Cântăreața Rihanna ar putea să o înlocuiască pe regina Elisabeta a II-a la conducerea statului Barbados, după ce insula din Caraibe și-a anunțat intenția de a deveni republică, începând de anul viitor.
În prezent, deși Barbados și-a câștigat independența încă din 1966, regina Elisabeta a II-a, a Marii Britanii, a rămas în fruntea statului, ca monarh constituțional. Monarhia va fi abolită anul viitor, în 2021, când guvernul insulei a anunțat că dorește să proclame republica și să „lase pe deplin trecutul colonial” în urmă.
„Barbadienii vor un șef de stat barbadian. Aceasta este declarația supremă de încredere în ceea ce suntem și ceea ce suntem capabili să realizăm”, a declarat guvernatorul general Sandra Mason în fața Parlamentului, citind un discurs scris de prim-ministrul Mia Mottley, conform site-ului Rețete și Vedete.
În acest context, fanii Rihannei îi solicită cântăreței să o înlocuiască pe regina Elisabeta a II-a în funcția de șef de stat al Barbados, după cum arată Rețete și Vedete. De altfel, cântăreața, al cărei nume real este Robyn Rihanna Fenty, s-a născut și a crescut în Barbados. Aici și-a descoperit talentul și pasiunea pentru muzică, fapt ce a determinat-o să îmbrățișeze o carieră în acest domeniu.
„Este timpul ca Barbados să o îndepărteze pe Regina Elisabeta din funcția de șef de stat, în favoarea Reginei Robyn Rihanna”; „Înlocuiți-o cu Rihanna, lașilor!”; „Barbados ar trebui să facă din Rihanna noul lor șef de stat”; „Cred că este foarte bine pentru ei, faptul că se separă de regină. Mi-ar plăcea să văd mai multe națiuni insulare urmând exemplul”, au comentat fanii locali ai artistei pe rețelele de socializare.
În favoarea Rihannei, ca viitor conducător al insulei caraibiene se pronunță și cetățeni din afara insulei, fani declarați ai artistei: „Știu că nu sunt din Barbados, așa că părerea mea nu contează cu adevărat, dar aș dori să o nominalizez pe @rihanna ca șef de stat în Barbados”.
Alți admiratori de pe internet au glumit, exprimându-și temerile că, odată ce va prelua conducerea insulei, Rihanna nu va mai avea timp de muzică și nu va mai scoate un nou album.
Trebuie spus că artista este destul de implicată în viața politică și socială a țării sale de baștină, astfel că solictarea ca ea să preia conducerea insulei nu este chiar o exagerare. Cântăreața oferă sprijin financiar țării fiind implicate în mai multe proiecte menite să ducă la îmbunătățirea vieții locuitorilor acesteia. Ea a acordat susținere autorităților și în contextul pandemiei de coronavirus.
În anul 2018, Rihanna a fost numită ambasador extraordinar și plenipotențiar în Barbados, având ca responsabilitate promovarea turismului, educației și a investițiilor din economie. Mai mult, strada pe care a crescut a primit numele ei, Rihanna Drive.