Prima femeie președinte a Statelor Unite ale Americii se confruntă cu un conflict internațional major: încercând să-și consolideze poziția în estul continentului, Rusia ocupă cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania – toate membre NATO. Această agresiune a Moscovei are nevoie de un răspuns care să depășească amploarea și duritatea unui mesaj acid pe Twitter sau un comunicat de presă tăios. Pentru prima oară de la criza rachetelor cubaneze, pericolul unui război nuclear este iminent.
De la această situație ipotetică pornește 2017 - War with Russia, tulburătoarea carte a generalului britanic Sir Richard Shireff, fost comandant suprem adjunct al forțelor NATO din Europa până în 2014.
Deși 2017 este un roman, o operă de ficțiune, în realitatea cartea reprezintă un scenariu strategic, apropiat de lucrările lui von Clausevitz sau Churchill, comentează Newsweek. Ea poartă subtitlul „Un avertisment din partea unui important comandant militar” și încă din introducerea sa vorbește despre necesitatea urgentă a supunerii lui Vladimir Putin.
Autorul aseamănă Rusia de astăzi cu Germania de la sfârșitul anilor 1930, când a invadat regiunea Sudetă, sfidând frontierele recunoscute.
„Sunt îngrijorat, foarte îngrijorat că suntem ca niște somnambuli care se îndreaptă spre ceva catastrofal”, îi mărturisește reporterului de la Newsweek generalul Shireff, un absolvent de Oxford, care a servit în armata britanică, participând la misiuni în Orientul Mijlociu și în Balcani.
„Un dezastru literar”, comentează Financial Times, dar nu talentul literar al autorului este miza cărții, ci viziunea geopolitică a acestuia, pe care de altfel publicația britanică o socotește „de o profundă importanță”.
Romanul începe cu un atac al forțelor separatiste pro-ruse asupra unei școli din Donețk, regiunea separatistă din estul Ucrainei, devenită din 2014 teatru de război între cele două foste țări sovietice vecine.
Aproape o sută de copii sunt uciși, iar Moscova acuză de această crimă forțele Kievului și se folosește de pretext pentru a-și intensifica ofensiva.
Rusia a folosit un scenariu asemănător în 1999, când bombardarea mai multor blocuri de locuit a dus la declanșarea Războiului din Cecenia.
Însă nu Putin a inventat această strategie: în 1933, Hitler s-a folosit de incendierea Reichstagului pentru a elimina de pe scena politică toți opozanții naziștilor.
Ambițiile liderului rus din carte, în spatele căruia este foarte ușor de recunoscut Putin (ca, de altfel, și Hillary Clinton, șefa de la Casa Albă) depășesc spațiul ucrainean: noul țar vizează țările baltice, asupra cărora crede că Moscova are un drept inalienabil.
Kremlinul este convins că Statele Unite și vestul Europei sunt dispuse să facă orice pentru a evita recurgerea la forță.
Un consilier al președintelui rus afirmă în 2017:
„Occidentul se poate să aibă capacități economice uriașe, însă gândirea sa este orientată numai spre bunăstare. Au uitat să lupte pentru ei.”
În discuția particulară cu reporterul Newsweek, generalul Shireff deplânge ușurința cu care Rusia a invadat Georgia (2008) și Ucraina (2014).
Despre anexarea Crimeii, ofițerul britanic comentează:
„A fost o operațiune perfect pusă la punct și organizată foarte profesionist.”
O operațiune pe care Putin ar putea încerca să o repete în statele baltice, dată fiind rezistența redusă pe care i-a opus-o Occidentul acum doi ani.
„Rusia disprețuiește slăbiciunea și respectă puterea”, spune Shireff.
„Nu este întâmplător că odată la câteva luni națiunea se emoționează în fața imaginilor cu Putin, cu bustul gol și impasibil, luptându-se cu un urs sau alintând un tigru siberian.”
Cu câteva săptămâni în urmă, marea majoritate a cititorilor americani ai cărții numele autorului prefeței, James Stavridis, nu le-ar fi spus mare lucru. Însă mai multe ziare anunțau în iulie că Stavridis, fost comandant suprem al NATO în Europa, făcea parte din cercul de favoriți din care Hillary Clinton urma să-și aleagă candidatul la vice-președinție.
Deși nu el a fost în final alesul, este foarte probabil că, în cazul în care Clinton ar ajunge la Casa Albă, Stavridis ar putea deveni unul dintre consilierii importanți ai acesteia și influența într-o manieră decisivă relațiile Statelor Unite cu Rusia.
În prefața cărții, James Stavridis nu lasă loc de interpretări:
„Dintre toate provocările cu care se confruntă America pe scena geopolitică în a doua decadă a secolului XXI, cea mai periculoasă este renașterea Rusiei sub conducerea lui Putin.”
Când, în campania prezidențială din 2012, republicanul Mitt Romney făcea afirmații asemănătoare, era ironizat de Barack Obama, cel care o susține acum pe Clinton:
„Unii au pretenția să învie atmosfera anilor 1980 și s-o reintroducă în politica lor externă.”
Însă anii 1980 au fost momentul dezarmării nucleare și al dezghețului în relațiile ruso-americane. Momentul actual, apreciază Newsweek, seamănă mai degrabă cu anii 1960, cu scuturi anti-rachetă americane plantate pe teritoriul unor foste state sovietice, precum România și Polonia, ca și exerciții militare de amploare, care par să fie pregătirea pentru lupte reale.
Iritat de aceste manevre NATO în estul Europei, cel mai important consilier al lui Putin pe probleme strategice, Serghei Karaganov, declara pentru Der Spiegel:
„Dacă NATO declanșează o agresiune împotriva unei puteri nucleare ca noi, va fi pedepsit.”
O declarație foarte asemănătoare celor fictive, din carte, ale cercului de consilieri de la Kremlin. Asemenea afirmații par scoase din retorica lui Hrusciov și a anturajului său din anii 1960.
Discuția dintre reporterul Newsweek și generalul Shireff a avut loc cu doar câteva zile înainte de agresiunea cibernetică a unor hackeri, bănuiți de complictate cu Kremlinul, asupra serverelor Convenției Naționale, care a desemnat-o oficial pe Clinton drept candidată a democraților pentru Casa Albă și care a fost numită de șeful spionajului american, James Clapper, „o formă de război”.
Donald Trump a încurajat Rusia să mai desfășoare asemenea acțiuni.
Deși inițial refuzase să discute despre înclinațiile pro-moscovite ale lui Trump, după atacul cirbernetic, generalul Shariff a acceptat să abordeze subiectul:
„Ce i-ar putea servi mai bine lui Putin decât să-i încurce pe democrați și astfel să propulseze spre Casa Albă un candidat care a subminat doctrina NATO de apărare colectivă, punând sub semnul întrebării voința Americii de a sprijini un aliat în cazul în care acesta este atacat?”
Donald Trump a sugerat că Statele Unite nu vor sări în ajutorul aliaților săi din NATO care nu și-au îndeplinit promisiunile de a face achizițiile de armament necesare.
Dacă însă viitorul președinte al Statelor Unite va fi Hillary Clinton, Putin are față de aceasta un ghimpe vechi, încă din decembrie 2011, când secretarul de stat de atunci al lui Obama a fost acuzată că a stat în spatele coagulării unei mișcări de opoziție anti-putinistă.
Clinton a dat de înțeles în repetate rânduri că este adepta utilizării forței în relațiile cu Moscova.
Generalul Shireff crede că un război nuclear cu Rusia este foarte posibil, în condițiile în care enclava Kaliningrad, învecinată cu țările baltice, este un imens depozit de arme nucleare și convenționale, inclusiv sisteme de rachete Iskander, care pot fi dotate cu focoase nucleare și au o rază de acțiune de 500 de kilometri.
Acestea pot lovi cu ușurință Occidentul, iar Putin nu va ezita să le lanseze, în cazul în care va aprecia că frontierele Rusiei cu Europa sunt amenințate, consideră Shireff.
Și, reciproc, dacă Putin invadează țările baltice, un contra-atac al NATO ar fi cerut de doctrina de „apărare colectivă”, sau Punctul 5 din Tratat.
Shireff este tranșant:
„Dacă NATO intră în război cu Rusia, aceasta înseamnă război nuclear.”
Soluția pe care ofițerul britanic o sugerează pentru a împiedica o astfel de escaladare este doar aparent paradoxală: o demostrație de forță și de unitate a NATO, care să descurajeze orice gesturi agresive din partea Rusiei, astfel încât să nu fie nevoie ca forța NATO să fie aplicată.
Shireff susține că Trump are „perfectă dreptate” atunci când acuză multe state europene că nu-și îndeplinesc obligațiile financiare față de NATO:
„Europa trebuie să-și intensifice eforturile.”
Shireff apreciază că Occidentul trebuie să se așeze încă o dată la masa dialogului cu Rusia.
„Comunicarea este ceea ce trebuie. Însă ea trebuie dublată de forță.”