Republica Moldova. Modificări de ultimă oră. Preşedintele vrea un guvern minoritar

Socialiştii moldoveni au anunţat, miercuri, că vor susţine iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, de a forma un guvern minoritar.

„Astăzi am constatat nedorința colegilor din Blocul ACUM de a menține coaliția de guvernare. Ei s-au declarat categoric împotriva propunerii de a construi un nou guvern, după aceleași principii, cu aceeași viziune de guvernare, dar cu oameni noi, aleși prin consens. De azi anunțăm că fracțiunea PSRM trece în regimul de formare a unui nou guvern, cu participarea Președinției și a altor fracțiuni parlamentare”, se spune într-un comunicat al PSRM.

„Insistența colegilor din ACUM pe formarea unui guvern similar celui demis, cu același premier este ridicolă și denotă un infantilism politic și o lipsă de abordare constructivă, conciliantă. Se știe că nu poți intra de două ori în aceeași apă. Nu putem reseta guvernul cu exact aceiași oameni care au dus la demiterea guvernului. E un non-sens. Iar condiția impusă de colegii din Blocul ACUM: de a a fi limitate împuternicirile politice ale președintelui țării sau chiar demisia acestuia ne arată că Blocul ACUM este pus pe conflict și are o agendă străină ideii de guvernare comună cu PSRM. Intransigența blocului ACUM la discuțiile de azi, precum și nedorința de a reconstrui coaliția pe aceleași principii, dar cu oameni noi, responsabili, demonstrează că această criză politică a fost provocată dinadins de către fostul prim-ministru Maia Sandu”, se mai adaugă în comunicat.

PSRM mai anunță că nu va crea o altă coaliție sau alianță cu alte fracțiuni din Parlament: „Următorul guvern va fi unul tehnic, nu politic. Cu toate acestea, deși va fi apolitic, Executivul va avea toate împuternicirile să implementeze proiectele economice și sociale pe care le-a promovat PSRM până acum”.

Guvernul condus de Maia Sandu a căzut, după ce moţiunea de cenzură a trecut cu votul a 63 de deputați PSRM și PD.

Igor Dodon a avut consultări cu fiecare dintre fracțiunile parlamentare.

Reprezentanții PSRM au declarat că sunt gata să formeze o nouă majoritate parlamentară cu ACUM, dacă blocul va susține un nou premier și o nouă componență a Guvernului.

Pe de altă parte, Blocul ACUM a reiterat că o vede doar pe Maia Sandu în funcția de premier și nu va accepta nicio altă componență a Executivului, potrivit unimedia.info