La Chișinău se petrece ceva. Datele sunt confuze, narațiunile alternative abundă, părerile sunt nesfârșite iar consecințele pot fi dintre cele mai nefericite pentru cetățenii Republicii Moldova. Cele trei forțe politice sensibil egale care s-au dezvoltat la Chișinău – socialiștii declarați și manifestându-se ostentativ pro-ruși, pro-europenii blocului ACUM, alcătuit din partidul PAS al Maiei Sandu și PPDA al lui Andrei Năstase și partidul guvernamental PDM, declarat pro-european și Pro Moldova, al Oligarhului Rău care a Capturat Statul, Vladimir Plahotniuc – s-au dovedit nemiscibile și în imposibilitatea de a forma o majoritate și o coaliție.

Rusia-UE-SUA la Chișinău înaintea mezalianței anti-oligarhice PSRM-ACUM

Mai trebuie menționat că luni, 3 iunie, s-au reunit la Chișinău Dmitri Kozak, trimisul special rus, Johannes Hahn, comisarul european și un director din Departamentul de Stat al SUA. La puțin timp, practic în ultima zi înainte de a se dizolva Parlamentul (potrivit interpretării Curții Constituționale, aflată sub controlul lui Plahotniuc, dar contestată de ACUM), negocieri intempestive PSRM-ACUM au avut loc și a doua zi – când potrivit Curții Constituționale trebuia dizolvat Parlamentul – s-a trecut într-o procedură accelerată și neconvențională prin toate etapele validării unei majorități și unui guvern.

 

De aici mai departe narațiunile încep să se separe și realitățile să se confrunte. Iar perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, cu oameni în corturi blocând intrările instituțiilor, cu Președintele Dodon dormind în Ambasada rusă la Chișinău, după ce a fost suspendat de Curtea Constituțională și următorului în ordine – ignorând noile organisme alese sâmbătă în Parlamentul incomplet constituit și cu doar două partide ale majorității noi prezente – Premierul în exercițiu, Pavel Filip, a fost solicitat să dizolve Parlamentul, potrivit deciziei Curții, și acesta a fixat alegerile Parlamentare anticipate la 6 septembrie. De partea cealaltă, majoritatea parlamentară consideră că și-a format organele reprezentative și Guvernul(altfel unul foarte bun, un guvern de vitrină, cu vreo două excepții) și vrea să preia funcțiile, doar că problema de fapt e mult mai complicată.

 

Deci acum, la Chișinău, avem o frumusețe de criză politică prelungită, dublată de o criză constituțională – cu majoritatea parlamentară de o parte, Curtea constituțională și guvernul interimar al lui Vladimir Plahotniuc, de partea cealaltă. Iar realitatea impune câteva categorii de abordări obligatorii: una juridică, una politică, una imagologică – a bătăliei narațiunilor și percepțiilor – și una de fapt, concretă, rece, nefardată. Ca-n orice conflict contemporan.

 

Disputa legală: respectăm sau nu interpretările Curții Constituționale a Oligarhului

 

Mai întâi la nivel legal, juridic, a statului de drept, avem o linie promovată de actuala majoritate formată, care și-a ales președintele și vicepreședinții Parlamentului, premierul și Guvernul, care a și depus jurământul - e adevărat într-o atmosferă de semiclandestinitate, fără restul parlamentarilor, fără lumină și fără audierea miniștrilor în comisiile care nici nu sunt formate. O atmosferă de revoluție parlamentară a majorității, cum am numit-o eu, în condiții improprii și speciale, dar cu prezența ambasadorilor Rusiei, SUA și delegației UE în sală, care au validat, prin simpla prezență, situația de fapt. Potrivit propriei interpretări, termenul de trei luni constituțional – și nu 90 de zile din interpretarea Curții – s-ar epuiza chiar în acea zi, deci formarea organismelor puterii de stat este legală.

 

De partea cealaltă, Curtea Constituțională a infirmat toate hotărârile, după ce solicitase în ajun Președintelui să dizolve Parlamentul, îndeplinindu-se termenul limită pentru formarea guvernului. Pentru că acesta a refuzat, l-a suspendat pe Igor Dodon din funcție duminică dimineața și succesorul constituțional, Premierul Pavel Filip (în absența unui președinte al Parlamentului ales, în această variantă) să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate. Două linii de gândire care au la bază o chichiță – interpretarea termenului de 3 luni-90 de zile – și mai ales a prevederii constituționale „poate dizolva” versus interpretarea încă din 2015 a Curții de la acea dată, potrivit căreia Președintele “e obligat” să dizolve Parlamentul.

 

O să spuneți că e o chestiune minoră, pe care oricum nu o înțelege nimeni din largul public. Așa este, dar e diferența între statutul de ministru și dosarul penal de uzurpare a puterii în stat. De ce se cramponează părțile de acest lucru? De ce nu au făcut această mișcare o zi mai devreme, pentru a nu intra sub incidența nici unei contestări constituționale? Unele voci vorbesc despre șantajarea lui Igor Dodon – iar filmulețele apărute public marchează acest lucru, prin recunoașterea sa că primește bani de la ruși, de la Putin direct, și un anumit tip de șantaj al său, de data aceasta, cu federalizarea Republicii Moldova pentru a forma majoritatea, pe care-l exercită asupra lui Plahotniuc, pe care vrea să-l ia la Moscova, la Putin. În altă ordine de idei, prezența luni a celor trei diplomați – semn al unui acord trilateral pe ceea ce se va întâmpla în Republica Moldova – ar trebui să fie clar și fără dubii, iar majoritatea și guvernul să se fi realizat în condiții clare și nedisputabile.

 

Politic, revoluția majorității parlamentare a câștigat meciul, cu sprijin international. Cu ce preț?

 

La nivel politic, lucrurile sunt mai simple. Două componente ale spațiului politic al Republicii Moldova au convenit să facă o majoritate, au o majoritate și au format o majoritate, structura Parlamentului și a Guvernului. Ele invocă controlul absolut asupra Curții Constituționale deținut de către Vladimir Plahotniuc – un personaj la fel de urât în afara Republicii Moldova, pe toate azimuturile, ca și în interior – și faptul că deciziile din Parlament sunt legale. Doar că transferal de putere e blocat de către PDM și Plahotniuc care nu vor să plece.

 

Indiferent de opțiuni și perspective, noua majoritate a câștigat partida, iar PDM a pierdut-o. E și o dovadă de neadecvare să te legi de alegeri parlamentare anticipate – tot acolo vom ajunge, cel mai probabil – alegeri care, desfășurate în condiții legale, vor aduce această majoritate la guvernare oricum. Poate mai întărită, poate mai slăbită, dar oricum în aceeași termeni. Doar mai puțin ambigui și contestabili ca acum.

 

De partea cealaltă, PDM anunță politic că deține puterea interimară, că nu o va ceda ilegal și neconstituțional. Anunță că nu va proceda la o lovitură de forță, utilizând instituții și forță reprezivă sau dosare penale, dar că nu va ceda. Va respecta legea. Că Dodon uzurpă el puterea, când nu aplică hotărârile Curții Constituționale. (De altfel, potrivit presei, în noaptea de sâmbătă spre duminică acesta ar fi dormit cu familia în incinta ambasadei Rusiei la Chișinău). Și aduce oameni în stradă, în corturi în fața instituțiilor, pentru a apăra puterea legitimă și pentru a feri aceste instituții de atacuri eventuale ale unor grupări venite din regiunea separatist, forte pro-ruse și ruse în acțiune hibridă.

 

Deci din punct de vedere strict politic, Vladimir Plahotniuc și PDM au pierdut partida. Nu au susținere internațională de nicăieri, iar o majoritate s-a format. Pe de altă parte, apelul de duminică a lui Igor Dodon ca lumea să iasă în stradă și perspectiva unor confruntări schimbă jocul și, în contextul unor confruntări de stradă, lasă deznodământul în coadă de pește. Sau mai rău, permite o formă de declarare a stării excepționale și preluarea în forță a puterii. Însă indiferent de variantă, acest deznodământ nu schimbă raporturile de forță, politic vorbind, și nici susținerea internațională. Însă impinge și mai mult Republica Moldova în haos, confruntare și necunoscut, iar deconturile se vor face pe seama populației, oricum.

 

Republica Moldova dată de cabala internațională rușilor sau Oligarhul care se ține de putere? Sau amândouă realitățile deodată?

 

În orice caz, întreaga confruntare politică se mută la nivelul legitimităților, credibilității și a loialităților din diferitele instituții față de una sau alta dintre părți pentru o rezolvare finală. Asta pentru că anunțata negociere Andrei Năstase-Vlad Plahotniuc – ultima declarație a noului ministru de interne votat în parlament înaintea închiderii ședinței – nu s-a mai concretizat, pentru un transfer pașnic de putere, și totul se joacă pe mize existențiale pentru ambele părți: viața, averea și libertatea lui Vlad Plahotniuc și libertatea, averea, poate și viața pentru Igor Dodon, dar și pentru cei care au executat manevra din Parlament, contrar hotărârilor Curții Constituționale, pe motiv că e coordonată de Vladimir Plahotniuc.

 

Acum în cee ace privește analiza imagologică, din punctul de vedere al percepțiilor, două narațiuni mari se confruntă aici. Impactul și tracțiunea lor țin de capacitatea de comunicare, de legitimitatea actorilor și de credibilitatea mesajelor.

 

Într-un caz, avem de a face cu Vladimir Plahotniuc, care vorbește despre preluarea puterii în stat de către Rusia lui Putin, cu ajutorul trădătorilor de țară Igor Dodon, Maia Sandu și Andrei Năstase. Are și argumente, și înregistrări, perspectiva Republicii Moldova odată instituit controlul rus prin președintele ostentativ pro-rus Igor Dodon, prin Zenaida Greceanâi, aleasă Președinta Parlamentului – nu mai poate fi îndepărtată decât cu două treimi din voturi, pe această variantă – și Partidul Socialiștilor, pro-rus, care a plecat cu toți deputații în Duma de Stat la prelucrare ideologică, toate arată într-adevăr instalarea Rusiei la Chișinău pentru încă o generație. Cu influența directă și la vedere pe Prut. Cu controlul instituțiilor de forță – MApN, SIS – Serviciul de Informații și Securitate.

 

Partea slabă a narațiunii este prezența la Chișinău luni și acordul tacit, indirect sau explicit al tuturor celor trei puteri majore, Rusia, SUA, UE, care și-au trimis și ambasadorii în Parlament pentru a-i reprezenta și a valida acțiunea (aici sunt implicate unele nuanțe privind mandatele pentru UE și SUA, dar acestea sunt detalii de formă). Deci narațiunea corectă ar putea fi, în acest caz, că există o înțelegere de împărțire a puterii în Republica Moldova și aducere a influenței explicite a Rusiei pe Prut, cu preluarea controlului instituțiilor de forță și blocarea drumului spre NATO și UE a Republicii Moldova și perspectiva federalizării ei. Mai greu să transmiți idea că te lupți singur, pe un cal alb, împotriva tuturor - chiar și pentru o cauză justă - și că tu singur ai dreptate când ești Vladimir Plahotniuc, cu suma de greșeli și probleme în spate.

 

De partea celalată, narațiunea este Plahotniuc se ține de putere, nu vrea să plece, Curtea Constituțională a lui trebuie ignorată și noile structuri alese să își intre în atribuții. Guvernul e format din pro-europeni în majoritate – fără vicepremierul pentru reintegrare, Vasili Șova, adept al federalizării și fără Ministrul Apărării, care aparțin PSRM. Majoritatea guvernului e alcătuită din cetățeni români, iar scopul lor este prosperitatea, Acordul de Asociere cu UE și drumul european al Republicii Moldova. Dodon a fost șantajat, a trebuit să se expună cu elementele șantajului pe care le-a recunoscut, nu joacă cu rușii și oricum guvernul e pro-european, pro-român – dar nu cu PSD, ci cu PNL și PPE.

 

Slăbiciunea narațiunii vine din momentul formării majorității – greu de explicat de ce nu s-a petrecut înainte, pentru a nu lăsa motive formale contestării acțiunii. Apoi prezența pro-rușilor și controlul structurilor de forță este evidentă. În fine, Igor Dodon chiar a spus lucrurile filmate, sunt adevărate, prezentate și în formă scrisă, și asta e o mare slăbiciune. Mai mult, finanțarea ilegală în Republica Moldova cu 700-800 mii dolari pe lună a partidului, bani veniți de la Moscova, sunt și imputabili penal, dar sunt și motiv de anulare a rezultatelor alegerilor ce au dat atualul Parlament, proaspăt dizolvat în varianta Curții Constituționale

 

Chemarea oamenilor în stradă pentru confruntare, din curtea Ambasadei Rusiei la Chișinău. Subminarea credibilității și legitimității

 

Dar problema de imagine cea mai mare nu e nici măcar alierea/asocierea cu pro-rușii și cedarea elementelor de Securitate. Ci este chemarea oamenilor în stradă și generarea de eventuale confruntări. Între grupuri, cu forțele de ordine, în formate ce implică politicieni. Toate acestea știrbesc fundamental din legitimitatea acțiunii. Nu că o scenă în care deputatul Andrei Năstase, ales ministru de Interne în ședința de sâmbătă a Parlamentului redus, ar bate la ușa Ministerului și ar fi trimis la plimbare, ar fi foarte avantajoasă. Absența acțiunii de facto, preluarea efectivă a puterii, strică în egală măsură în componenta de imagine.

 

Nu în ultimul rând, ne putem uita cu atenție la evoluțiile de fapt de la Chișinău. Avem o putere în funcție, care are suficiente motivații să își apere pozițiile, nici o negociere pentru a asigura un transfer de putere, o putere în funcție izolată internațional și fără formulă de ieșire și de a fi influențată. Suficient de solidă, și, în funcție de loialități, bine ancorată în putere și cu resurse. Și avem un Parlament cu o majoritate formată din două partide cu legitimitate importantă internă și internațională, dar fără capacități probate în loialitatea internă a instituțiilor statului, fără capacitate de negociere și ieșire dn criză, dar cu susținere internațională relevantă. Și legată de un președinte, Igor Dodon, care cheamă lumea la revoltă din curtea Ambasadei Federației Ruse de la Chișinău, de frica de a nu fi arestat.

 

De fapt, orice confruntare violentă, ciocniri și violențe schimbă radical legitimitățile. Și la acest capitol, majoritatea parlamentară riscă să piardă substanțial. Chiar și numai prin asocierea cu Igor Dodon și expunerea publică a intervenției Rusiei în conflict. Iar vărsarea de sânge și negăsirea unei formule de tranziție pașnică – așa cum s-a promis - ar putea să fie una care să aducă mare complicații și în susținerile oficiale. Până la această oră, luările de poziții sunt convenționale și cu ambiguitate constructivă, fără o recunoaștere sau salutare a formulei aleasă în Parlament. Dar duminica e lungă.

 

Tare frică mi-e ca, în final, să nu se revină iar la România care să trebuiască să strângă oalele sparte și să ajute la reconstruirea situației stabile de la Chișinău. Dar într-o situație mult mai proastă decât cea prezentă, unde Bucureștiul și-a transmis punctele de vedere și a stat deoparte, chiar dacă deține președinția rotativă a Consiliului UE. Prins în confruntările interne, dar mai ales în deficitul major de credibilitate internațională, dat de experimente repetate ale actualei majorități și a fostului om forte de la București, România joacă în planul doi dar e condamnată să încheie conflictul, dacă acesta apare în forme acute și sângeroase. Adunând cioburile și reconstruind structura unui stat, Republica Moldova, fără perspective immediate să revină pe o traiectorie coerentă pro-eurpeană.