Roberto Cavalli a murit la Florența, la vârsta de 83 de ani. Creatorul de modă a devenit tată pentru a șasea oară anul trecut. Acesta s-a stins după o luptă îndelungată cu boala.
A murit Roberto Cavalli
Începând cu 1970, designerul italian a revoluționat lumea modei cu piese vestimentare unice, mizând pe imprimarea modelelor din piele și denim. Roberto Cavalli a construit un imperiu de modă, lăsând în spate o moștenire impresionantă.
Regretatul designer provenea dintr-o familie de artiști, iar bunicul său, Giuseppe Rossi, era o figură importantă în mișcarea Macchiaioli. Acesta a avut numeroase lucrări expuse la Galeria Uffizi din Florența.
Pasiune pentru modă și lux
Cavalli și-a descoperit pasiunea pentru modă încă din adolescență. De altfel, acesta a studiat domeniul la Institutul de Artă din Florența. Ulterior, acesta și-a lansat propriul brandul de modă în anul 1970,. Prima colecție semnată de acesta a fost prezentată la Salon du Prêt-à-Porter din Paris, care a avut loc la Porte de Versailles.
După acest succes, designerul italian și a deschis primul magazin. Localizat în Saint Tropez, acesta a fost frecventat de numeroase celebrități.
Roberto Cavalli, trecut amoros zbuciumat
Roberto Cavalli lasă în urmă un adevărat imperiu și șase copii. Giorgio, cel mai mic dintre aceștia are un an. Mezinul a fost botezat de Cavalli după numele tatălui său, care a fost ucis de naziști în timpul represaliilor de la Cavriglia. Designerul italian a crescut fără părintele său și a recunoscut că acest aspect l-a marcat profund.
Roberto Cavalli a murit astăzi în Florența, orașul său natal. În ultimele clipe de viață, designerul i-a avut alături pe copii, dar și pe fosta sa parteneră, Sandra. Numele acestuia a fost legat de multe scandaluri, având un trecut amoros zbuciumat. Marele creator de modă se confrunta de mulți ani cu o boală. Pentru a lupta cu aceasta, Cavalli mergea des la o clinică medicală privată.