Rezervații naturale cu tradiții locale autentice. Regiunea Ungheni își îmbogățește oferta turistică cu trei trasee noi
- Ana Munteanu
- 31 mai 2025, 22:28
Crama Mircești. Sursa foto: UNDP MoldovaRepublica Moldova poate surprinde frumos cu natura sa vie și cu zeci de destinații ospitaliere. Fiecare zonă a țării este unică în felul său și uimește prin tradiție și autenticitate. Regiunea Ungheni invită vizitatorii să parcurgă trei trasee noi. Aceștia pot alege să meargă „Pe meleagurile Movilei Măgura”, pe „Bucovina basarabeană” sau „De la Prut la Movila Măgura”.
Traseele au fost create de clusterul turistic „Dealurile Măgurii”, în colaborare cu Asociația de Dezvoltare a Turismului în Moldova. Inițiativa a fost realizată în cadrul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Acesta a fost finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF.
Rezervații naturale și tradiții locale autentice în regiunea Ungheni
Traseul turistic „De la Prut la Movila Măgura” include 36 de obiective turistice, cu o lungime totală a rutei de 118 km. Traseul pornește din satul Sculeni și continuă prin Gherman și Alexeevca, trecând prin Rădenii Vechi și Rezervația științifică „Plaiul Fagului”. Oferă oportunitatea de a vizita Biserica „Sfânta Treime” din 1890, Muzeul satului, fabrica „Dulce plai” și semnul comemorativ al principelui G. A. Potiomkin de Taurida. Traseul se încheie cu vizite la pensiunea „Ferma Vilador” din Slobozia-Măgura, Crama Mircești pentru degustări de vinuri, obiective culturale și istorice în satul Măgurele și Mircești.

Trasee turistice în regiunea Ungheni. Sursa foto: UNDP Moldova
Cel de-al doilea traseu, intitulat „Pe meleagurile Movilei Măgura”, are o lungime de 65 de km. Acesta poate fi parcurs timp de 8-9 ore. Traseul oferă o experiență diversificată, incluzând degustări de ceaiuri din plante medicinale locale și vizite la pensiunea „Ferma Vilador” din satul Slobozia-Măgura, raionul Sângerei, care oferă cazare, masă și agrement. Pe parcurs, turiștii pot explora Movila Măgura și satul Slobozia-Măgura, unde se află Biserica „Sfânta Treime”. În satul Măgurele se pot vizita casa părintească a umoristului Efim Tarlapan, Dealul Țiglău cu cele trei cruci, Muzeul satului și Biserica „Sfinții Mihail și Gavriil”.
La Mircești se găsesc locuri cu încărcătură istorică precum Casa prisăcarului Samson Hurghiș, școala construită în 1930 și pristolul bisericii de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail”. Traseul include și o vizită la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și Crama Mircești. Aici sunt organizate degustări de vinuri. Totodată, pensiunea „Ferma Vilador” și Crama Mircești, parte din Clusterul turistic „Dealurile Măgurii”, oferă servicii pentru oaspeți, iar pensiunea „Ferma Vilador” funcționează și ca centru de informare turistică.
În ospeție la „Bucovina basarabeană”
Cel de-al treilea traseu numit „Bucovina basarabeană” are o lungime de 50 km și se parcurge parțial pietonal. Traseul începe de la intersecția Bahmut și continuă spre Rezervația științifică „Plaiul Fagului”, situată la 4 km distanță. Următorul obiectiv este localitatea Rădenii Vechi, aflată la 5,6 km. Aici pot fi vizitate Biserica „Sfânta Treime”, Muzeul satului găzduit în Casa de cultură, Fabrica „Dulce Plai” și Semnul comemorativ al principelui G. A. Potiomkin de Taurida.
La o distanță de 25 km se află satul Pârlița, care oferă un traseu local cu atracții precum Muzeul satului, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, locul fostei biserici din lemn „Sfântul Ioan Botezătorul”, ruinele conacului familiei Carastachi-Buharin, o porțiune de stradă cu pavaj vechi, fosta școală primară și Muzeul tehnicii agricole. Traseul se încheie la Pensiunea „Plopii fără Soț”. Aceasta este situată la 8 km distanță.

Trasee turistice în regiunea Ungheni. Sursa foto: UNDP Moldova
Fiecare traseu valorifică locația avantajoasă a regiunii și scoate în evidență peisajele și biodiversitatea unică, alături de atracții turistice precum rezervații naturale, movile emblematice și tradiții locale autentice. Traseele sunt gândite să satisfacă diverse preferințe. Acestea au o durată variabilă, de la excursii de cinci ore până la itinerarii de două zile, care includ popasuri și activități diverse, precum drumeții, vizite la obiective culturale și degustări de produse locale.
„Aceste trasee au o valoare importantă pentru trecutul și prezentul regiunii. Ele îmbină tezaurul autentic local și reprezintă noi puncte de atracție turistică. Traseele turistice aduc diversitate în oferta turistică a regiunii și valorifică resursele turistice naturale şi antropice din Ungheni”, a subliniat Viorel Prisăcari, managerul clusterului turistic „Dealurile Măgurii”.
Noile trasee turistice au fost elaborate în anul 2024
Clusterul turistic „Dealurile Măgurii” este unul dintre cele opt clustere susținute de programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) prin intermediul programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”. Acesta este finanțat de Uniunea Europeană. Clusterul a beneficiat de un sprijin financiar în valoare de 100.000 de euro. Banii au fost utilizați pentru dezvoltarea infrastructurii turistice, promovare și susținerea antreprenorilor locali implicați în turism.

Trasee turistice în regiunea Ungheni. Sursa foto: UNDP Moldova
Noile trasee turistice au fost elaborate în anul 2024. Acestea vin să completeze oferta turistică a Ungheniului, care din 2021 are propriul brand, menit să consolideze competitivitatea regiunii în multiple domenii, inclusiv turism, investiții, atragerea afacerilor, exporturi, promovare externă și atragerea capitalului uman.
Prin proiectele sale, PNUD a susținut dezvoltarea a 25 de trasee turistice.