Israelul şi Turcia au anunţat, miercuri, reluarea totală a relaţiilor lor diplomatice după mai bine de zece ani de dispută. Cooperare energetică, dificultăţi economice în Turcia, dinamică de normalizare a relaţiilor dintre statul israelian şi vecinii săi... Această încălzire are mai multe mize, în special pentru Ankara, care caută acum o poziţionare geopolitică "mai puţin conflictuală". Interviu.

După mai bine de zece ani de "îngheţ" Israelul şi Turcia au anunţat, miercuri, 17 august, restabilirea totală a legăturilor lor, ca şi o întoarcere a ambasadorilor şi consulilor generali în cele două ţări. Prim-ministrul israelian, Yair Lapid, a explicat într-un comunicat "decizia de a ridica nivelul legăturilor (cu Ankara) la relaţii diplomatice depline şi complete", precizând că această reluare "este un atu important pentru stabilitatea regională şi o ştire economică foarte importantă", scrie France 24.

Cele două ţări pluteau totuşi în ape tulburi de mai mulţi ani. În 2010, forţele israeliene au lansat un asalt ucigaş împotriva navei turceşti "Mavi Marmara" care încerca să ducă ajutor enclavei palestiniene din Gaza, aflată sub blocadă israeliană şi controlată de islamiştii din Hamas - care au fost de altfel reprezentaţi în Turcia.

Apoi, în mai 2018, după moartea a 50 de palestinieni ucişi de armata israeliană în Gaza, Turcia şi-a rechemat anbasadorul din Israel şi l-a trimis acasă pe ambasadorul israelian. Statul evreu a ripostat trimiţându-l acasă pe consulul general turc de la Ierusalim.

Cum se explică atunci că cele două ţări se apropie din nou? De ce acum? Analiza lui David Rigoulet-Roze, cercetător specializat în Orientul Mijlociu, ataşat al Institutului francez de analiză strategică (IFAS), cercetător asociat la Institutul de relaţii internaţionale şi strategice (IRIS) şi redactor-şef al revistei "Orients stratégiques".

France 24: De ce Israelul şi Turcia îşi restabilesc acum relaţiile diplomatice, după aproape zece ani de "îngheţ"?

David Rigoulet-Roze: E de remarcat că astăzi apropierea se face mai ales la iniţiativa Ankarei, în vreme ce înainte mai curând statul israelian era proactiv în materie. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a înţeles că trebuie să-şi ajusteze poziţia geopolitică făcând-o mai puţin conflictuală, dacă nu mai puţin agresivă - în măsura în care acest lucru a fost contraproductiv în ultimii ani.

Se finalizează un proces care este deja în desfăşurare de mai multe luni. La sfârşitul lui noiembrie, preşedintele Erdogan a stat de vorbă - pentru prima dată din 2013 - cu prim-ministrul israelian al vremii, Naftali Bennett. Apoi a fost vizita preşedintelui Isaac Herzog la Ankara în martie, prima vizită la un asemenea nivel din 2007. Pe 25 mai, ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Cavusoglu, a făcut, la rândul lui, o vizită în Israel. Apoi, în luna iunie, s-a putut vedea o întărire a relaţiilor dintre serviciile de informaţii israelian şi turc, graţie dezvăluirii unor ameninţări teroriste venind din Iran şi vizând turişti israelieni în Turcia. Yair Lapid, atunci ministru israelian al afacerilor externe, a mulţumit de altfel Ankarei în legătură cu aceasta.

Această evoluţie semnificativă are, de fapt, factori de explicaţie din partea turcă. Preşedintele Erdogan are dificultăţi interne sporite care îl determină să adopte o poziţie mai puţin conflictuală cu vecinii săi: alegerile legislative şi prezidenţiale din iunie 2023 se anunţă mult mai puţin uşoare pentru el decât înainte şi situaţia economică în Turcia nu este străină de această scădere de popularitate a preşedintelui şi a partidului său, AKP.

Puternica inflaţie (de 79,6 % în iulie, n. red.) este imputată, logic, guvernului aflat la putere - politica AKP a fost totuşi percepută timp de decenii ca un model de dezvoltare economică - care este constrâns să atragă maximum de investiţii pentru a depăşi aceste dificultăţi economice.

De aceea, a avut loc reluarea unor contacte paradoxale din multe puncte de vedere, cu Mohammed ben Zayed din Emirate sau cu sauditul Mohammed ben Salman, condamnat după asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi. Este deci un viraj de 180 de grade pentru Ankara, aşa cum este capabil "animalul politic" Recep Tayyip Erdogan – căruia puţin îi pasă de coerenţa liniei sale iniţiale. Fapt este că din cauza constrângerilor economice este nevoit să-şi revadă în scădere ambiţiile geopolitice externe.

France 24: Această reluare a relaţiilor se înscrie, pentru Israel, într-un demers mai global de normalizare a legăturilor cu mai multe ţări vecine?

David Rigoulet-Roze: E incontestabil, e aceeaşi dinamică. Doar că nu este vorba de o ţară arabă ca cele la care se referă acordurile Abraham şi că diferendul cu privire la chestiunea palestiniană - şi în special Gaza -  rămâne cu Ankara de la cazul "Mavi Marmara", din 2010. Restabilirea relaţiilor cu Turcia lărgeşte spectrul normalizării pentru Israel. Cu atât mai mult, cu cât există chestiunea iraniană şi s-a văzut importanţa unor relaţii strânse cu Ankara tocmai pentru a securiza numeroşii turişti israelieni care vizitează Turcia.

Aceasta permite şi să se îndepărteze Turcia de Iran, cele două ţări fiind participante, împreună cu Rusia, la formatul Astana (un ansamblu de întâlniri tripartite între diferiţi actori ai războiului din Siria, n. red.). Ankara are propria agendă şi Israelul este fundamental îngrijorat de prezenţa iraniană în Siria. Pe acest dosar, statul israelian poate avea interes să se apropie de Turcia pentru a o îndepărta şi mai mult de Teheran - cu atât mai mult cu cât Iranul a obstrucţionat recent Ankara care voia să intervină militar contra kurzilor în nordul Siriei.

France 24: Ce interese comune au cele două ţări privind o eventuală cooperare energetică?

David Rigoulet-Roze: Problema gazului din Mediterana a fost un subiect important de divergență de la acordul semnat de Turcia cu Libia, pe 27 noiembrie 2019, privind delimitările maritime care îi dau acces la zone de foraj revendicate de Grecia şi/sau Cipru - susţinute de Israel.

Or, din ianuarie 2022, Israelul şi Turcia s-au declarat dispuse să coopereze în proiectul de gazoduct care urmăreşte să lege zăcămintele israeliene din Mediterana de Est de Turcia, pentru a duce apoi gazul spre Europa, care are nevoie de el mai mult ca oricând de la întreruperea aprovizionării cu gaz rusesc. În această restabilire a relaţiilor Israel-Turcia există deci şi ideea că există potenţial oportunităţi de dezvoltare a cooperării.

France 24: Ce s-ar putea spune, în final, despre disensiunile care persistă pe problema palestiniană?

David Rigoulet-Roze: Ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Cavusoglu, nu se poate dezice de ambiţia pe care o arată Ankara de mai mulţi ani de a susţine cauza palestiniană. El a repetat-o, de altfel, explicit miercuri, dând asigurări că Turcia "nu va abandona cauza palestiniană" şi va continua "să apere drepturile palestinienilor din Ierusalim şi din Gaza".

Axa turco-qatariotă va continua deci să aibă importanţă în ce priveşte chestiunea palestiniană şi este un punct de fricţiune care vă rămâne cu Israelul. Dar nu va fi suficient pentru a împiedica reluarea relaţiilor diplomatice. Pe viitor, Ankara îşi va manifesta probabil dezaprobarea, chiar condamnarea politicii israeliene faţă de Gaza, deoarece aceasta face parte integrantă din poziţia tradiţională a Turciei.

Dar există o dinamică generală din partea Ankarei care constă în revizuirea ambiţiilor sale externe în jos, pentru că aceste ambiţii geopolitice trebuie finanţate. Nu mai este cazul astăzi. Şi cum Turcia este într-o gravă criză economică, aceasta devine mai întâi o problemă de politică internă pentru preşedintele Erdogan. (Autor: Jean-Luc Mounier. Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR)