Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marek Szczygieł, explică pentru EVZ cum au reuşit autorităţile de la Varşovia să absoarbă, până acum, peste 30 la sută din fondurile structurale.
Polonia, ţară care asigură preşedinţia semestrială a blocului comunitar, a atras până în prezent o treime din fondurile comunitare în valoare de 68 de miliarde de euro alocate de UE în exerciţiul bugetar 2007-2013, a subliniat ambasadorul polonez la Bucureşti, Marek Szczygieł, într-un interviu acordat EVZ.
Prin comparaţie, România a absorbit doar trei procente din cele aproape 20 de miliarde prevăzute pentru ţara noastră în aceeaşi perioadă. Pentru autorităţile de la Varşovia reţeta acestei performanţe este una simplă: descentralizare, specialişti bine instruiţi şi dedicaţi, un minister specializat exclusiv în coordonarea proiectelor şi, mai ales, miniştri competenţi în fruntea instituţiei. Republica Moldova, relaţiile cu Rusia şi iniţiativa palestinienilor de a obţine recunoaşterea unui stat la ONU, în toamnă, sunt alte subiecte abordate în interviul cu diplomatul polonez. EVZ: Care sunt priorităţile preşedinţiei poloneze a UE? Marek Szczygieł: Acestea pot fi expuse sumar astfel: vrem să vedem Europa dezvoltându-se economic, vrem să vedem Europa mai sigură şi vrem să vedem Europa deschisă. Dar pe lângă aceste trei domenii generale, suntem conştienţi că succesul preşedinţiei poloneze a UE, dar şi continuarea procesului de integrare europeană depind şi de modul în care abordăm şi gestionăm actuala criză din Euro Zone. În acest context, o altă sarcină a preşedinţiei poloneze, chiar dacă nu pare una realistă, ne dorim să revigorăm opinia publică prin consolidarea nivelului de încredere la nivelul populaţiei în privinţa, să spunem, unui final pozitiv a proiectului european. Pentru că avem sentimentul că în ultimele luni, dacă nu chiar ani, asistăm la un fel de criză a încrederii printre cetăţenii europeni. Care ar fi cauzele acestei crize? Cred că am eşuat cumva să explicăm că de fapt toate aceste instituţii şi toate programele pe care acestea le implementează sunt doar pentru binele cetăţenilor şi că am obţinut foarte multe lucruri în Uniunea Europeană. Tindem uneori să uităm că acesta este un proiect unic în istoria mondială, că putem să circulăm liberi în spaţiul european, că studenţii pot merge la diferite universităţi în cadrul programelor de schimb de experienţă, că poţi munci în orice ţară a UE, cu unele excepţii. Unde credeţi că această criză este resimţită cel mai acut, în vestul sau în estul Europei? Cred că în vestul Europei. Şi mi-e teamă că există această tendinţă de a căuta soluţii la această criză de încredere nu în consolidarea integrării europene, ci în soluţii pliate pe interesul naţional care ignoră interesele comunităţii. Aţi amintit de o Europă deschisă. Cum rămâne însă cu decizia Danemarcei de a reintroduce controalele la frontieră? Preferăm să nu criticăm o anumită ţară, ci mai degrabă să protejăm realizările comunitare de până acum, precum lipsa controalelor la frontieră în Spaţiul Schengen. Credem cu tărie că trebuie să ne concentrăm pe consolidarea securităţii la frontierele externe ale UE în loc să introducem restricţii la graniţele interne. O mai bună protecţie a graniţelor externe poate duce la soluţionarea unor probleme interne pe care unele state membre şi cetăţenii lor le percep. Preşedinţia poloneză are o poziţie foarte fermă în acest sens: noi vrem să extindem Spaţiul Schengen şi nu să schimbăm în sens negativ actuala stare de fapt. Nu suntem de părere că o măsură motivată de o anumită situaţie internă este în beneficiul bunei funcţionări a acestei zone. Credeţi că Parteneriatul Estic, printre ai cărui iniţiatori se numără şi Polonia, va ajuta la întărirea siguranţei frontierelor? Cred că Parteneriatul Estic este parte a acestui răspuns. Trebuie să apropiem ţările Parteneriatului Estic de Uniunea Europeană prin îmbunătăţirea situaţiei din acele ţări, prin susţinerea tuturor reformelor economice şi sociale, căci am putea reduce astfel presiunea emigrării, pentru că oamenii se vor simţi mai bine în propriile ţări. În acelaşi timp, cred că ar trebui să susţinem şi liberalizarea vizelor pentru ţările membre ale parteneriatului. Astfel, contactul interpersonal va creşte şi, în plus, acest lucru ne va ajuta să promovăm valorile europene şi să demonstrăm că nu suntem o fortăreaţă închisă. Dimpotrivă, noi chiar ne dorim să rămânem deschişi, căci nu avem nimic împotriva locuitorilor din aceste ţări care vor să viziteze Europa şi să se simtă mai aproape de UE. Trebuie, de asemenea, să intensificăm contactele la nivelul societăţii civile. Cred că aceste aspecte ale proiectului sunt foarte importante şi practice totodată, dincolo de declaraţiile politice. Evident, situaţia diferă în fiecare dintre cele şase ţări incluse în Parteneriatul Estic. Am observant chiar şi un progres constant în sensul integrării în Uniunea Europeană la unele dintre ele, cum ar fi Moldova şi Ucraina. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre Belarus, unde nivelul respectării drepturilor omului şi standardelor democratice sunt inacceptabile. Va continua Polonia să facă presiuni asupra Belarusului, mai ales acum ca preşedinte al UE?Nu putem spune că facem neapărat presiuni, dar ne-ar plăcea să vedem o îmbunătăţire a situaţiei din ţară. Politica preşedintelui Alexander Lukashenko este inacceptabilă. Chiar şi reprimarea recentă a unor proteste paşnice, care nu afectează în niciun fel ordinea publică, stârneşte un val de îngrijorare nu numai din partea Poloniei, ci şi din partea întregii Europe, inclusiv Rusia. Noi chiar am propus o serie de măsuri ca răspuns la recentele proteste şi acţiuni de reprimare a opoziţiei. Sperăm acum să vedem o îmbunătăţire a situaţiei şi a direcţiei în care merge guvernul din Minsk. Cred că toată situaţia depinde doar de atitudinea guvernului belarus. Noi am făcut o ofertă în numele UE în timpul vizitei Miniştrilor de Externe polonez, Radosław Sikorski, şi german, Guido Westerwelle, în Belarus, în toamna anului trecut, dar Guvernul de la Minsk nu a acceptat acea ofertă de colaborare, care ar fi fost în favoarea societăţii belaruse. Ce părere aveţi despre procesul de intergrare a Moldovei în Uniunea Europeană? Este ireversibil?Chiar am vrea ca acest proces să fie ireversibil, să ajungă la un anumit punct din care nu se poate întoarce. Sunt optimist în această privinţă, căci ţara are potenţialul de a se asocia Uniunii Europene şi de a avea perspective europene ferme. Datorită orientării societăţii Moldovei şi a determinării liderilor actuali, cred că ţara este pregătită să asimileze aspiraţiile Uniunii Europene. Cred că cei din Moldova au învăţat nişte lecţii din trecut. Au îmbinat realismul cu reformele interne şi au obţinut o abordare pragmatică. Am observat, de asemenea, că Moldova este într-un proces continuu de dezvoltare internă, iar negocierile de asociere merg foarte bine. Pe de altă parte, putem spune că este un test şi pentru Uniunea Europeană. Vom vedea dacă este capabilă să atragă ţări de dimensiunea Moldovei. Dacă reuşeşte, ar fi încă o dovadă că Uniunea Europeană are putere şi că poate fi considerată centrul de greutate al ţărilor din regiune, un punct de referinţă, o alternativă chiar. Şi credeţi că Uniunea Europeană este suficient de implicată în procesul de asociere a Moldovei, încât acesta să aibă loc?Cred că atât Moldova, cât şi Uniunea Europeană sunt dornice de colaborare şi, de asemenea, sunt sigură că UE nu doreşte ca această ţară să-i scape printre degete, să spunem aşa. De asemenea, nu vrem să încercam să eliberăm Moldova de zonele post-sovietice sau să ne jucăm cu Rusia. Nu ne bazăm pe sentimental ăsta, ci mai degrabă pe rolul Uniunii Europene, care este un fel de stabilizator, care, pe de o parte, va declanşa reformele politice, economice şi sociale şi, pe de altă parte, va ajuta la funcţionarea propice a democraţiei. S-a dovedit a fi un avantaj pentru ţările din regiunea noastră, ca Polonia sau România. Ştiu că nu vorbim despre aspiraţiile apartenenţei în viitorul apropiat, dar funcţia procesului de integrare are acelaşi potenţial. Aşa că, ţările care sunt apropiate şi asociate cu UE sunt mai stabile şi mult mai responsabile în ceea ce priveşte viitorul propriu. De asemenea, vor fi capabile să coopereze şi cu partenerii lor din regiune, o chestiune pe care noi am experimentat-o în trecut. După cum bine ştim, Israelul încearcă să convingă ţările membre ONU să voteze împotriva recunoaşterii Palestinei ca stat propriu-zis. Ce va face Uniunea Europeană? Trebuie să fie o decizie unanimă sau fiecare ţară urmează să decidă pentru ea? Ca Preşedinţie a Uniunii Europene nu putem să forţăm un punct de vedere propriu. În continuare nutrim speranţa că nu se va ajunge la o confruntare la nivelul ONU, ci la reluarea discuţiilor dintre Israel şi Palestina. Considerăm că singurul mod eficient de reglementare a conflictului îl reprezintă negocierile directe dintre ambele părţi. De aceea vedem necesitatea imediată de reînnoire a dialogului israelo-palestinian. Dacă totuşi la forumul ONU se va pune problema statului palestinian propriu-zis – atunci pentru Polonia, ca ţară ce se află la preşedinţia Consiliului UE, chestiunea cea mai importantă o va constitui elaborarea unui punct de vedere comun comunitar referitor la problema exprimării votului în ceea ce priveşte o eventuală iniţiativă palestiniană la ONU. Îndeplinindu-şi mandatul succesiv la preşedinţia Consiliului UE, Polonia va sprijini eforturile depuse de doamna Catherine Ashton în favoarea realizării unui consens şi a unei coeziuni comunitare în această problemă. Cum vede Polonia România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen? Suntem pregătiţi sau mai avem mult de muncă? Poziţia guvernului nostru este foarte clară. Credem că spaţiul Schengen şi realizările privind libera circulaţie a persoanelor în Uniunea Europeană ar trebui să fie extinse către toate ţările membre UE, incluzând România şi Bulgaria. Credem că pe termen lung acele frontiere interne ar trebui să fie eliminate de tot.
În acelaşi timp, ne amintim propria experienţă în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Senghen, făcută în doi paşi. Aşa că, suntem conştienţi de anumite aspecte politice ale extinderii actuale a spaţiului Senghen, dar, din punct de vedere politic, Polonia susţine aderarea acestor două ţări la spaţiul Senghen. După cum am mai spus, noi vedem răspunsurile provocărilor actuale, reprezentate de presiunile externe, nu prin introducerea unor măsuri restrictive suplimentare sau prin amânarea aderării, ci prin întărirea protecţiei graniţelor externe ale Uniunii Europene.
Trebuie să fim totuşi conştienţi că deciziile vor fi luate de comun acord şi sperăm că reuniunea JAI din septembrie va genera această decizie consensuală. Noi suntem pregătiţi să lucrăm, pentru a convinge toate ţările că avem nevoie de această decizie în timp util şi, de asemenea, sperăm ca această soluţie să permită un suport politic total al deciziei. Dar trebuie să fim, de asemenea, realişti şi să luăm în considerare şi preocupările statelor implicate în proces. Poloniei îi sunt alocate fonduri europene în valoare de 68 de miliarde de euro. Cât aţi reuşit să atrageţi până în prezent?Această sumă de bani a fost direcţionată către Polonia în cadrul actualului buget UE, care expiră în 2013. Până acum, am reuşit să absorbim aproximativ o treime dintre acele fonduri, dar procesul este încă în desfăşurare, urmând să accelerăm eforturile de absorbţie ale fondurilor. Anticipăm că vom reuşi absorbţia tuturor fondurilor, cu unele mici excepţii. Care este reţeta acestui succes şi ce recomandări aveţi pentru România? Cred că succesul nostru poate fi rezumat în câteva chestiuni simple. Prima, descentralizarea. Aceasta a fost un instrument foarte eficient şi practic în distribuirea fondurilor europene. Principala muncă este clădită la nivelul regiunilor. În al doilea rând, resursele umane şi organizaţionale. Nu a fost uşor la început să organizezi un întreg proces, o întreagă stuctură organizaţională, dar acum, odată ce acele structuri sunt stabilite, procesul decurge destul de lin. Trebuie să ai oameni bine pregătiţi, bine antrenaţi şi dedicaţi, care ştiu ce fac.
De asemenea, avem în cadrul Guvernului un Minister al Dezvoltării Regionale bine organizat, care se ocupă cu astfel de probleme. Este un minister dedicat administrării fondurilor europene şi, în plus, am fost norocoşi să avem mereu miniştri calificaţi. Aşa că, acest Minister, la un anumit nivel, este capabil să introducă un fel de cultură administrativă: toate acele proceduri implementate fără excepţii şi cu mare grad de bunăvoinţă. Vrem să arătăm structurilor locale că este în interesul lor să aibă succes la nivel local. De asemenea, fondurile locale îi ajută pe politicieni să îşi ţină promisiunile pe care le-au făcut în timpul campaniilor electorale.
Unde vor merge toate fondurile europene? În sănătate, educaţie? Încercăm să reducem diferenţa între estul Poloniei şi restul ţării, prin crearea unor condiţii propice pentru afaceri. Vom pune mare accent pe inovaţii şi pe intreprinderiri mici şi mijlocii şi vom avea în vedere şi ecologia, în care va trebui să investim foarte mult. Oricum, situaţia este mult mai bună faţă de acum şapte ani. Astfel, ne vom baza în special pe infrastructură, cei mai mulţi bani mergând la crearea autostrăzilor. Câţi kilometri de autostradă aveţi? Avem aproximativ 900 km de autostradă şi în construcţie se află alţi 700 km de autostradă. Acum chiar accelerăm procesele şi proiectele autostrăzilor, căci am vrea să fie gata înainte de Campionatul European de Fotbal din 2012. Astfel, urmează să finalizăm unul dintre cele mai mari proiecte de autostradă care va lega cele mai mari oraşe între ele.
Vorbind de fonduri europene, ar trebui să fim conştienţi de un element principal. A fost greu la început să creăm un mecanism propice de absorbţie a fondurilor europene. După ce am aderat la Uniunea Europeană în 2004, rezultatele noastre nu au fost foarte impresionante. Aşa că, a trebuit să învăţăm din propria experienţă, dar şi din experienţa altor ţări cum să manevrăm o asemenea sumă. Este normal ca la început să apară mereu probleme în absorbţia fondurilor europene.
În al doilea rând, situaţia se îmbunătăţeşte după doi, trei ani. Aşa o să fie şi cazul României, unde chiar văd eforturi de îmbunătăţire a procesului de absorbţie a fondurilor europene. Credeţi că înfiinţarea unui minister, precum cel al Dezvoltării Regionale din Polonia, dedicat exclusiv atragerii de fonduri europene, ar fi o soluţie pentru România?Eu cred că merită să încercaţi, să aveţi un element politic implicat în acest proces şi un ministru la nivel înalt, cu o responsabilitate generală. Experienţa poloneză de a implementa aceste soluţii este cu siguranţă pozitivă. Fondurile structurale crează această extraordinară şansă de a recupera diferenţele existente în ţările care aparţin regiunii noastre şi care au fost determinate de deceniile de guvernare comunistă. Această şansă poate să nu se mai ivească pentru generaţiile următoare.
Mulţi români competenţi pleacă din ţară, părăsesc sistemul fie pentru că sunt prost plătiţi, fie pentru că sunt eliminaţi politic. Poţi avea un Minister, dar dacă nu ai specialist la baza sa, nu ai multe şanse să atragi mai mulţi bani. Mereu va exista competiţia cu sectorul privat. Soluţia, care s-ar putea aplica oriunde, este să recunoşti importanţa, meritul celor profesionişti. Dacă vrei să păstrezi pe cineva în instituţii, trebuie să îi asiguri un sentiment de satisfacţie profesională, un salariu decent şi, de asemenea, şanse să progreseze în carieră. Acele stimulente ar putea fi suficiente, dar în Polonia încă mai avem un grad înalt de şomaj. Oamenii sunt foarte atraşi de munca în sectorul public, pentru că este considerată, mai ales în afara Varşoviei sau a altor mari oraşe, ca fiind chiar mai stabilă. În loc să aibă un salariu foarte mare, oamenii acceptă unul mai mic, dar care este însoţit de stabilitate. Care este salariul mediu în Polonia? Acum, înainte de impozit, este în jur de 900 de euro. Să nu uităm totuşi că avem un impozit progresiv, nu o cotă unică precum aici, în România. Ambasadorul american şi cel francez la Bucureşti au dezvăluit că oamenii de afaceri din ţările lor se plâng că li s-a cerut şpagă în România. De ce se plâng oamenii de afaceri polonezi în România? Se plâng, ca de obicei, de birocraţie, de numărul hârtiilor sau de anumite proceduri prelungite, dar sunt aceleaşi plângeri pe care le-am putea auzi şi în Polonia. Nu cred că situaţiile şi condiţiile cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea firmelor sunt foarte diferite în Polonia şi România. Am sentimentul că oamenii noştri de afaceri ar opera mai bine în România.
De asemenea, este vizibil că schimbul comercial dintre România şi Polonia creşte foarte repede. Aşa că, oamenii noştri de afaceri sunt foarte liniştiţi aici în România şi au mulţi parteneri de afaceri. Noi avem mai mult de 550 de companii poloneze care operează pe piaţa românească. Din punctul de vedere al afacerilor, România este atractivă pentru companiile polneze şi, de asemenea, ni se pare uşor să avem o limbă comună cu partenerii români. Şi acest lucru este valabil şi invers, unde companii româneşti operează pe pieţele poloneze. Poate că aceasta se datorează experienţei comunismului din trecut, transformării economice, căci avem acest spirit de antreprenori adânc înrădăcinat în inimile noastre. Care sunt relaţiile Poloniei cu Rusia după tragedia de la Smolensk? Tragedia de la Smolensk reprezintă un moment foarte important în relaţiile dintre noi şi Rusia. Dacă vom fi capabili să îl folosim şi să-l extindem, este o altă întrebare, întrucât discutăm aici de două poziţii care încearcă să aibă o abordare similară. Dar cred că reuşim să ne fundamentăm cumva relaţiile pe o bază mai pragmatică. Aceasta este poziţia fermă a Guvernului polonez actual: fiind conştienţi de multiplele probleme din trecut, nerezolvate, fiind conştienţi de interesele diferite, care sunt asociate orientărilor noastre politice, locaţiilor geografice sau altor chestiuni, noi suntem încă pregătiţi şi capabili să cooperăm ca parteneri egali în drepturi. Iar acest element de egalitate şi această cooperare partenerială sunt foarte importante. Astfel, din cauza unei mai mari încrederi în noi, legată de performanţa economică a Poloniei, de rolul nostru în Uniunea Europeană sau NATO, noi suntem capabili acum să vorbim cu Rusia ca partener egal. Este important să fii conştient de numărul aspectelor emoţionale dar, în acelaşi timp, să conduci un dialog foarte pragmatic şi să ai, de asemenea, ambiţia să faci progrese în rezolvarea acelor chestiuni dificile din trecut. Credeţi că istoria ar trebui să mai fie un obstacol în relaţiile bilaterale din secolul 21? Cred că, în special în regiunea nostră, istoria este încă un factor important şi ar fi naiv să ignori rolul pe care încă îl are fie pe plan intern sau extern. Aşa că, ar trebui să acordăm mare atenţie istoriei, dar ar trebui să fim capabili să conducem relaţii normale, pragmatice, în special în acele arii unde interesele noastre sunt foarte asemănătoare. Sunt foarte multe arii unde Polonia este capabilă să găsească o înţelegere comună cu Rusia. Un exemplu recent ar fi chestiunea liberei circulaţii transfrontaliere în regiunea Kalingradului. Aici mergem în aceeaşi direcţie, aşa că noi credem că un contact interpersonal mai puternic este benefic. În interesul nostru comun stă susţinerea proceselor de modernizare a Federaţiei Ruse.