Revoltă la o închisoare din Brazilia. Guvernul statului a decis ce se va întâmpla cu autorii masacrului extrem de sângeros care a avut loc duminică și luni într-o închisoare din Brazilia, statul Amazonia, și s-a soldat cu moartea violentă a 56 de deținuți.
Atacatorii vor fi transferați în închisori federale cu securitate întărită, a anunțat marți ministrul brazilian al justiției, informează AFP.
Guvernul a anunțat printr-un comunicat că cei 112 deținuți ai complexului penitenciar Anisio Jobim sunt dați în urmărire, precum și alți 72 de deținuți dintr-un alt centru de detenție. Aproximativ 40 de fugari dintr-un total de 184 au fost prinși după masacrarea a 56 de deținuți, dintre care numeroși au fost decapitați, în noaptea de duminică spre luni.
“Așteptăm ca guvernul statului Amazonia să ne transmită identitățile autorilor pentru a-i transfera în închisori federale”, a declarat ministrul justiției din Brazilia, Alexandre de Moraes.
Confruntările dintre două bande rivale au durat mai mult de 15 ore, fiind de o sălbăticie inedită pentru Brazilia, potrivit gerpres.ro.