Rețeta electronică, premiată la Londra

Rețeta electronică, premiată la Londra

Proiectul pentru Sistemul Informatic de Prescripție Electronică (SIPE) dezvoltat de HP România și SIVECO România a câștigat la Londra, marele premiu la categoria „Enterprise Solution of the Year”.

Informaticienii români și-au demonstrat încă o dată valoarea câștigând din nou recunoaștere internațională la una dintre competițiile prestigioase de profil din Europa. Astfel, Proiectul de Implementare a Rețetei Electronice dezvoltat pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), de două firme românești, HP România și SIVECO, a obținut marele premiu la categoria „Enterprise Solution of the Year”, în cadrul galei European IT & Software Excellence Awards.

Competiția, la care s-au înscris proiecte de mare complexitate și impact, a avut loc la Londra, iar românii au avut de învins 80 de companii din 16 țări.

Juriul a apreciat că soluția IT oferită de firmele românești contribuie la reducerea riscului de apariție a erorilor, prin eliminarea rețetelor scrise de mână, și crește încrederea pa cienților în sistemul de sănătate prin acuratețea prescrierii, pe lângă faptul că reduce timpul de așteptare în farmacii. Totodată, diminuează posibilitățile de fraudare a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

Proiectul pentru Sistemul Informatic de Prescripție Electronică a fost început la data de 1 februarie 2012. Din 01 ianuarie 2013, rețetele se eliberează folosind exclusiv sistemul informatic, până în prezent fiind eliberate peste 50 de milioane de rețete electronice.

Proiect de mare complexitate

„Ne onorează acest premiu, deoarece concurența a fost extrem de puternică. Proiectele selectate au fost de mare complexitate și impact. În acest an, au participat 80 de companii din 16 țări. Dezvoltăm sute de proiecte, atât în țară, cât și în țări de pe patru continente. Sistemul IT de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate este unul dintre cele mai grele. Au fost făcute eforturi uriașe, dar acum începem să vedem rezultatele extraordinare ale acestor eforturi”, a declarat Dragoș Dobran, director al Departamentului eHealth din cadrul SIVECO.

European IT & Software Excellence Awards este una dintre cele mai cunoscute competiții europene, care selectează și recompensează în fiecare an producătorii și distribuitorii de software cu performanțe de excepție în dezvoltarea și livrarea de produse informatice. „Ne onorează acest premiu, deoarece concurența a fost extrem de puternică. Proiectele selectate au fost de mare impact”. DRAGOȘ DOBRAN, director al Departamentului eHealth din cadrul SIVECO

Ne puteți urmări și pe Google News