Herman Cain, candidat la învestitura republicană pentru alegerile prezidenţiale din 2012 din SUA, a dezminţit iniţial că a hărţuit sexual două femei în anii '90 pe când se afla la conducerea asociaţiei patronilor de restaurante, revenind apoi asupra declaraţiilor pentru a admite că a ajuns la o "oarecare" înţelegere cu victimele, relatează ziarul britanic The Guardian.
"Nu am hărţuit niciodată pe nimeni", s-a apărat luni Herman Cain într-un interviu acordat canalului de televiziune Fox News. Aceste informaţii "sunt total false şi fără fundament", a adăugat el. Câteva ore mai târziu, Cain a sugerat însă că a ajuns la o înţelegere financiară cu cele două femei.
Portalul Politico a dezvăluit aseară că cel puţin două femei l-au acuzat pe Herman Cain de comentarii şi gesturi deplasate în timp ce se afla în fruntea asociaţiei naţionale a patronilor de restaurante. Într-unul din aceste incidente, Cain ar fi comparat aspectul fizic al unei din cele două femei cu cel al soţiei sale.
Site-ul adaugă că cele două femei au primit o anumită sumă de bani în urma unui acord amiabil încheiat cu asociaţia lui Herman Cain, acum în vârstă de 65 de ani, înainte ca el să părăsească această organizaţie.
Întrebat de canalul Fox News, Herman Cain, singura candidat de culoare dintre cei opt pretendenţi la învestitura republicană, nu a dezminţit că asociaţia pe care o reprezenta ar fi putut încheia un astfel de acord.