Legislația din România prevede obligații clare pentru românii care dețin un câine. Toți cei care nu respectă aceste dispoziții riscă să primească amenzi uriașe. Actul normativ prevede chiar și pedepse cu închisoarea în anumite cazuri.
Românii care dețin un câine de rasă obișnuită trebuie să respecte anumite reguli, dacă vor să nu primească amenzi usturătoare. În primul rând, sunt obligați prin lege să sterilizeze animalul de companie. Dacă nu respectă dispozițiile legale riscă o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei. O femeie din București a fost sancționată în această vară pentru că nu și-a sterilizat patrupedul.
Identificare obligatorie
De asemenea, toți proprietarii de câini de rasă comună au obligația identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc stabilit de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Este acceptat și carnetul de sănătate al animalului în locul microcipului. Acest document arată că animalul de companie a fost vaccinat și sterilizat. Românii care nu respectă această regulă riscă o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
Proprietarii de câini trebuie să știe că este interzisă plimbarea animalelor de companie în parcurile care nu le sunt destinate. Amenzile sunt cuprinse între 200 și 1.000 de lei, pentru persoanele fizice și între 1.000 și 5.000 de lei pentru persoanele juridice. Totodată, cei care au un animal de companie au obligația de a utiliza pungi pentru colectarea dejecțiilor.
Pedepse dure
Legislația din România prevede chiar și pedepse cu închisoarea pentru cei care abandonează un animal de companie adoptat de la un adăpost. „Abandonul constă în lăsarea unui câine revendicat ori adoptat pe domeniul public, fără hrană, adăpost ori tratament medical”, se arată actul normativ. Cei care își aruncă practic patrupedul în stradă riscă o pedeapsă între doi și cinci ani de închisoare, potrivit avocatnet.ro.
Sunt prevăzute și sancțiuni pentru cei care își maltratează animalele de companie. Au fost înăsprite amenzile pentru cei care taie urechiile, coada sau îndepărtează chirurgical ghearele unui câine. Legea prevede în aceste cazuri o pedeapsă cu închisoarea de la șașe luni la trei ani sau o amendă de până la 10.000 de lei.