotetică aventură a mercenarilor din Grupul Wagner, spre Varșovia, cât și determinarea Ucrainei să mai disloce unități proprii aflate pe Frontul de Est, pentru întărirea defensivei la granița de nord, cu Belarus.

Și Moscova și Minskul nu ar trebui să uite că este în curs de concretizare ridicarea efectivelor batalioanelor NATO, la nivelul unor brigăzi, cu câte 4.500 de oameni, pe teritoriile Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei, Slovaciei, Ungariei, României și Bulgariei. Cu o dotare completă, la nivelul tehnicii de luptă moderne.

5. Adevărul este că deși a fost inițial amânată, apoi declanșată mai mult pe furiș, contraofensiva forțelor ucrainene este marcată de o lentoare clară, care este generată de dispozitivul defensiv militar rusesc, deloc minor, dar eficient.

Dinamica de pe Frontul de Est nu este aceea a unui marș civic răsunător. Zilnic mor sute de soldați ruși și cam tot atâția ucraineni.

Dacă vom face un salt în timp, în decembrie 2023, linia Frontului de Est va fi diferită de aceea de acum, oferind ucrainenilor încurajarea de a fi - în sfârșit! - de acord cu începerea negocierilor de pace? Dificil de anticipat.

Rocada lui Putin, la granița de est a NATO, cu drone trimise la nord de Delta Dunării și cu amenințări cu trimiterea mercenarilor Wagner în Polonia - adică în spațiul Alianței Nord-Atlantice - aduce aminte de găselnița cu trimiterea trupelor ruse în Siria, pe 30 septembrie 2015, pentru a deturna atenția opiniei publice internaționale, de la confruntarea cu Ucraina.

Din perspectiva Moscovei, ruleta lui Putin se poate opri:

1. fie în dreptul Casei Albe, care ar decide o inițiativă diplomatică de tatonare a posibilităților declanșării inevitabilelor negocieri de pace,

2. fie în dreptul Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate de la Mons, care nu ar ezita să reacționeze la o aventură militaristă răsăriteană, în spațiul NATO, pentru apărarea fiecărui centimetru pătrat de pământ, al Alianței Nord-Atlantice.

O periculoasă echilibristică geopolitică încearcă, din nou, Vladimir Vladimirovici Putin, aflat practic pe muchia de cuțit a aliaților.