Rețeta perfectă pentru un gem de struguri reușit. De ce ingrediente aveți nevoie

Sursa foto: Retetefeldefel.ro.

Boabele de struguri din soiul „Căpșunica” sunt recomandate pentru un gem ieșit din tiparele normale. Creați în urmă cu acum 200 de ani în Carolina de Sud, aroma puternică de căpșuni i-au adus numele de „Căpșunica.” Cu toate acestea, chiar dacă este interzisă prin lege, în multe state europene, înmulțirea sa, strugurii din soiul „Căpșunica” pot fi găsiți în multe gospodării.

Ingredientele de bază pentru gemul de struguri puternic aromat sunt 5 kilograme de boabe din soiul „Căpșunica”, 2,6 kilograme de zahăr, 2 lămâi, vanilie și scorțișoară.

Pentru început se vor spăla strugurii, cântăriți, iar apoi decojiți, urmând să fie puse separat cojile. Boabele decojite vor fi puse la fiert pentru 10 minute, apoi trecute printr-o sită pentru a se putea separa sâmburii de pulpă.

Cojile vor fi puse în blender până când se va obține o pastă perfectă, după care se va amesteca și pus la fiert cu pulpa de struguri  pentru aproximativ 30 de minute.

Boabele de struguri din soiul „Căpșunica” rezistă la ger

După ce va fi luată spuma, se va adăuga zahărul, zeama de lămâie, după care se va lăsa să fiarbă pe foc mic pentru cel puțin 2 ore.

Gemul fierbinte va fi pus în borcane sterilizate apoi acoperite cu o pătură și lăsate câteva ore până când se vor răci.

Gemul format din boabele de struguri din soiul „Căpșunica” este unul foarte gustos și aromat, acesta putând fi folosit pentru numeroase prăjituri, scrie bucataras.ro.

Reamintim că medicii recomandă gemul deoarece conține, în fructele fierte, pigmenți numiți antocianină. Acestea întăresc rezistența arterelor, protejează împotriva radicalilor liberi (principala sursă de cancer) au proprietăți antiinflamatorii și antialergice (sursă). Gemurile de mure și căpșuni și, în general, fructele dulci sunt cele mai responsabile antocianină.

Mai mult, gemul de coacăze este bogat în vitamina C, potasiu și fier. De asemenea, gemul de capsuni este bogat in antioxidanti care pot opri dezvoltarea cancerului. Gemul de zmeura este bogat in calciu, fier, potasiu, fibre. Beneficiile gemului de afine contin o cantitate mare de fier, mangan, vitamine B, acizi organici, precum si atocianine.