Republica Moldova ar putea începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană în luna iunie, iar din acel moment evoluția va fi separată de cea a Ucrainei, țară alături de care a primit invitația de aderare.
Republica Moldova și Ucraina, evaluări separate
Republica Moldova și Ucraina vor avea parte de evaluări separate, în drumul lor către intrarea în Uniunea Europeană, a declarat ambasadorul UE la Chișinău, Jānis Mažeiks, la TV8.
Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău a mai explicat că cele două țări se află în situații politice complet diferite, așa că nu vor mai putea merge „umăr la umăr”.
Jānis Mažeiks a adăugat că, în luna iunie, când ar putea începe negocierile de aderare la UE ale celor două țări, va fi ultimul moment în care Republica Moldova și Ucraina vor fi analizate „la pachet”.
Republica Moldova și Ucraina, situații complet diferite
Chișinăul și Kievul vor merge ulterior pe drumuri diferite, chiar dacă ambele vor avea ca destinație același lucru: integrarea în Uniunea Europeană.
„Decizia de începere a negocierilor poate fi luată în comun, în condițiile în care Ucraina și Moldova au mers împreună pe drumul spre obținerea statutului de țară candidată”, a declarat ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău.
„Este însă foarte posibil ca lucrurile să evolueze separat, acest lucru este inevitabil. În următorii ani, ar putea fi domenii în care Ucraina va avansa mai rapid, în altele - Moldova. Este un proces individual”, a adăugat Jānis Mažeiks.
Pentru cele două țări urmează ani de negocieri pentru aderarea la UE
Reamintim că, în luna iunie a anului trecut, Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană.
Iar câteva luni mai târziu, în luna decembrie a anului 2023, Consiliul European a decis să dea undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei.