Restricții de circulație în Capitală, în perioada 3-26 aprilie. Care vor fi zonele afectate

SUrsa foto EVZ

Poliţia Capitalei anunţă restricţii temporare de trafic în Bucureşti, în perioada 3-26 aprilie, în zona Piaţa Eroii Revoluţiei.

Poliţia Capitalei a anunţat că în intervalul 3 - 26 aprilie, în vederea construirii unui pasaj pietonal subteran, vor fi instituite restricţii de circulaţie pe trotuar şi banda I de circulaţie în Piaţa Eroii Revoluţiei, sensul dinspre Şos Olteniţei către Calea Şerban Vodă, iar ulterior datei de 26 aprilie şi până la data de 31 iulie va fi restricţionat traficul şi pe banda II de circulaţie.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, mai arată comunicatul de presă

Poliţiştii recomandă pietonilor să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa.

Restricții de circulație de Ziua Jandarmeriei

Brigada Rutieră a mai anunțat că, în data de 03 aprilie, începând cu ora 19.30, cu ocazia sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române, se va organiza o retragere cu torțe pe traseul: Cercul Militar Naţional – Calea Victoriei – Pod Națiunile Unite – stânga Splaiul Independenței – dreapta Splaiul Independenței – dreapta Bd. Unirii – punct Piața Constituției.

”Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri și să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pietonilor le recomandăm să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o facă doar prin locurile special amenajate și la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înțeles intenţia de a traversa”, a transmis Brigada Rutieră.