„Mortul” a ieşit la poartă cu un zâmbet mare, în semn de „Bine aţi venit!”. E sprinten şi râde din toată inima, lăsând din spatele unei mustăcioare lovite de cărunţeală să se vadă nişte dinţi mari, albi. A căzut cu rudele la o învoială, de când la mai fiecare casă există un telefon mobil: cine se duce primul, să dea un telefon să spună cum e pe-acolo. Aşa ceva se poate doar în judeţul Olt, mai exact, în comuna Vădastra, unde oamenii cu dare de mână îşi fac pomenile încă din timpul vieţii, când nu e prilej de lacrimi şi amar. Cu voie bună petrec la pomană ca la o nuntă, că doar „mortul nu e decedat, e viu şi trebuie să te bucuri. E o pomană veselă”.

Colectivizarea a născut obiceiul

Despre „pomana de viu”, căci aşa se cheamă obiceiul, nu mai ştie nimeni de unde a pornit, oamenii pot doar să-i scrie istoria cum cred de cuviinţă. Nea Mărin a lu’ Voinicu spune că e din „moşi strămoşi”, în timp ce nea Mitrel Liceanu are altă teorie.

„Cinstiţi să fim, de la colectivizare, acum 55 de ani. Oamenii de frică, vezi Doamne, că a venit colectivizarea, ne-a luat pământul, ne-a luat boii, grâu’, n-o să mai avem de colaci, copiii au plecat. Şi am zis «dacă nu fac acu’, de viu, n-o să mai aibă cine». De aici a plecat, din frica asta”, povesteşte nea Mitrel, cel mai vestit cojocar din Olt şi poate şi din ţară.

Cu cântec şi fudulie

El şi-a făcut pomana anul trecut, după pofta inimii, cu lăutari care au cântat trei zile la rând. „Spunem că suntem săraci, dar de-al dracu’ ne-am făcut acuma, din fudulie. Înainte tăiai un pui, chemai trei patru vecini şi gata, acuma sunt mai moderne. Vin copiii de la Bucureşti să-mi facă mie pomană la Vă dastra? E mai greu. Eu am vrut la po mana mea să chiui şi să joc ca la nuntă, să se simtă oamenii bine. Acum zic că am scăpat, că dacă mă duc pe lumea ailaltă o să le găsesc pe toate care le-am făcut acolo”, povesteşte cu un zâmbet şmecheresc abia mijit pe marginea buzelor nea Mitrel, aşteptând să se desfunde damigeana cu vin.

Vădăstrenii dau de pomană şi ceasuri, că şi pe lumea cealaltă vor vrea să numere orele. Tot în Olt se obişnuieşte să se pună pe peretele dinspre drum al casei o plăcuţă cu toţi cei care s-au prăpădit. Plăcuţa aceea se cheamă „dor” şi nimeni nu mai pune mâna pe ea până nu cade singură. Atunci hotărăşte pământul că ai plecat de tot.

Vădăstrenii îşi sapă singuri groapa

Nea Mărin împlineşte, pe 23 aprilie, 73 de ani. Tot anul ăsta face doi ani de când şi-a făcut pomana. Nevasta a plecat în lumea cealaltă din ’97 şi el n-a mai aşteptat mult până când a hotărât să se pregătească pentru călătoria asta firească, pe care o primeşte cu inima tare şi cu glume cât încape. Anul ăsta şi-a lăsat o mustăcioară, că de acuma e „om serios” şi se pregăteşte mai temeinic pentru ziua aia când l-o chema de sus, să se vadă cu „soţia”.

Nea Mărin nu simte moartea şi nici n-o visează noaptea, e mai fericit că vede lumina zilei dimineaţa decât un ţânc de 2 ani, dar ştie că de acum e timpul. „Eram în armată şi venea un pachet de-acasă, îl desfăceai şi invitai şi mata câţiva soldaţi, nu puteai pe toţi şi ăilalţi stăteau şi luau sama. Ei, aşa este pe lumea ailaltă, stai şi iei sama”, crede nea Mărin.

Toţi sătenii din Vădastra trăiesc cu Moartea de mână până la sfârşitul cel adevărat. Învaţă să o ia în râs, să o calce în picioare în hore vesele, să o facă să crape de ciudă că nu-i poate prinde nepregătiţi.

De aceea, de pe la 40 de ani, îşi sapă singuri groapa. „Aia e prima, dar e necesară, prinzi o iarnă grea, un viscol, cu pământul îngheţat şi nu se poate săpa. Mai bine o fac eu cu mâna mea”, spune nea Mitrel, completat de viceprimar. „În cimitir sunt vreo 200 de gropi goale”, face inventarul vicele.

„M-am băgat în ea, să văd cum îmi stă”

„Eu, când am săpat-o, m-am băgat în ea, m-am întins frumuşel să văd şi eu cum stă omul acolo, cinstit”, povesteşte nea Mărin cu vitejie şi cu ochii lăcrimoşi, ca după o glumă bună ce nu te lasă să n-o uzi cu un râs zdravăn. Un singur lu cru nu l-a lăsat nora Oncica să facă: să-şi cumpere „tronul”, adi că sicriul. În rest, a făcut un experiment cu mai mulţi ani înainte. „M-am întins în pat, mi-am chemat rudele şi le-am pus să mă jelească”. Curajul îl traduce cu mintea lui aşa: „De ce să-mi fie frică? Muri ăla, muri ăla, muri ăla. Numai pe la mine nu mai veni Moartea”.

Nora lui nea Mărin, tanti Oncica, o femeie veselă şi care-şi stă vileşte râsul în gropiţele din obraji, e bucuroasă că l-a văzut la pomană sănătos şi, în plus, şi-a luat şi de-o grijă. „Dacă făceam dup-aia, nu mai făceam cu inima deschisă, că ştiam că era decedat şi îmi dădeau lacrimile, da’ acuma nici o lacrimă, nu nimic, toată lumea bucuroasă, nici n-am zis că e pomană. Am zis că e nuntă.” Numai nea Mărin ştie că cine-o mai veni să-l „peţească” de-acuma o să-l recunoască după mustaţă.

"Eu, când mi-am săpat groapa, m-am băgat în ea, m-am întins frumuşel să văd şi eu cum stă omul acolo, cinstit.",
nea Mitrel mortul viu

Video de Visi Ghencea şi Valentin Ciurea

RECUZITĂ

Colaci, haine, pături, mâncare şi lăutari

Pregătirile pentru pomană încep din primăvară, când se dă un acatist la biserică, pe care preotul îl pomeneşte 40 de sâmbete. Toamna se pregătesc toate bucatele, începând cu colacii care sunt la fel ca aceia care se dau la în mormântare – „năprojnie, liturghia şi colacii de om”, îţi chemi rudele şi vecinii, aştepţi preotul să-ţi „citească” bucatele şi apoi te pui pe băut, mâncat şi petrecut. Se cumpără trei rânduri de haine, „de la chiloţi, până la căciulă”, care se dau de pomană ne poţilor.

Nea Mărin le-a cumpărat şi dormeze, perne şi pături nepoţilor. A cumpărat farfurii, pahare, linguri, pentru că nu există om să vină la pomană şi să plece cu mâna goală. „Dacă e mai de departe, îi dai o farfurie întinsă, cu friptură, că nu poate căra ciorba”, explică Oncica. Nici cei care vin la po mană nu vin cu mâinile în buzunar. Aduc o sticlă de vin, o orătanie, ouă şi dau de pomană pentru morţii lor.

Meniu ca la nuntă

„Mizel, ciorbiţă de boboc, friptură cu piure şi apoi cozonac, ca la nuntă”, ăsta e meniul pe care-l respectă întocmai. „După puterea economică – crede viceprimarul -, dar şi la cel mai sărac ţigan dacă mergi nu ţi-e silă să mănânci, lumea s-a modernizat de mult, au văzut la unul, la altul. La ţară, nici criza nu se simte. E obişnuit omul cu greul”, spune viceprimarul, care ştie că, atunci când s-o hotărî şi el să-şi facă pomana, toată lumea o să stea cu ochii pe el: „ohooo, a făcut pomană viceleee!”.

Pomana în viu te ajunge la peste 2.500 de lei, fără lăutari. Pomana lui nea Mitrel a ţinut trei zile. „A doua zi am făcut târna. M-au boit cu negreală pe ochi, miau pus ardei la gât, o pălăriuţă în cap. M-au urcat în căruţă, s-a înhămat finul, altul a dat cu biciul în el, glume. Se face doar la cine ţine la glumă. I-am pus să joace năşeasca, se îmbracă fiecare şi ies la poartă. La muzică i-am făcut semn şi au pus cadourile jos şi am făcut horă”, îşi aminteşte mândru nea Mitrel.

Slujbă de înmormântare cu mort viu

Preotul face o slujbă obişnuită, ca la înmormântare, numai că în loc de a se spune „răposatul”, i se spune doar numele celui care se face „mort” pentru o zi. Ce i se dă preotului „e treaba lui”, cu un preţ mai mic decât ca la o înmormântare adevărată şi stabilit după posibilităţile fiecăruia.

Ca să dea o imagine mai apro piată de ceea ce a fost la pomenile celor doi săteni, viceprimarul se vede îndatorat să facă o precizare. „Eu sunt din ’67 în sat, eu nu-mi permit să-l laud în faţă. Ca în orice comună, nu sunt multe familii de frunte. Dânsul face parte din familiile de frunte în comuna Vădastra. Cum pleacă lumea de la poartă începe să vorbească: «Bre, a făcut o po manăăă» şi începe să spună tot drumul. Se spune realitatea practic. Omul spune ce-a văzut cu ochii lui acolo. Pot să spun că a lui domnu’ Liceanu şi a lu’ nea Mărin au fost cele mai frumoase pomeni posibile şi imposibile din comuna Vădastra”.


ÎNTÂMPINAREA. Nea Mărin îşi primeşte oaspeţii la „înmormântare”


DAR DIN DAR. „Mortul” trebuie să dea de pomană trei rânduri de haine


CULTURAL VORBIND

„Este pomana cu mortul la masă”

Visi Ghencea (foto), preşedintele Centrului judeţean pentru con – ser varea şi promovarea culturii tra diţionale Olt, a adus pomana în viu a vădăstrenilor în atenţia ci ne matografiei, când a prezentat filmul întâmplării la Festivalul internaţional de Film de la Slătioara, din 2007. A luat premiul I. El consideră că obiceiul s-a născut într-o perioadă de criză.

EVZ: De unde provine acest obicei?
Visi Ghencea:
Este legat de obiceiurile de înmormântare, dar, cu timpul, lucrurile s-au schimbat puţin. Condiţiile fiind mai grele, adică de neprevăzut pentru cei care sunt în vârstă, parcă n-ar mai avea curajul să-şi lase pomenile pe mâna descendenţilor, ştiind că poate copiii lor nu vor mai avea forţa şi banii necesari pentru pomană. Nu este doar pomana şi atât, sunt nişte cutume. Are şi nişte conotaţii pitoreşti pentru că e pomana cu mortul la masă, mortul primeşte invitaţii la pomană, omul se bucură. La final, o dau în paranghelie. Obiceiul din sudul judeţului intră în panoplia altor obiceiuri din sud pe care noi le-am studiat şi care încă există: iertarea de Florii, hora de pomană, păzitul fântânilor.

Care este vechimea acestui obicei?
Nu există documente care să dateze acest obicei. La fel cum nu se poate spune de când sunt nunţile. Pomenile de vii se făceau şi în trecut, iar eu am sentimentul că apar în momentele de criză. Se aduce vor ba şi despre pomeni făcute unor oameni care sunt dispăruţi în război şi există cre dinţa că oamenii respectivi au simţit mirosul şi gustul mâncării în ziua în care s-a făcut pomana.

Care este izvorul religios al acestui obicei?
Obiceiurile sunt dinainte de creştinism. Biserica s-a adaptat obiceiurilor locului. Creş ti nismul a făcut un lucru bun că nu a venit să radă tot ce exista înainte, deşi intenţii au fost. În timp, Biserica s-a adaptat. În acest context, au supravieţuit şi obiceiuri în profundă con tradicţie. Ignatul, când se face pomana porcului, nu se res pectă ad literam faptul că Ignatul pică în Post şi că în ziua în care tai porcul nu poţi să te atingi de carnea de porc.


ROL. Preotul face slujba ca după o înmormântare adevărată


OBICEI. Veşnica pomenire se face cu răposatul alături