China susține ca noua reîncarnare a lui Dalai Lama trebuie să respecte ”legea chineză”

Liderul spiritual tibetan Dalai Lama a declarat că este foarte posibil ca succesorul lui să fie găsit în India după moartea sa, conform mai multor reportaje publicate de mass-media. "În viitor, în cazul în care veți vedea doi Dalai Lama, unul aici, într-o țară liberă, altul impus de chinezi, atunci nimeni nu va avea încredere, nimeni nu (îl) va respecta (pe cel ales de China). Este posibil, se poate întâmpla", a declarat liderul spiritual budist în vârstă de 83 de ani.

În timpul unui interviu, Dalai Lama a avertizat că tibetanii nu îl vor respecta pe un succesor al său ales de China. Liderul spiritual budist a acordat un interviu agenției de presă Reuters la o zi după ce tibetanii din Dharamshala, provincia Himachal Pradesh, au ținut o ceremonie de aniversare a plecării forțate a lui Dalai Lama din capitala Tibetului, Lhasa, în anul 1959. Ca răspuns la interviu, Ministerul Afacerilor Externe din China a declarat că reîncarnarea lui Dalai Lama trebuie să respecte legile și reglementările Chinei cu privire la ritualuri religioase. "Știam că vă veți pune această întrebare: Ei bine, iată răspunsul: reîncarnarea este ceva unic ce ține de budismul tibetan. Are ritualuri și sisteme fixe, iar guvernul chinez are o politică de libertate a credințelor religioase. Avem reglementări cu privire la religie și la reincarnare, potrivit budismului tibetan. Respectăm și protejăm aceste cutume ale budismului tibetan", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Geng Shuang. "Sistemul de reîncarnare este o credință veche de sute de ani. Cel de-al 14-lea Dalai Lama a fost recunoscut și în ritualurile religioase, fiind aprobat de guvernul central, așa că reîncarnarea lui Dalai Lama trebuie să respecte legile și reglementările și ritualurile religioase naționale" a adăugat acesta. India găzduiește aproximativ 100.000 de tibetani, mulți dintre aceștia fugind din Tibet după ce China le-a invadat țara.