Premierul prorus al Slovaciei, Robert Fico, anunţă încetarea ajutorului militar pentru Ucraina

Premierul prorus al Slovaciei, Robert Fico, anunţă încetarea ajutorului militar pentru Ucraina Robert Fico. Sursa foto: Arhiva EVZ

Noul premier al Slovaciei, social-democratul Robert Fico, a anunţat joi încetarea livrărilor de arme către Ucraina şi limitarea sprijinului acordat ţării vecine la „un ajutor umanitar şi civil”, transmite AFP.

„Considerăm ajutorul pentru Ucraina doar un ajutor umanitar şi civil, nu vom mai furniza arme Ucrainei" , a declarat Fico, a doua zi după numirea sa în fruntea unui guvern de coaliţie asociat cu un partid de extremă dreapta prorus.

Zuzana Caputova l-a numit în funcție pe Fico

Președinta Slovaciei, Zuzana Caputova, l-a numit în funcție pe Fico. S-a întâmplat după ce partidul său, SMER-SSD, a câștigat alegerile din 30 septembrie. După aceasta a format o coaliție cu partidele de HLAS (centru-stânga) și SNS (naționalist).

Fico, un apropiat al premierului ungar Viktor Orban, a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei, combaterea migraţiei ilegale şi o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA.

Rovert Fico, aflat acum la al patrulea mandat de premier

Acesta s-a declarat, de asemenea, împotriva liberalismului politic, a activităţilor organizaţiilor neguvernamentale şi a acordării a mai multor drepturi pentru persoanele transgender.

Totodată, premierul Slovaciei a criticat în repetate rânduri și sancțiunile împotriva Rusiei.

Robert Fico - un mascul alfa obsedat de putere. Este aproape de al treilea mandat, dar ultima dată când a guvernat a fost nevoit să părăsească puterea după uciderea unui jurnalist. Jurnalistul investiga legăturile Guvernului cu mafia din Calabria.

Robert Fico se îndreaptă spre ceea ce ar putea fi al treilea mandat ca prim-ministru al țării sale. Ceea ce dovedește marile sale abilități de supraviețuire politică într-un climat rarefiat de neîncredere a cetățenilor în instituții.

Mai multe despre Robert Fico

Fico s-a născut pe 15 septembrie 1964 și a studiat la Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava, Slovacia.

A fost prim-ministru de două ori: între 2006 și 2010 și între 2012 și 2018. Ultima oară a trebuit să demisioneze după uciderea unui jurnalist care investiga cazuri de corupție care legau reprezentanți ai guvernului slovac cu oameni de afaceri italieni legați de mafia calabreză.

 Robert Fico, legături periculoase

Dar aceste legături periculoase par să fi fost uitate de o parte a electoratului. Fico a studiat la Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava și apoi, la începutul anilor ’90, a intrat la Școala de Studii Slave și Est-Europene din Londra cu o bursă.