Republicanii îşi ţin ŞEFUL la respect. Nu se poate pleca din Siria şi Afganistan după pofta lui Trump

O palmă usturătoare primită de Donald Trump din partea Senatului SUA: Nu retragerii trupelor din Siria şi Afganistan până când ISIS nu va fi înfrânt. Stopul dat de Senat vine la câteva ore de la discursul anual al preşedintelui american în faţa Congresului, privind starea Naţiunii.

Senatul american, în majoritate republican, a aprobat o lege care pune în gardă administraţia Trump privind retragererea într-o manieră precipitată a trupelor SUA din Siria şi Afganistan. O adevărata palmă aplicată preşedintelui american. Prevederea, care acum va trebui să meragă la Cameră, în majoritate democrată, cere şi ca înainte de a începe orice retragere, trebuie să fie "certificată" înfrângerea Al Qaeda şi ISIS.

Hotărârea preşedintelui american a fost una comunicată prin surprindere şi nu împărtăşită. Mişcarea l-a obligat pe secretarul de Stat al Apărării, Jim Mattis să părăsească administraţia. ’’Preşedintele merită un colaborator aliniat poziţiilor şi hotărârilor sale’’, a fost comentariul său după demisie, potrivit mass-media americane.