Poliția japoneză a arestat un bărbat care a încercat să ducă în China material genetic ce ar fi putut fi folosit pentru a reproduce renumita vită japoneză Wagyu, provocând consternare printre reprezentanții unei industrii care își păstrează reputația cu virulență.
Poliția din Osaka a cercetat locuința bărbatului. Numele acestuia nu a fost dat publicității, dar se înțelege din declarații că ar avea în jur de 60 de ani. Acesta a încercat anul trecut să exporte ovule fertilizate și spermă de bovine Wagyu în China. Cetățeanul japonez a luat un feribot de la Osaka la Shanghai, în iulie 2018, având la bord un recipient metalic plin cu azot lichid și sute de mostre de ovule și spermă criogenate, susține un reportaj al ziarului japonez Yomiuri. Acesta a fost oprit de vameșii chinezi deoarece nu ceruse un certificat de inspecție de carantină înainte de a părăsi Japonia. După ce s-a întors la Osaka, bărbatul a solicitat documentul respectiv de la oficialii vamali japonezi, ceea ce a dus la inițierea unei anchete. Astfel, bărbatul a fost acuzat de încălcarea Legii privind Controlul Bolilor Infecțioase Domestice, infracțiune care se pedepsește cu maxim trei ani de închisoare sau o amendă de un milion de yeni (9.000 de USD). Cererea de carne de vită Wagyu, cunoscută sub denumirea de "Rolls-Royce-ul cărnii de vită", este în creștere, iar producătorii japonezi au raportat o creștere accentuată a exporturilor, ceea ce a contribuit la creșterea prețurilor la un nivel record. Exporturile de carne de vită ale Japoniei au depășit 20 de miliarde de yeni în 2018, aproape dublu față de cifrele din 2015, iar guvernul a stabilit o țintă ambițioasă pentru exporturi în 2020, în valoare de 25 de miliarde de yeni. Aceasta este o componentă importantă a efortul de a se ajunge la 1 trilion de yeni în exporturi din agricultură. În anii 1970, înainte ca fermierii japonezi care creșteau vite să-și dea seama de potențialul animalelor lor, un număr limitat de bovine Wagyu a fost vândut în Australia și SUA, unde fermierii le-au încrucișat cu vitele lor pentru a produce o variantă locală, deși a fost introdusă o interdicție de export în 1991, pentru a proteja industria internă a Japoniei.