Marți, președintele republican al Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, a fost demis din funcția sa, marcând astfel o decizia istorică ce nu s-a mai repetat până acum.
Kevin McCarthy și-a preluat mandatul la șefia Camerei Reprezentanților la începutul acestui an. Acest eveniment pune într-o lumină nefavorabilă Congresul, după ce acum câteva zile era să intre în incapacitate de plată a guvernului democrat.
Kevin McCarthy, demis din funcția de șef al Camerei Reprezentanților
Cu un vot de destituire înregistrat la 216 la 210, Kevin McCarthy a fost revocat din funcție. Acest pas a fost inițiat de un grup restrâns de republicani de extremă dreapta. Democrații li s-au alăturat în acest demers, creând astfel o alianță neobișnuită în lumea politică.
Rebeliunea în rândul republicanilor a fost orchestrată de reprezentantul Matt Gaetz. Un membru al partidului din partea extremei dreapta, care provine din statul Florida. Gaetz l-a acuzat pe liderul Kevin McCarthy că nu a întreprins măsurile necesare pentru a limita cheltuielile federale.
Camera Reprezentanților este controlată de Partidul Republican, sub conducerea lui McCarthy, cu o majoritate restrânsă de 221 de mandate în comparație cu cele 212 ale democraților.
Această situație înseamnă că partidul său își permite să piardă cel mult cinci voturi, în cazul în care democrații se alătură pentru a-l înlocui. Acest scenariu a devenit realitate în ziua de marți. Opt membri ai partidului republican au votat în concordanță cu poziția a 208 democrați. Rezultând astfel demiterea lui McCarthy de la conducerea Camerei Reprezentanților.
McCarthy, criticat că s-a bazat pe voturile democraților
În timpul discuțiilor din cadrul Camerei, Matt Gaetz și un grup de susținători l-au criticat pe McCarthy pentru faptul că s-a bazat pe susținerea democraților pentru a aproba o finanțare temporară, care a evitat închiderea parțială a guvernului federal.
Unul dintre reprezentanții republicani, Bob Good, a afirmat:
„Avem nevoie de un speaker care să lupte pentru ceva - orice - în afară de a rămâne în funcţia de speaker”, a declarat reprezentantul republican Bob Good.
Susținătorii lui McCarthy, inclusiv câțiva dintre cei mai vocali conservatori din Cameră, au subliniat că el a reușit să limiteze cheltuielile și să promoveze alte priorități conservatoare. Chiar și în contextul în care democrații dețin controlul la Casa Albă și Senat. Aceștia au avertizat că beneficiile obținute ar putea fi amenințate dacă îl înlătură pe liderul lor.
Democrații au afirmat că nu au de gând să vină în ajutorul republicanilor în rezolvarea problemelor lor interne.
În mod general, aceștia îl consideră pe McCarthy ca fiind lipsit de încredere. Asta în special după ce a încălcat un acord privind cheltuielile pe care îl încheiase cu președintele democrat Joe Biden. Mai mult, sunt indignați de decizia sa de a susține o investigație pentru destituirea președintelui.
„Lăsaţi-i să se complacă în cocina lor de incompetenţă”, a declarat reporterilor înainte de vot reprezentanta Pramila Jayapal.
Matt Gaetz a fost unul dintre cei peste o duzină de republicani care au votat împotriva candidaturii lui McCarthy pentru funcția de președinte al Camerei Reprezentanților, în ianuarie.
A fost necesară desfășurarea a 15 runde de vot pentru ca McCarthy să câștige în cele din urmă postul. Pentru a obține această poziție, McCarthy a fost de acord cu reguli care au făcut mai ușor ca liderii partidului să îi conteste conducerea.
„Aceasta nu este o critică a individului - este o critică a postului. Treaba nu a fost făcută”, a transmis Gaetz.
Donald Trump ar putea să vină la conducerea Camerei
Camera Reprezentanților a ales întotdeauna unul dintre membrii săi ca președinte. Cu toate că Constituția SUA nu stipulează explicit că această funcție trebuie să fie ocupată de un membru ales al Camerei. Anumiți aliați republicani ai fostului președinte Donald Trump au sugerat că ar putea să fie o posibilitate pentru el să ocupe această poziție.
Numai că favoritul la nominalizarea republicană pentru alegerile prezidențiale din 2024, unde va concura cu Biden, a afirmat anterior că nu este interesat de această funcție.
În luna ianuarie, Gaetz a susținut prin votul său ca Trump să devină speaker al Camerei Reprezentanților în cadrul mai multor runde de vot. El a declarat luni, în fața jurnaliștilor, că funcția de speaker nu necesită neapărat ca titularul acesteia să fie membru al Congresului.
Steve Scalise
Reprezentantul Matt Gaetz, cunoscut pentru a fi în fruntea eforturilor de demitere a lui McCarthy, a anunțat că îl susține pe Steve Scalise pentru a prelua rolul de lider.
Steve Scalise ocupă poziția a doua în ierarhia republicană din Camera Reprezentanților. A fost mult timp văzut ca favorit pentru a prelua conducerea Partidului Republican din Cameră după încheierea mandatului lui McCarthy.
Tom Emmer
Reprezentantul Tom Emmer ocupă poziția a treia în ierarhia republicană din Camera Reprezentanților. A fost responsabil de coordonarea campaniei republicane din Cameră în timpul alegerilor intermediare din 2022.
Această campanie a condus la recuperarea majorității de către republicanii din Camera Reprezentanților. Învingându-i pe democrații susținuți de președintele Joe Biden.
Jim Jordan
Reprezentantul Jim Jordan, care servește ca președinte al Comisiei Juridice a Camerei și este un aliat dedicat al fostului președinte Donald Trump, a fost propus de unii dintre rebelii republicani pentru funcția de președinte al Camerei în timpul alegerilor pentru acest post care au avut loc în luna ianuarie. În cadrul unui tur de scrutin, el a obținut un total de 20 de voturi.
Byron Donalds
Reprezentantul ultraconservator Byron Donalds, văzut ca o figură în plină ascensiune în cadrul Partidului Republican, a primit un total de 20 de voturi în cadrul unei runde de scrutin din cursa pentru funcția de speaker care a avut loc în ianuarie.
Patrick McHenry
Reprezentantul Patrick McHenry a fost desemnat să preia temporar funcția de speaker după demiterea lui McCarthy.
El este președinte al Comisiei pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanților. A fost un apropiat al lui McCarthy, exprimându-și susținerea pentru acesta înainte de votul de demitere.
Hakeem Jeffries
Hakeem Jeffries, liderul minorității din Camera Reprezentanților și șeful delegației democraților, a obținut un număr mai mare de voturi decât McCarthy în timpul a 11 runde de vot.
Kevin McCarthy
Aliații reprezentantului Kevin McCarthy ar putea să voteze pentru renumirea lui ca speaker. McCarthy a fost în trecut confruntat cu amenințări cu privire la poziția sa.
În ianuarie, când a fost ales pentru prima dată în funcția de speaker, a fost necesară desfășurarea a 15 runde de vot pentru a-și asigura mandatul.