Marea Britanie se teme că o reţea bine organizată de est-europeni vizează proprietăţile cetăţenilor londonezi, după ce mai mulţi romi, despre care se presupune că vin din România, au invadat casa unor femei, în timp ce acestea erau plecate în vacanţă.
Ziarul "London Evening Standard" scrie că mai mulţi romi, care se pare că vin din România, au intrat în locuinţa din New Southgate, în valoare de 500.000 de lire sterline, aparţinând surorilor Amelita şi Lila Olasa, în timp ce femeile plecaseră în ţara lor natală, Filipine. Vecinii din Glenthorne Road au povestit cum i-au văzut pe romi scoţând în stradă tomberoane în care părea că aruncaseră lucrurile proprietarelor. Oamenii au încercat, în zadar, să ia legătura cu cele două surori, temându-se că invadatorii nu vor putea fi scoşi din casă decât când proprietarele se vor întoarce acasă.
Ziarul britanic relata săptămâna trecută că trei case din Leytonstone au fost invadate de mai mulţi est-europeni, care susţineau că se află acolo în mod legal. Una dintre case aparţinea unei femei în vârstă, care plecase să îşi viziteze rudele. Poliţia spune că nu există vreun semn de intrare forţată pe proprietatea New Southgate, aşa că proprietarii vor avea nevoie de un ordin de evacuare.
În urmă cu două săptămâni, o britanică din estul Londrei a descoperit, după trei zile de absenţă de acasă, că în locuinţa sa se instalaseră mai mulţi romi. Aceştia, care susţineau că au acte pe casă de la fiul femeii, transformaseră casa într-un haos, îi purtau hainele, mâncaseră toată mîncarea şi îi aruncaseră mai multe bunuri la gunoi. Potrivit presei britanice, romii care acţionează în acest fel se folosesc de o breşă în legislaţie, care se referă că au un contract de închiriere, deşi acesta este fals. Documentul, care se poate descărca cu uşurinţă de pe internet, face ca poliţia să nu-i mai poată aresta pe escroci, până când proprietarul casei contestă actul respectiv.