Republica Moldova a scăpat de gazul rusesc datorită României. Premierul de la Chişinău a mulţumit autorităţilor de la Bucureşti

Republica Moldova a scăpat de gazul rusesc datorită României. Premierul de la Chişinău a mulţumit autorităţilor de la Bucureşti Sursa foto: Alpar Benedek | Dreamstime.com

Republica Moldova a scăpat de dependenţa energetică faţă de Federaţia Rusă. Premierul de la Chişinău, Dorin Recean, făcut anunţul că Republica Moldova nu mai folosește gaze și energie electrică rusești de la tribuna forumului de securitate „Black Sea and Balkan Security” din România.

Premierul moldovean a precizat Republica Moldova a fost integrată în reţeaua energetică europeană şi a mulţumit pentru acest lucru Guvernului României.

„Republica Moldova a depășit această iarnă, dar a făcut-o împreună cu România. În acest sens vreau să mulțumesc Bucureștiului. Atunci când Republica Moldova se afla într-o situație critică în mod special în domeniul energetic, România a intervenit prompt, iar noi reușit să depășim aceste provocări. Dacă la declanșarea războiului 100% din energia consumată în Moldova provenea direct sau indirect din Rusia, astăzi Republica Moldova, datorită transformărilor radicale care au avut loc, poate exista fără absolut niciun fel de consum de gaze naturale sau electricitate din Rusia.

Moldova nu mai consumă gaz rusesc, este integrată în reţeaua energetică europeană atât din punct de vedere tehnic, cât şi comercial. Bucureștiul a răspuns prompt și ne-a întins o mână de ajutor, atunci când am avut nevoie. Datorită suportului prietenilor noștri din vestul colectiv, am consolidat securitatea energetică a țării noastre și am reușit să avansăm rapid pe agenda europeană”, a declarat şeful Cabinetului de minştri de la Chişinău.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce i-a răspuns Nicolae Ciucă omologului moldovean

Prezent la forum, Prim-ministrul român Nicolae Ciucă a vorbit despre necesitatea de concentrare a eforturilor Uniunii Europene de a susține Ucraina în depășirea consecințelor distrugătoare ale războiului, dar și Republica Moldova afectată de urmările acestuia.

„Pentru că este aici domnul prim-ministru Dorin Recean cu care am avut o discuţie în această dimineaţă, vă spun că, ieri, în şedinţa de Gguvern, am aprobat un memorandum prin care structurile Ministerului Energiei și companiile precum Transgaz, Transelectrica vor profila mai bine formal interconectarea pe gaze și energie între România și Republica Moldova”, a a declarat șeful Executivului de la București.

Forumul „Black Sea and Balkans Security Forum” găzduiește peste 40 de panel-uri la care participă înalți oficiali civili și militari, diplomați, experți de renume din state membre ale Uniunii Europene și NATO, precum și din țări partenere.

Printre temele abordate în această ediție, se numără procesul de reconstrucție al Ucrainei, suportul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și Ucrainei, arhitectura de securitate europeană după război, criza alimentară cauzată de invazia Rusiei, securitatea energetică în Europa, reziliența cibernetică, securitatea Balcanilor de Vest, tehnologiile disruptive și protecția infrastructurilor critice.