Salată cu pepene roșu și feta. Parada aromelor în farfurie

Sursa foto: Facebook/ Salată cu pepene și Feta

Pepenele roșu este suculent și răcoritor. Mai bine zis, este perfect pentru zilele de vară. Dar, prin simpla adăugare de castraveți, mentă, ceapă roșie și feta, veți obține o salată de vară deosebită.

Este echilibrul perfect de arome dulci și sărate care se va potrivi la orice masă de vară.

Ingredientele pentru salata cu pepene roșu și feta

  • ulei de măsline extravirgin
  • 2 linguri de oțet de vin roșu
  • sare
  • pepene roșu fără semințe tăiat cubulețe
  • castravete tocat
  • feta sfărâmată
  • mentă tocată
  • ceapă roșie tăiată felii subțiri

Cum se prepară salata de pepene roșu și feta

Dressing: Se folosește oțet de vin roșu, ulei de măsline și sare pentru a crea dressingul. Nu ezitați să ajustați după gust! Puteți înlocui oțetul de vin roșu cu oțet balsamic.

Pepenele roșu: Alegeți un pepene fără semințe dacă puteți. Dacă nu găsiți unul, atunci îndepărtați semințele înainte de a-l tăia în cuburi.

Castravete: Am adăugat un plus de aromă cu castravete tocat. Nu este obligatoriu să-l puneți, dacă vreți să simtiți mai mult aroma pepenului.

Feta: Gustul sărat și compoziția sfărămicioasă a brânzei este potrivită în combinație cu pepenele roșu. Totuși, dacă nu doriți să puneți feta, se pot folosi atât mozarella, cât și brânză de capră.

Mentă: Menta va oxida odată tăiată și se va înnegri. Cel mai bine este să o adăugați rapid, după ce toate ingredientele sunt amestecate. Dacă începe să se oxideze, adăugați mai multă mentă proaspătă deasupra chiar înainte de servire pentru culori uimitoare.

Ceapă roșie: Pentru a elimina o parte din gustul aspru al cepei roșii, tăiați-o felii și înmuiați-o în apă timp de aproximativ 15 minute. Apoi, scurgeți-o și uscați-o înainte de utilizare.

Instrucțiuni pas cu pas

  1. Primul pas în prepararea acestei salate este crearea dressingului. Într-un castron mic, bateți toate ingredientele împreună. Alternativ, puteți adăuga toate ingredientele pentru dressing într-un borcan mason și agitați până se combină.
  2. După ce ați tăiat pepenele, castravetele, menta și ceapa roșie, adăugați-le pe toate în bolul în care doriți să serviți salata. Puteți adăuga feta sfărâmată acum, sau așteptați până când este complet amestecată pentru a o pune deasupra.
  3. Odată ce aveți toate ingredientele în bol, este timpul să adăugați dressingul. Adăugați-l la salată și amestecați totul pentru a se combina. Este recomandat să adăugați dressing-ul ușor, nu tot deodată.
  4. Pentru a vă completa salata, este recomandat să adăugați mai multă mentă proaspătă deasupra și câteva fărâmituri de feta dacă vă place gustul picant.
  5. Această salată se servește atunci când este făcută pentru a conferi o aromă cât mai proaspătă. Dacă nu este servită la timp, ingredientele se înmoaie și își pierd din aromă, notează delish.com.
  6. Datorită echilibrului dulce și sărat, această garnitură ușoară de vară se potrivește perfect cu pui la grătar, somon, friptură la grătar sau chiar cu un burger.