Localnicii din satul argeşean Mălureni au devenit celebri în Germania, dar mai degrabă în sens negativ, din cauza unor consăteni ai lor care fac naveta până în Munchen, pentru cerşetorie, de câte ori rămân fără bani în propria lor ţară.
Televiziunea germană BR 24 a vrut să ştie dacă în Munchen e vorba de o reţea mafiotă a cerşetorilor din România, arată ziarul de limbă română din Germania, www.ziarulromanesc.de. Reporterii germani au stat de vorbă, mai întâi cu o tânără de care a spus că e originară din Mălureni, că nu a fost trimisă de nimeni la cerşit şi că are acasă doi copii de crescut.
Fără să creadă până la capăt povestea lacrimogenă, reporterii au pornit pe urmele tinerei, ajungând în satul Argeşean. Aici au descoperit că mai sunt şi alţi 30 de localnici care au acelaşi obicei, al cerşetoriei, şi că în practică în Germania, mai precis în Munchen.
Toţi aceştia, de cum au văzut camera de luat vederi a televiziunii germane, au început să se vaite, că în România nu găsesc de lucru, că au familii grele şi că sunt obligaţi de soartă să plece peste hotare în căutare de bani. Din cerşit, fireşte.
Tânăra întâlnită la început pe străzile din Munchen a recunoscut că pleacă în Germania ori de câte ori rămâne în pană de bani. Mai degrabă aşa, decât să muncească în propria ţară.
”Dacă rămân fără bani, mă duc la München. Dacă ai mei copii suferă de foame, dacă nu mai am făină și cartofi și ei sunt flămânzi, atunci mă duc acolo”, a zis cu nonşalanţă fata.
La fel au mai zis şi alţi cunoscuţi sau vecini ai ei. au învăţat deja că au minime condiţii în nordul oraşului Munchen. Dorm în nişte barăci puse la dispoziţie de autorităţi, iar toată ziua umblă pe străzi, cerând trecătorilor bani.