Aleșii Partidului Republican cer demisia lui Joe Biden din funcția de președinte, după anunțul privitor la retragerea din cursa pentru un nou mandat, argumentând că, dacă e inapt să mai candideze, e inapt și să-și ducă la capăt mandatul.
Dacă e inapt să candideze, e inapt și să mai fie președinte
„Dacă Joe Biden nu mai poate candida pentru realegere, el este incapabil și inapt să servească ca președinte al Statelor Unite. El trebuie să demisioneze imediat”, a declarat Elise Stefanik membru al conducerii republicane a Camerei Reprezentanților și deputat de New York.
Și nu este singurul politician care cere demisia lui Joe Biden, a cărui capacitate mentală era deja, de mai mulți ani, pusă în discuție, și care a fost evidentă tuturor la prima dezbatere cu candidatul Republicanilor, Donald Trump, dar și la recentul summit aniversar al NATO, când președintele în exercițiu a comis o serie de gafe penibile.
„Salutăm vestea că unuia dintre cei mai distructivi președinți ai Americii i se va refuza un al doilea mandat”
„Nu are acuitatea mentală sau capacitatea cognitivă de a conduce o campanie politică, dar poate servi încă 6 luni ca președinte? Ar trebui să demisioneze”, a scris, la rândul ei, Nancy Mace, deputat de Carolina de Sud. Iar senatorul de Florida Rick Scott, care candidează pentru a-l succeda pe Mitch McConnell în funcția de lider al Republicanilor din Senat, fost și mai dur:
„Permiteți-mi să fiu clar, dacă Joe Biden nu poate candida pentru realegere, nu este capabil nici să servească drept președinte pentru următoarele șase luni și trebuie să demisioneze astăzi”. „Deși salutăm vestea că unuia dintre cei mai distructivi președinți ai Americii i se va refuza un al doilea mandat, se schimbă foarte puțin în ceea ce privește miza acestor alegeri”, a mai spus Scott.
Iar șeful de campanie pentru Senat al GOP (Grand Old Party, denumire pentru Republicani - n.red.), Steve Daines (Montana), i-a cerut lui Biden să demisioneze imediat: „A fi președinte este cea mai grea muncă din lume și nu mai am încredere că Joe Biden își poate îndeplini în mod eficient sarcinile de comandant suprem”.
„Pentru binele țării, Joe Biden ar trebui să demisioneze imediat”
Congresmanul Kevin Hern, din Oklahoma, președintele celui mai mare caucus Republican de la Camera Reprezentanților – Comitetul de Studiu Republican – a cerut, la rândul său, cedarea puterii către vicepreședinta Kamala Harris. „Dacă Joe Biden nu este apt să fie candidatul democrat la președinție, el nu este apt să fie președinte pentru restul mandatului. Pentru binele țării, Joe Biden ar trebui să demisioneze imediat”, a comentat Hern
Apeluri similare au venit și de la senatorul de Oklahoma Markwayne Mullin și de la deputatul de Florida Carlos Gimenez.
Iar președintele Mike Johnson a declarat că „o mână de oameni din partid, inclusiv unii dintre cei mai importanți democrați aleși din țară, încearcă să-l împingă pe Joe Biden afară. Dacă este incapabil să candideze la președinte, cum este capabil să guverneze acum? Adică, au mai rămas cinci luni în această administrație. Este o preocupare reală și este un pericol pentru țară”, potrivit SkyNews.