Un drum dus-întors Ia?i-Timi?oara dureaz? 32 de ore, fiind cea mai lung? rut? feroviar? din România. Într-o zi ?i-o noapte România ?i se dezv?luie în toat? splendoarea, necosmetizat? ?i f?r? t?ieturi de montaj: murdar? ?i imaculat? ca dungile unei zebre.

Trenul care leag? Timi?oara, fost? capital? a Ungariei, de Ia?i, fost? capital? a Moldovei, parcurge 800 km în 16 ore. Vagoanele lui adun? tineri cu laptop, bolnavi, cer?etori, pensionari glume?i, be?ivani specializa?i pe R?zboiul Rece, fete cu bijuterii ?i copii de orbi. Prin geamul din compartiment, ?ara se deruleaz? a?a cum e în realitate, cu povestea ei nefardat?. E un film de 16 ore, cu România real?, cea pe care n-o vezi nici la televizor ?i n-o auzi în discursurile politicienilor.

Vindecare miraculoas? Exact la ora 19 ?i 40 de minute, Ilie Plecatu s-a vindecat de hemoroizi. Cu un sfert de or? înainte, se îmboln?vise în fa?a na?ului de tren. „O sta?ie m? la?i ?i pe mine. M? opereaz? de hemoroizi, mâine la spital, în F?get”, a rostit Ilie ?i controlorul a plecat f?r? s? îi mai cear? bilet. În palton gri, cu fes negru pe cap ?i o saco?? verde, pacientul emana o stare de fericire. „Dac? eu am fost lovit în cap, am r?mas mult în urm?. Dup? `89 am stat numai prin spitale, numai cu oameni de cultur?. La spital am compus ca Eminescu”, ?i b?rbatul începe s? cânte: „Floricic? de sub rou?, în anul `89, într-o sar? de Cr?ciun, mirosea a praf de tun/C? l-o împu?cat pe Milea, Elena bat-o Precista/?i i-o pus pistolu-n mân? ?i o bucat? de sl?nin?”. Mai târziu, cânt?re?ul de balade avea s? se scuze pentru rima gras?. „Elena Ceau?escu l-o împu?cat ?i i-o pus pistolul în mân?, nu sl?nin?. Tic?loasa, ?erpoaica”.

Rapsod multicultural

Ilie începe s? fredoneze balada aviatorului care a fugit din ?ar? pe vremea Împu?catului: „Avionul t?u este pies? de muzeu/Motoarele nu ai oprit ?i pe sârb l-ai p?c?lit/Radarul, el te-o pierdut ?i ai plecat necunoscut”. Ilie pretinde c? a lucrat ca gr?nicer pe grani?a de vest, „un gr?nicer foarte bun”, care ?tie multe secrete militare, din vremea când era ?oferul unui important comandant din Timi?. „Eu cu generalii am fost aproape, c? ?i generalii sunt oameni. Ce-o f?cut ??tia cu ?ara nu trebuia, o desfiin?at atâtea fabrici ?i uzine, tot. L-o împu?cat în pat. ?tiu tot secretul militar”. Am?rât, Ilie începe iar??i s? cânte: „P?i, moarte, moarte, sor?, moarte/Mai a?teapt?-m? o noapte/C? am nevast? ?i copii/?i o droaie de datorii”. Mi?c? din buzele b?trâne?ti ?i palide, apas? literele când spune unde locuie?te. „În satul Nevricea, nr. 108, comuna Bethausen. ?tiu ungure?te, vorbesc un pic germana, c? m? trag din neam de neam?”.

Fata cu bufni?e „M? primi?i s? stau cu dvs, c? am r?mas singur? în compartiment ?i mi-e fric?”, întreab?, panicat?, o f?tuc? urcat? la Deva. Crea??, înalt?, târâind dup? ea o valiz? de culoare mov, Alina se ghemuie?te lâng? geam. M?nânc? ciocolat? vreo câteva minute. Apoi, prinde s? î?i povesteasc? via?a. „Într-a patra, am avut un profesor care ne lua cu el în excursie la Cluj. Mergeam prin muzee, la discotec?, la bar. Eu întotdeauna am avut alte perspective, vreau pe cineva matur, o rela?ie serioas?, bazat? pe sinceritate, nu aventuri proste?ti”. Pân? acum câteva luni, Alina, în vârst? de 19 ani, a avut o rela?ie de lung? durat? cu un tip care a ajuns s? o în?ele cu cea mai bun? prieten?. Într-o sear?, fata din Deva a aflat dintr-o înregistrare audio cum prietenul ei se l?uda copios la ga?c?, cum merge el la Deva ?i cu ea face sex normal, iar la Cluj, se duce la prietena care îl trateaz? cu sex oral. „Eu întotdeauna i-am zis c? nu vreau oral ?i c? mai bine ne desp?r?im”, spune fata iubitoare de principii ?i pasionat? de  bufni?e. „Sunt dr?gu?e. La Deva avem câteva cuiburi. M? duc de multe ori ?i m? uit la ele. Vrei s? î?i ar?t colec?ia mea?”. D? jos geamantanul mov, îl deschide ?i scoate un s?cule?, bineîn?eles, tot mov. Din el, curge pe bancheta slinoas? a CFR-ului, cel mai diversificat stol de huhurezi. Str?lucitoare, din argint, plastic sau aram?, stau cinci pe o crac?, sau câte una în form? de cercel.

Efecte terapeutice

De la Cluj, s-a urcat un b?iat cu nituri în urechi. Purta un fel de cercei cu gaur? mare, ?inea în mân? o carte ?i, când s-a a?ezat, s-a uitat la un film pe laptopul alimentat la priza din compartiment. Îl cheam? Ciprian ?i a plecat acum zece ani din Roman, s? caute o via?? mai bun? la Cluj. Spune c? Ia?iul r?mâne ora?ul inimii sale, dar viitorul ?i-l vede în cel mai mare ora? din Ardeal. Lucreaz? ca grafician, pagineaz? c?r?i, albume, bro?uri electorale. ?i, de un an, iube?te la nebunie câinii. ?ine minte cum p?rin?ii lui aruncau în râu s?cule?i cu pui de c??ea, lega?i la gur?. Ciprian mergea pe urma lui taic?-s?u s? îi salveze, dar nu îi mai g?sea niciodat?. Acum, acas? la Cluj, are un maidanez, Kuni, adoptat de la o asocia?ie. Deja simte c? îi este dor de c??el. Ce poate fi atât de special la un fost maidanez r?mas în Cluj? „Natura lui prietenoas?. Câinii pot fi folosi?i cu efecte terapeutice”, spune tân?rul pornit din Roman.

Dorm la priz?

C?l?torii de la „peluz?”, adic? de pe banchetele la comun, din mijlocul vagonului, s-au culcat pe câte patru scaune ?i dorm pân? la destina?ie. Prin pere?ii trenului circul? fire înc?rcate cu curent electric, 220 V, ca în fiecare cas?. Temperatura din compartimente poate fi reglat? dup? preferin?e. Geamurile la trenul de noapte sunt blocate ?i deblocate la cel de zi. Cine vrea poate s? î?i întrerup? c?l?toria maxim cinci zile, timp în care, oricând, cu acela?i bilet î?i poate continua drumul. Prin mun?i, între Ilve, Trenul Foamei circul? azi f?r? a mai fi supravegheat de vreo santinel?. Pân? prin anul 2004, când România a intrat în NATO, în cantoanele ce str?juiesc tunelurile din mun?i, st?teau ?i iarna, drep?i, solda?ii României. Acum, istoria s-a schimbat, armata obligatorie s-a desfiin?at ?i trenul nu mai are nevoie de paz? pe margine. Circul? liber peste poduri, ca apa prin apeducte.

Lec?ie de geopolitic?

Într-un compartiment, cinci be?ivi vorbesc aprins despre „purcelu?ul mic ?i purcelu?ul mare”, denumind astfel avioanele care au purtat bombele atomice spre Hiroshima ?i Nagasaki. Co?ul lor de gunoi s-a umplut cu doze de bere ?i o sticlu?? de coniac. Be?ivii poart? o discu?ie cu tent? geopolitic?, despre Europa, Rusia ?i America. „Cine o f?cut Zidul Berlinului, b? boule? Eu sau Antonescu?”, spune unul care se d? treaz. Pe bancheta din fa??, cel?lalt nici nu se uit? la el. Cu dezgust r?spunde: ”Hai s? schimb?m subiectul”. Cel mai treaz ?arjeaz?: „Tu nu e?ti prost, b?i, e?ti foarte prost. Zidul Berlinului, cine l-o f?cut? Nem?ii l-o f?cut c? de aia îi zice a Berlinului”. Prostul d? din cap a dezam?gire, enervându-l ?i mai tare pe treazul, care sare de la banchet?: „Dar cine era s?-l fac?, dac?-i a Berlinului? Doar nu era s? îl fac? cehoslovacii”. Prostul nu mai suport? ?i atac? subiectul: „L-o f?cut dracii ??tia de comuni?ti, de ru?i.” La coborâre, treazul î?i cere scuze ?i adaug? doct din u??: „E o conversa?ie istoria asta. Unii sunt de acord, al?ii nu. Politica e ca o c?ma?? de copil, scurt? ?i plin? de c?cat”.

Accidentat f?r? asigurare Aproape de Suceava, un b?rbat cu ochelari ?i pufoaic? î?i târâie picioarele pe culoar, din compartiment în compartiment, cer?ind bani pentru bilet. „O trecut peste mine 4 tone ?i ceva, plus ?apte copii”, spune bolnavul, care pe 28 decembrie anul trecut a c?zut sub roata unui microbuz. „Am ie?it bine, cumva, dar am v?zut moartea cu ochii. ?oferul care m-o c?lcat, m-o ?inut trei luni, n-am avut preten?ii la el. Iarna asta a? intra iar la spital, dar nu pot. S? m? oblige, s? îmi pun? pistolul la tâmpl? ?i nu îmi mai trebuie spitalizare. Am stat 15 zile internat ?i mi-o venit 5.100 lei spitalizarea. E trei milioane o zi de spitalizare. S? pl?teasc? al?ii, eu n-am bani, n-am asigurare”.

Hran?, nu mâncare Printre degetele controlorilor, pe culoare se scurg vânz?tori ambulan?i. Bere, covrigei, cafea, ou?, pâine se transform?, la temperatura compartimentelor, în surse de vitamine, carbohidra?i ?i alte substan?e necesare func?ion?rii corpului uman. Pe Trenul Foamei nu po?i mânca, ci te hr?ne?ti, introduci în organism cantit??i de alcool, gr?simi, proteine, cu scopul de a rezista pân? la destina?ie. Tabieturile, capriciile nu î?i au locul pe o garnitur? de vagoane care gone?te 16 ore f?r? întrerupere.

Orbii ?i copilul lor De trei ori pe zi, dinspre Ia?i ?i tot de trei ori pe zi, perechile lor, dinspre Timi?oara. Acestea sunt celebrele trenuri ale foamei. La Ia?i, când pasagerii coboar?, se umple peronul de o atmosfer? de alai. Parc? li s-a luat o mare greutate de pe inim?, oamenii î?i poart? agale valizele, de parc? ar porni o s?rb?toare. Noaptea adânc? înv?luie ?ara, dar peronul e plin ochi de fo?ti pasageri, în drum spre casele lor. Ilie Plecatu o fi doinind în continuare despre cât amar a îndurat în 1989. Fata din Deva, cea cu bufni?ele, s-o fi culcând singur?, întrebându-se la ce i-au folosit principiile, iubitorul de câini Ciprian o fi ajuns la Roman, s? isp??easc? p?catele p?rin?ilor f?cute asupra animalelor. Be?ivii s-or fi trezit întrebându-se de ce nem?ii ?i-au tras zid chiar prin mijlocul Berlinului. Peronul luminat se gole?te de cei care au umplut pântecele vagoanelor. Ultimii c?l?tori se ?in de mân?. Tat?l ?i mama sunt doi orbi condu?i pe drum de feti?a lor, o fat? cu ochi mari care îi poart? prin asfaltul ciopâr?it. Se pierd în noapte, cu zâmbetul lor de oameni care simt ce al?ii nici m?car nu v?d.

„P?i, moarte, moarte, sor?, moarte/Mai a?teapt?-m? o noapte/C? am nevast? ?i copii/?i o droaie de datorii.”ILIE PLECATU, balada c?l?torului blatist pe Trenul Foamei

ISTORIA TRENULUI Izb?virea moldovenilor porni?i spre Banat la Marea Foamete din `45-`47

Mii de persoane din Moldova au plecat cu Trenul Foamei spre Banatul mai dezvoltat. Istoria trenului a început în anii `40 când, din cauza secetei, oamenii î?i p?r?seau satele moldovene?ti pentru zone mai bogate din centrul ?i vestul ??rii. În acea perioad?, trenul era a?a de aglomerat încât c?l?torii se urcau pe vagoane. Între 1985 ?i 1989, cu Trenul Foamei ajungeau la Timi?oara, în „excursii de studii”, elevi în ultimul an de liceu, de prin Moldova. Dup? ce tinerii ajungeau la Timi?oara, erau caza?i în internatele diferitelor c?mine din ora?. Propagandi?tii UTC le prezentau oportunit??ile locului, iar moldovenii puteau alege s? se stabileasc? în fostele case ale ?vabilor emigra?i. În Banat, densitatea de locuitori pe kilometrul p?trat era de numai 80, în vreme ce în Moldova era de 360. Trenul Foamei a fost surs? de inspira?ie pentru un film de scurt metraj, produs în 2010. Filmul poveste?te despre un tân?r student, f?r? bani de bilet, ?i un veteran de r?zboi, chinuit de grijile b?trâne?ii. Doi oameni diferi?i, care altundeva nu ar fi ajuns atât de aproape. În Trenul Foamei, diferen?ele dispar ?i via?a are alt pre? timp de 16 ore, cât dureaz? un traseu Ia?i-Timi?oara.