După ce Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a separat de Biserica Ortodoxă Rusă, preoții români din Ucraina sunt acuzați că sunt agenți ai Rusiei sau că ar fi rusofili, în contextul războiului declanșat de Rusia în ţara vecină.
Preoții români din Ucraina susțin că sunt supuși unor abuzuri, fiind acuzați că sunt agenți ai Rusiei. Ei spun că li se fabrică dosare, iar acum riscă să fie deportați. Ortodocșii români din Bucovina de Nord țin de Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Ruse singura care a permis slujbele în biserică și în limba română.
În urmă cu câțiva ani, Zelenski l-a convins pe Bartolomeu I, patriarhul Constantinopolului, să acorde autocefalie (independentă) Bisericii Ucrainene, tocmai pentru a rupe ortodoxia din Ucraina de ascultarea Patriarhiei Moscovei.
Preoții români din Ucraina, persecutați de regimul Zelenski
Un preot român din Ucraina spune că i-a fost incendiată biserica fără să se facă anchetă, ba mai mult, i-a fost retras dreptul de cetățenie ucraineană, fără o explicație concretă. I-au spus doar că este trădător de ţară.
„Cu ce am greșit eu de vor să-mi lege mâinile? Le spun că eu nu fug nicăieri, aici stau, cu poporul meu, din țara mea și vă iubesc pe toți. Eu m-am dăruit cu totul bisericii și ţării mele, Ucraina”, a declarat Mitropolitul Cernăuţiului.
După problema cu legea minorităților, acum se întâmplă și cu biserica, dar din partea statului român nu a apărut nicio reacție.
Clericii români de la Cernăuți preferă să fie acuzați de legături cu Biserica Ortodoxă de la Moscova decât să fie asimilați de ucraineni prin Biserica Ucraineană autocefală.
De ce nu intervine statul român
IPS Longhin a criticat dur blagoslovirea războiului lui Vladimir Putin de către patriarhul Kiril al Moscovei și a contestat decizia Patriarhiei Constantinopolului de a oferi dreptul de autocefalie Bisericii Ucrainene.
Mai mult, autoritățile regimului Zelenski au declanșat o serie de percheziții la Mitropolia din Cernăuți și la mânăstirile din zonă.
De asemenea, Bogdan Chirieac a spus că „nici nu vom avea o reacție din partea Statului Român. România nu are diplomație, iar Iohannis și Bogdan Aurescu nu pot emite un punct de vedere coerent în această situaţie delicată”, a declarat jurnalistul.
„E o situație dificilă, prefer ca preoții aceia să fie în siguranță, să vină în România, decât să rămână pe acolo pradă înjunghierilor și incendierilor”, a mai declarat jurnalistul la antena3.ro.