Rețeta a devenit rapid virală pe reţelele de socializare, cu milioane de vizualizări, având ca ingredient principal cartoful. Această versiune reprezintă o reinterpretare mai sănătoasă și la fel de savuroasă a clasicilor tocinei, atrăgând atenția celor care caută alternative mai ușoare și nutritive ale preparatelor tradiționale.
Rețeta care a cucerit social media. Ingredientul vedetă, accesibil oricui
Pentru a pregăti această rețetă, începeți prin a răzui cartofii pe o răzătoare mare, apoi stoarceți excesul de apă. Amestecați cartofii cu ouăle, făina, usturoiul tocat fin, uleiul de măsline, sarea și piperul, iar pentru un plus de aromă, adăugați câteva frunze de rozmarin sau cimbru tocate fin. Compoziția poate fi îmbogățită cu o lingură de smântână, care va oferi o textură mai cremoasă.
După ce amestecul este gata, întindeți compoziția pe o tavă tapetată cu hârtie de copt și dați-o la cuptor, la 180 de grade, până se rumenește ușor, aproximativ 30-40 de minute. Această versiune coaptă păstrează gustul savuros al tocinei tradiționale, dar este mult mai sănătoasă, fiind potrivită și pentru copii sau cei care evită prăjelile.
Ce garnituri pot fi foloste pentru această rețetă
Preparatul final poate fi completat cu o garnitură ușoară, cum ar fi o salată de roșii sau castraveți cu ulei de măsline și busuioc proaspăt, aducând o notă de prospețime și un contrast plăcut. Un sos de iaurt cu usturoi sau chiar o lingură de smântână sunt adăugiri excelente, care oferă o aromă răcoritoare și cremoasă, perfectă pentru echilibrarea gustului cartofilor copți.
Pentru a simplifica procesul, după ce cartofii au fost răzuiți, se pot pune direct în tavă, reducând astfel numărul de vase utilizate. Tavă trebuie unsă cu puțin ulei de măsline sau unt, pentru a preveni lipirea și a adăuga o aromă suplimentară. Peste stratul de cartofi, ouăle bătute cu sare și piper se toarnă uniform, iar dacă preferați o aromă mai intensă, puteți adăuga și fulgi de ardei iute sau câteva picături de sos picant.
Când compoziția este gata, se așează în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, cu căldură sus-jos, pentru o coacere uniformă. O alternativă vegană poate fi obținută prin înlocuirea ouălor cu o mixtură de semințe de in măcinate și apă, care aduce o textură asemănătoare. Preparatul se coace până devine auriu și ușor crocant la margini, iar gustul său simplu, dar aromat, îl face ideal pentru mesele alături de familie.
Rețeta care a cucerit social media e gata în 40 de minute
După aproximativ 40 de minute la cuptor, cartofii rași sunt gata pentru a fi serviți fie calzi, fie reci, în funcție de preferințe. Odată ce preparatul se răcește, amidonul din cartofi se modifică în amidon rezistent, ceea ce scade indicele glicemic al preparatului. Această transformare face ca rețeta să fie mai potrivită pentru persoanele care monitorizează consumul de carbohidrați sau care doresc să adopte o alimentație mai echilibrată, menținând totodată savoarea specifică tocinei într-o variantă sănătoasă, potrivit Antena3.