Rivaldo a revenit pe teren, la 43 de ani: „Am început iar să mă antrenez şi am putut juca după numai 20 de zile”
- Alexandru Toader
- 8 iulie 2015, 14:17
Câștigător al Balonului de Aur, brazilianul Rivaldo, a revenit pe terenul de joc lntr-un meci oficial, la vârsta de 43 de ani.
Mijlocașul care a scris istorie pentru „Selecao” a jucat de această dată pentru Mogi Mirim, formație din liga secundă braziliană și în care ocupă și postul de președinte.
Trupa a obținut victoria în jocul cu Nautico, scor 2-1, iar în minutul 68, Rivaldo a fost schimbat de către antrenorul Sergio Guedes, în momentul în care cei de la Nautico aveau 1-0. După înlocuirea staru-ului brazilian, Mogi Mirim a întors rezultatul și a reușit să obțină primul succes în campionat.
„După un an şi trei luni de pauză, am început din nou să mă antrenez şi am putut juca după numai 20 de zile, ceea ce ar trebui să motiveze orice fotbalist tânăr”, a declarat brazilianul, campion mondial în 2002. Rivaldo jucase ultima dată într-un meci oficial, într-un meci din prima ligă din Brazilia, la 9 martie 2014.