Guvernul chinez va oferi beneficii sociale membrilor clerului tibetan, a anunţat astăzi agenţia oficială Xinhua, în contextul tensiunilor crescute din regiunile tibetane, după o serie de incidente în care călugări şi călugăriţe din mănăstirile tibetane s-au autoincendiat în semn de protest faţă de desconsiderarea sistematică a zonei Tibet de către China, informează AFP.
Începând de anul viitor, religioşii tibetani de peste 60 de ani vor beneficia de o pensie lunară de 120 de yuani (14 euro), a precizat agenţia. Pentru 60 de yuani (7 euro) pe an, ei vor putea de asemenea cotiza la o asigurare medicală de sănătate, a mai relatat agenţia chineză, preluată de Agerpres. Membrii clerului tibetan nu au fost anterior autorizaţi să se înscrie în sistemul naţional de securitate socială.
După autoincendierea unui tânăr călugăr de la mănăstirea din Kirti, o regiune tibetană din provincia Sichuan, zece alţi călugări şi călugăriţe budişti i-au urmat exemplul, dintre care cel puţin şapte au decedat.
Sinuciderile publice ale călugărilor ilustrează, conform ONG-urilor, disperarea în faţa represiunii religioase şi culturale conduse de Beijing în zonele tibetane.
Dalai Lama, liderul spiritual al budiştilor tibetani, a avertizat recent, la Tokyo, că "genocidul cultural" comis de China în Tibet se află la originea recentului val de autoincendieri din Tibet. Washingtonul s-a declarat, de asemenea, alarmat de gesturile extreme la care recurg călugării tibetani, făcând apel la China "să urmeze o altă cale".