Republicanii americani urmăreau duminică seara informaţiile meteo referitoare la înaintarea furtunii tropicale Isaac, în speranţa că ea nu va avea impact în continuare asupra Convenţiei lor din oraşul Tampa, statul Florida, deja amânată pentru marţi.
Toate evenimentele prevăzute pentru luni au fost anulate, cu excepţia deschiderii oficiale. Lucrările vor fi apoi suspendate până marţi.
"Aş fi surprins să văd că sesiunea de deschidere de luni va dura mai mult de cinci minute", declara duminică seara Russ Schriefer, unul dintre responsabilii campaniei lui Mitt Romney, dând publicităţii noul program al convenţiei, redusă de la patru zile la trei.
Convenţia trebuie să-l desemneze oficial pe Mitt Romney, fost om de afaceri şi fost guvernator de Massachusetts, drept candidat pentru alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, pentru a se confrunta cu democratul Barack Obama.
Principalele alocuţiuni, prevăzute pentru fiecare seară a convenţiei între orele locale 22,00 şi 23,00 /2,00 şi 3,00 GMT/, au fost menţinute toate, a precizat Schriefer.
Ann Romney va lua cuvântul marţi seara, înaintea guvernatorului de New Jersey Chris Christie. Miercuri seara va avea loc intervenţia fostului secretar de stat Condoleezza Rice, dar şi cea a lui Paul Ryan, care va candida în tandem cu Mitt Romney, scrie AFP.
Joi, Romney va închide convenţia printr-un discurs de acceptare, după un alt discurs de introducere rostit de senatorul de Florida, Marco Rubio.
Duminică seara însă republicanii recunoşteau că urmăresc îndeaproape evoluţia furtunii tropicale Isaac, care înainta din Golful Mexic către vestul statului Florida, unde se află Tampa, şi care s-ar putea transforma în uragan apropiindu-se de Louisiana şi Mississippi până miercuri. Republicanii se tem că mesajul lui Mitt Romney ar putea fi eclipsat de interesul televiziunilor şi populaţiei pentru furtuna Isaac.
În Louisiana, Mississippi şi Alabama a fost decretată stare de urgenţă duminică seara.