Un refugiat ajuns în Croația a șocat întreaga lume după ce a spus că mâncarea din Europa nu este bună.
Jurnaliștii de la Euronews au făcut un reportaj cu imigranții care au ajuns în Croația. Aceștia au aflat și de ce majoritatea imigranților vor să ajungă în Germania. Un imigrant a spus că a fost mințit atunci când i s-a transmis că peste tot în Europa este bine. Marea nemulțumire a lui este mâncarea de proastă calitate. “Oamenii mi-au spus că în Croația este bine. Dar priviți, în Croația nu este bine. Primim pe lună doar 100 de kuna (n.red - 13 euro). Mâncarea nu este bună, în fiecare zi spaghetti, macaroane. Nu este bine. Mergem în Germania, pentru că în Germania este foarte bine”, a șocat unul dintre refugiați. Vedeți mai jos reportajul în cadrul căruia refugiatul face aceste afirmații șocante.