Rețeaua Cora retrage un sortiment de brocoli din magazine deoarece conține pesticide peste limita admisă
Din cauza unui pesticid la o valoare mult mai mare decât cea admisă, Cora retrage un produs, scrie stiripesurse.ro.
Rețeaua Cora a anunțat că retrage produsul Hortex Broccoli 400g, din cauza prezenței pesticidului Fluazifop-p peste limita admisă legal.
Consumatorii sunt sfătuiți să nu consume produsul și vor primi contravaloarea acestuia, chiar în lipsa bonului fiscal care să ateste cumpărarea.
Data limită pentru consum este 21.02.2023 iar numărul lotului este L SOB7200221.
Produsul a fost comercializat în magazinele Cora din Bacău, Bucuresti, Ploiești.
Și un alt lanț de magazine a retras recent un produs.
Produs retras de Kaufland de la vânzare
Kaufland a anunțat miercuri, 23 iunie, că retrage de la vânzare un leagăn pentru copii, comercializat în perioada 6 martie 2017-26 august 2020. Cei care au achiziționat produsul vor primi în magazine contravaloarea acestuia.
"Kaufland retrage voluntar și preventiv, din motive ce țin de protejarea consumatorilor, următorul produs:
Leagăn pentru copii 3 In 1 GTIN 4337185020933
Articolul menționat a fost comercializat în magazinele Kaufland în perioada 06.03.2017 - 26.08.2020.
În anumite circumstanțe, la produsul menționat, clemele de prindere ale piesei din mijloc se pot rupe (a se vedea marcajele din fotografia articolului), existând astfel posibilitatea de accidentare a copilului (6 - 36 luni).
Pentru a proteja siguranța consumatorilor, Kaufland a reacționat și a retras de la comercializare produsul respectiv.
Clienții care au achiziționat produsul sunt rugați să acorde atenție informării și să nu îl mai utilizeze. Ei se pot prezenta în orice magazin Kaufland pentru a-l returna și vor primi contravaloarea sa, fără a mai fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Kaufland își cere scuze clienților pentru situația creată.
Pentru informații, clienții au la dispoziție numărul de telefon al Centrului Relații Clienți, 0800 080 888, apelabil gratuit (număr apelabil doar din rețelele Vodafone, Orange, Telekom, Upc România şi RCS&RDS), de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 - 17.00 sau în scris accesând www.kaufland.ro/contact.", informează reprezentanții Kaufland într-un comunicat de presă.