Revoluţia după Castro

Peste trei zile, conducerea cubaneză va decide dacă va schimba direcţia economiei spre liberalizare sau va rata debutul tranziţiei spre democraţie.

Cuba intră într-o nouă epocă odată cu retragerea lui Fidel Castro de la conducerea statului, după aproape o jumătate de secol în care acesta s-a aflat la putere. Coordonatele acestei epoci vor fi stabilite însă de oficialii comunişti de la Havana, care trebuie să decidă dacă vor continua cu stoicism drumul pe care i-a angajat Fidel sau dacă vor schimba direcţia. În acest timp, comentează AFP, cubanezii nu şi-au revenit după anunţul-şoc de marţi. 70% din populaţie nu a cunoscut alt preşedinte în afară de Fidel Castro, iar sentimentele care îi încearcă acum se împart între speranţa schimbării şi neîncrederea cu care privesc retragerea „Comandantului Suprem“.

Numeroase state occidentale au salutat retragerea lui Castro, preşedintele SUA, George W. Bush, insistând asupra faptului că acest moment ar trebui să marcheze „debutul tranziţiei spre democraţie“. Mai mult, peste 100 de congresmeni americani i-au cerut secretarului de stat Condoleezza Rice o „revizuire completă“ a politicii SUA faţă de Cuba, referindu-se la embargoul economic impus Cubei în 1962 de către Statele Unite. Duminică - momentul adevărului Primul semnal privind calea pe care o va urma Cuba va veni însă duminică, odată cu desemnarea succesorului lui „El Lider Maximo“ de către Adunarea Naţională. Marele favorit este fratele lui Fidel, Raul Castro, în vârstă de 76 de ani, care a asigurat interimatul la conducerea ţării de la 31 iulie 2006. În aceste 18 luni, Raul a făcut eforturi pentru a-şi transforma imaginea de militar dur în cea a unui reformator prudent şi pragmatic. Potrivit unor analişti citaţi de AFP, dacă va rămâne la putere, Raul Castro ar putea opta pentru o liberalizare după modelul chinezesc.

„Cei care îl cunosc apreciază că Raul va fi mai deschis decât Fidel către un program de reforme orientat spre piaţă“, a afirmat Carmel Mesa-Lago, profesor de economie la Universitatea din Pittsburgh, specializat în problemele Cubei. Pe de altă parte, însă, Raul Rivero, jurnalist şi poet disident cubanez, a estimat că dacă Raul Castro va rămâne la putere, lucrurile nu se vor schimba. „Retragerea lui Fidel Castro nu înseamnă că va înceta să controleze viaţa şi moartea oamenilor din ţară“, a apreciat acesta într-un articol apărut în publicaţia spaniolă „El Mundo“. PLANUL DE REZERVĂ

Noua generaţie de la Havana

O soluţie pentru conducerea Cubei poate fi Carlos Lage, vicepreşedinte al Consiliului de Stat. Acesta deţine şi funcţia de secretar al Comitetului executiv al Consiliului de miniştri, echivalentă a postului de premier. În vârstă de 57 de ani, de meserie medic pediatru, Lage este considerat artizanul unor reforme economice care au asigurat supravieţuirea regimului în anii ’90, când Cuba s-a confruntat cu o gravă criză financiară.

Carlos Lage este însă o opţiune de rezervă, în cazul în care Adunarea Naţională va decide reîmprospătarea conducerii cubaneze. Lage este privit cu respect de către oficialii de la Havana. Mai mult, pe perioada convalescenţei lui Fidel, Lage a devenit unul dintre principalii emisari ai regimului cubanez în străinătate.