Editura Evenimentul si Capital

Resorturile intime ale unei revoluții: halvița lui Bălcescu și beția din care s-a născut „Frăția” de la 1848

Autor: | | 1 Comentarii | 1585 Vizualizari

Într-o scrisoare istorică, adresată de Ion Ghica lui Vasile Alecsandri la 25 octombrie 1886, de la Londra, boierul muntean dezvăluie, pradă rememorărilor de suflet, amănunte inestimabile în legătură cu mișcarea de revoltă care cuprinsese, cu aproape patru decenii înainte, Europa și, uluitor, principatele române.

Epistola lui Ghica, inginer școlit la Paris, țintește, în primele rânduri, un portret închinat patriotului Nicu Bălcescu, dar nu reușește, chiar și omițând parantezele-elastic, să nu navigheze cu toate pânzele amintirilor întinse la maximum (și) aproape de începuturile Revoluției de la 1848. Norocul nostru, aș spune, o oportunitate pe care, din păcate, n-am cunoscut-o la școală. Dar să dăm curs, mai bine, răvașului lui Ion Ghica: „Odată, ieșind de la școală, apucasem drumul spre casă, luând prin scurta ulicioară care începea în poarta Colegiului «Sfântu Sava», între curtea Petrescului și casa cu privor a egumenului grec al mănăstirii, și se sfârșea în unghiul bulevardului și a stradei Academiei, unde era de o parte, la dreapta, casa Dobrotineanului, și la stânga, casa Spahiului. Poarta școalei era la câțiva pași de ușa bisericei, cam în locul unde s-a ridicat statuia lui Lazăr. Acolo se așezau pe vine în șir, unul lângă altul, merari, simigii și bragagii cu tablalele și panerele lor”.

Un găligan nărăvit la poftele altora

Ați alunecat în istorie? Vă puteți închipui astfel Bucureștiul secolului XIX? Faceți un efort, Ion Ghica nu vă va dezamăgi! Ia, să vedem mai departe, să aflăm cum s-au cunoscut doi dintre cei mai importanți actori ai Revoluției de la 1848! „Un găligan de școlar, cât un bivol de mare, tăbărâse pe un băiat slab și pirpiriu, îl trântise la pământ și-i căra la pumni, căutând să-i ia din mână o bucată de halviță”. V-ați prins cine dintre ăștia doi era Bălcescu? Nu? Continuarea este, fără îndoială, savuroasă: „Goliatul, căruia toți îi spuneam Sotea, pentru că era de o putere de care numai vărul meu Mavru (n.a. - Comitele Dimitrie Mavru, general de divizie în armata rusească, fiu al generalului Nicolae Mavru și al Profirei Moret de Blaremberg, născută Ghica) îi venea de hac, își petrecea timpul mai mult la poarta școalei, între plăcintari și salepcii, decât în clasă. Îndată ce cumpăra cineva un covrig sau un măr, el se repezea ca un erete și i-l smulgea din mână; grație puternicilor săi pumni, răspândise o așa groază printre băieți, încât mulți îi plăteau tribut în natură sau în parale, ca să nu-i bată sau ca să-i protege în contra altor camarazi”.

Cu unghiile și cu dinții

Vi-l imaginați, mă gândesc, pe acest Goliat în luptă cu un sfrijit încăpățânat și mândru. Să dăm curs, zic, scrisorii lui Ghica! „De astă dată, însă, găsise împotrivire, băiatul, deși trântit la pământ, dar nu lăsa să-i scape halvița; o apăra din mâini și din picioare, cu dinții și cu unghiile. Fie din indignațiune, fie că puteam conta pe camarazii care veaneau din urmă, mi-am luat inima în dinți și m-am aruncat în ajutorul celui slab și asuprit”. Ghica evită, elegant, detaliile încleștării, dar nu ezită să facă observații pe care, dacă viitorul nu i l-ar fi adus aproape pe micuțul războinic, probabil că nu le-ar mai fi făcut niciodată: „Cea dântâi grijă a băiatului când s-a ridicat de la pământ a fost să caute să-și adune după jos foile caietului său, zdrențuite și risipite în luptă, operație lungă și migăloasă, la care i-am dat și eu mână de ajutor. A doua zi când m-am dus la școală, l-am găsit în ușa clasei a IV-a de umanioare; cum m-a văzut, și-a scos șapca, arătându-mi cu mulțumire caietul, zicându-mi: «Uite cum l-am dres de bine; noroc, zău, cu dumneata, că mi se pierdea, păcat, o grămadă de muncă»”.

În continuare, observațiile lui Ghica: „Foile rupte erau lipite și cârpite fiecare la locul lor, cu o minuțioasă îngrijire. Dar ce m-a mirat mai mult a fost să văz pe unele pagine scris cu litere majuscule fraze ca acestea: «Petru Maior spune...»; «Fotino zice...» etc.”. De ce s-a arătat surprins Ion Ghica, viitorul prim-ministru (de cinci ori!) al României? Nedumerirea e risipită chiar de el: „Aceasta m-a mirat cu atât mai mult că p-atunci nu se pomenea în școalele noastre de istorie națională. D-abia de câteva luni Florian Aaron începuse un curs elementar de istorie generală, în care vorbea despre asirieni și egipteni; nu ajunsese nici la greci, nici la romani”.

Ceaslovul și o lumânare de seu

Ion Ghica aruncă, apoi, un arc peste timp: „La întoarcerea mea din Paris, la anul 1841, ducându-mă să văd pe poetul Alexandrescu la dejurstfă în Gorgani, unde se afla închis într-o cameră în fundul curții lângă gârlă, după ce am stat acolo până înnoptase, când am ieșit, ofițerul de pază, după ce închide ușa bine și bagă cheia în buzunar, îmi zice: «Vrei să te duc și la Nicu Bălcescu? Nu ne vede nimeni, c-au plecat toți de la cancelarie; numai să nu spui cuiva, că dau de belea»”. Iar neastâmpăratul Ghica a acceptat, cum de nu? „În camera în care am intrat, un tânăr căruia d-abia îi mijea mustața pe buze ședea pe marginea unui pătucean de scânduri, fără alt așternut decât o manta soldățească ghemuită căpătâi și o lumânare de seu întrun sfeșnic de pământ, care lumina un Ceaslov, singura carte carei fusese permisă. Acel arestant era băiatul pe care cu câțiva ani îndărăt îl scosesem din mâinile fiorosului Sotea”.

Codruta Kovesi, lovitura de GRATIE! Va fi procuror european. Antunul facut de STRAINI. ULTIMA ORA

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI