Republica Moldova, controlată la Bruxelles. Raport despre progresele în domeniul energetic

Republica Moldova, controlată la Bruxelles. Raport despre progresele în domeniul energetic

La Bruxelles se dezbat, astăzi, progresele înregistrate de Republica Moldova în procesul de implementare a acquis-ului comunitar în domeniul energetic, dar și prioritățile politicilor Uniunii Europene (UE).

Delegația din Basarabia este reprezentată de șeful Biroului pentru Integrare Europeană, Ghenadie Marian, secretara de Stat a ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu, precum și experți locali. Totodată, discuțiilor s-au alăturat, în format on-line, de la Chișinău, membrii grupului de lucru responsabili de transpunerea completă a legislației UE.

Raport dat la Bruxelles de Republica Moldova

Secretarul general al Ministerului Energiei, Andrei Grițco, a declarat în deschiderea evenimentului din partea grupului de lucru aflat la Chișinău că 24 din cele 26 de acțiuni cuprinse în Capitolul 15/Energie al Planului pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană urmează a fi transpuse de Ministerul Energiei. În același timp, oficialul a subliniat că Moldova a început transpunerea legislației europene încă în anul 2010, odată cu aderarea la Tratatul Comunității Energetice.

În cadrul discuțiilor, a fost făcută o retrospectivă a parcursului țării noastre în procesul de consolidare a domeniului energetic, în concordanță cu normele și politicile europene: instituirea Ministerului Energiei, cu misiunea de elaborare a politicilor în domeniul energiei, inclusiv securitatea energetică și promovarea surselor de energie regenerabilă și înființarea Centrului Național pentru Energie Durabilă, entitate ce joacă un rol crucial în dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică și promovare a surselor de energie regenerabilă, inclusiv în sectorul rezidențial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce oficialii iau parte la discuții

Pe de altă parte, a fost prezentat stadiul actual al legislației în domeniul energiei al Moldovei, care, în mare parte se bazează pe acquis-ul UE și a fost dezvoltat în procesul de implementare a Acordului de Asociere UE-Moldova și a Tratatului de instituire a Comunității Energetice în care Moldova este membru semnatar din 2010. Astfel, a fost deja transpus și este în proces de implementare cel de-al treilea pachet energetic, fiind realizate certificarea Operatorului Sistemului de Transport a energiei electrice și certificarea provizorie a Operatorului Sistemului de Transport al gazelor naturale, după cum anunță jurnal.md.