Vorbe grele din partea ambasadorului israelian la ONU, Danny Danon, către candidatul pentru preşedinţia SUA, Bernie Sanders. Acesta l-a catalogat pe american ”mincinos, nebun, sau amândouă”, la Washington în timpul unei convenţii a lobby-ului pro-israelian AIPAC.
Bernie Sanders a criticat anterior şi conferinţa anuală a AIPAC, susținând că aceasta oferă o platformă de exprimare ”liderilor care vehiculează sectarismul şi se opun respectării drepturilor fundamentale ale palestinienilor”. Replica ambasadorului Danny Danon a fost cât se poate de dură: ”Nu îl vrem pe Sanders la (convenţia) AIPAC. Nu îl vrem în Israel. (...)
Oricine spune că premierul nostru (n.r. Netanyahu) este rasist este un mincinos sau un nebun ignorant, ori amândouă”. Și directorul general al AIPAC, Howard Kohr, crede că relaţia privilegiată între Israel şi SUA ”este ameninţată să fie bulversată mai mult ca niciodată” dacă Bernie Sanders va câştiga alegerile prezidenţiale americane.
Deși de confesiune iudaică, Bernie Sanders, pe lângă faptul că şi-a exprimat adesea sprijinul faţă de Israel, şi-a manifestat pregnant îngrijorarea faţă de radicalizarea acestei ţări sub conducerea lui Benjamin Netanyahu. ”Poporul israelian are dreptul să trăiască în pace şi securitate, la fel şi poporul palestinian”, a scris Sanders într-un mesaj pe Twitter, în care a anunţat că nu va veni la conferinţa anuală a AIPAC.
Sursa: Agerpres