Retragerea Cristinei Neagu, după 25 de ani pe terenul de handbal: Nu vreau să fie o veste tristă

Cristina Neagu. Sursă foto: Facebook

Cristina Neagu a anunțat că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe terenul de handbal. Semnarea contractului pentru acest sezon a avut loc în noiembrie 2023.

Cristina Neagu se retrage. Va fi ultimul sezon pe terenul de handbal

„Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă, am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte, m-am tot gândit la momentul potrivit, dar acesta nu e niciodată.

Am hotărât că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal. Nu ştiu dacă e un singur motiv, cred că momentul acesta vine în cariera oricărui sportiv, dar nu vreau să fie o veste tristă, ci să ne bucurăm cu toţii.

Dacă vor să mă vadă jucând ultima dată în oraşul lor, să vină alături, să ne facem poze, să primească autografe! Sunt 25 de ani de carieră şi 20 la cel mai înalt nivel, am trăit multe momente frumoase.

Sigur că oamenii ţin minte trofeele, m-am bucurat de trofeul Ligii Campionilor şi de cele două medalii obţinute cu naţionala. E un sentiment unic. Am stat şi 4 ani în afara terenului, cred că atunci am învăţat cele mai importante lecţii", a declarat Cristina Neagu în cadrul Știrilor Pro TV.

Cristina Neagu. Sursă foto: Facebook

Reacția CSM București

„Ne bucurăm că suntem parte din această călătorie fantastică a singurei handbaliste desemnată de patru ori cea mai bună din lume şi care în următoarele meciuri are şanse să devină golgheterul all-time al competiţiei!

Hai să trăieşti istoria! Hai să o vezi jucând şi să o aplauzi pe Cristina Neagu în ultimele sale bătălii din EHF Champions League!”, a transmis clubul la scurt timp după anunțul Cristinei Neagu.

Cristina Neagu, singura din istorie care a câștigat de patru ori titlul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume

În decembrie 2023, Cristina Neagu a făcut publică decizia de a se retrage din echipa națională de handbal, la întoarcerea lotului din cadrul Campionatului Mondial desfășurat în Danemarca, Norvegia și Suedia.

În februarie 2024, Neagu a stabilit un nou record personal, depășind pragul de 1.100 de goluri marcate în Liga Campionilor. În clasamentul all-time al acestei competiții, ea se situează acum pe locul al doilea, fiind surclasată doar de muntenegreanca Jovanka Radicevic.

Pe lângă acest succes, Neagu deține și un alt record notabil: a câștigat titlul de cea mai bună jucătoare de handbal din lume de patru ori, un record de neegalat până în prezent. În plus, la Campionatul European, este recunoscută ca fiind golgeter all-time cu 303 goluri, consolidându-și astfel statutul de legendă a sportului. Se estimează că în acest ultim sezon al Ligii Campionilor, Neagu ar putea adăuga noi realizări la palmaresul său impresionant.