Repartizarea la liceu 2011. Liceele de elită au luat "crema"
- Cristina Olivia Moldovan
- 13 iulie 2011, 08:14
Cele mai bune licee din ţară îşi vor umple în toamnă clasele cu boboci eminenţi, ale căror medii de admitere sunt de zece sau foarte aproape de zece.
Aproape 200.000 de absolvenţi de gimnaziu au fost repartizaţi ieri în licee prin sistemul informatizat, în funcţie de mediile de la Evaluarea Naţională şi de opţiuni. Peste 2.000 au ratat repartizarea, pentru că nu şi-au trecut suficiente opţiuni pe listă, şansa lor fiind să obţină un loc la următoarea repartizare, din 22 iulie. Cert este că ei nu vor mai putea fi admişi la şcolile de elită, chiar dacă au medii peste nouă, pentru că locurile s-au ocupat deja. Primele 3 specializari din ţară, în ordinea ultimei medii de admitere sunt: Matematică-informatică bilingv engleză, de la Colegiul Naţional "Sf. Sava" din Bucureşti, unde ultima medie a fost 9,94, Matematică-informatică bilingv engleză de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, unde ultima medie a fost 9,88 şi Ştiinţe ale naturii bilingv engleză, de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, cu ultima medie de 9,86. De patru ani pe primul loc În topul general al liceelor, fruntaş este Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti, unde media ultimului admis a fost 9,60. "Este pentru al patrulea an consecutiv când unitatea noastră obţine acest loc. Sincer, nu credeam că şi anul acesta vom ocupa acest loc, din simplu motiv că am scos mai multe locuri la admitere", spune mândru George Cazacu, directorul de la "Sava". Licee care formează caractere Directorul atrage atenţia asupra unei schimbări care a avut loc în ultimii ani în educaţie: formarea unor oameni de calitate se face în liceu, nu la universitate. "Este o realitate pe care am observat-o în ultimul timp. Dacă în Marea Britanie, spre exemplul, personalitatea unui om este dată în facultate, la noi, centrele universitare au fost făcute varză, cel puţin în ultimii ani. Aşa că, după prăbuşirea centrelor universitare, doar în liceele de elită se mai defineşte personalitatea unui om. Doar aici se mai formează caractere", a adăugat Cazacu. Alianţa Colegiilor Centenare În anul 2008, s-a înfiinţat Alianţa Colegiilor Centenare, o asociaţie care cuprinde unităţile de învăţământ liceale cu o istorie de peste 100 de ani, recunoscute pentru rezultatele bune. "Am înfiinţat asociaţia pentru a susţine învăţământul de elită din România. La admiterea din 2010, din primele 50 de licee, 32 făceau parte din Alianţă. Anul acesta, cred că sunt în jur de 40". Personalităţi care au învăţat şi au predat la "Sava" De-a lungul timpului, la “Sava" au învăţat şi au predat oameni care au marcat istoria României. Au fost elevi aici: C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Gh. Duca, Nicolae Bălcescu, Take Ionescu. Printre profesorii şcolii s-au aflat: Spiru Haret, Dimitrie Gusti, Grigore Moisil, Henri Coandă, Nicolae Iorga, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Eugen Ionesco.
9,60 este ultima medie cu care s-a intrat la Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Capitală CITIȚI ȘI:
- REPARTIZARE LICEE 2011. Află de pe EVZ la ce liceu ai intrat
- Repartizare licee 2011: În liceul la care s-a intrat cu cele mai mari medii au învăţat Brătianu, Regele Mihai şi Ion Iliescu