Orice discuție despre cultură cu Victor Ioan Frunză nu poate decât să lumineze câteva minți. Acest artist al regiei în teatru se află de multă vreme în vârful ierarhiilor și stilul său este unul care a lăsat o amprentă puternică atât în istoria teatrului românesc, cât și în sufletele spectatorilor.
Teatrul a fost pentru regizorul Victor Ioan Frunză o predestinare. Locul unde mergea la grădiniţă, undeva în Bucureştii Noi, era o construcţie foarte specială care avea în acelaşi corp de clădire şi grădiniţă, şi şcoală. O dată pe an, în clasa unde era, se deschidea un dulap în perete, se scoteau rafturile și în spatele lor era o ușă. Se trecea în altă lume, una care avea o scenă. Grădiniţa şi şcoala aveau o sală de spectacole. Minunea aceasta se întâmpla o dată pe an, iar pentru regizorul de mai târziu a fost factorul declanşator în a-și alege profesia. „Cultura noastră este într-o suferință foarte mare. Toate guvernele de după 1989, fără deosebire de culoarea lor politică, nu au făcut decât să reducă fondurile alocate culturii. S-a ajuns într-o situaţie pe care nici nu o pot numi ridicolă, ci extrem de periculoasă. Se vorbeşte foarte mult în zilele acestea despre siguranţa naţională, ori cultura este o problemă de siguranţă naţională. Ea este legată strict de identitate. Identitatea naţională. Atunci când vrei să dizolvi un popor, să-l stăpâneşti, primul lucru pe care îl faci este să-i dizolvi cultura. Lucrul acesta se întâmplă în zilele noastre nu la un impuls exterior, ci, culmea, unul interior. Faptul că nu mai apar cărţi, că editurile se zbat în nişte condiţii greu de imaginat este strigător la cer”, spune regizorul.
FOTO: „O pagină de cultură într-un ziar este foarte importană”, spune regizorul Victor Ioan Frunză
„Tatrele se zbat într-o sărăcie foarte mare”
Piaţa de carte din România de abia însumează 100 de milioane de euro, aici intrând şi manualele şi cărţile care se vând odată cu ziarele. „Uitațivă ce se întâmplă la Biblioteca Națională, unde te duci și nu poți să găsești un volum, toată lumea se străduiește să facă acolo cârciumi, să închirieze spațiu pentru așa ceva. Dureros este și faptul că teatrele se zbat într-o sărăcie foarte mare. Unele parcă sunt din era dickensiană. Fondurile pentru teatru sunt alocate cu pipeta. Uitaţi-vă la muzee! Ce se întâmplă cu Muzeul Literaturii este o mare ruşine. Sunt valori de miliarde de euro în acele exponate care acum zac într-un subsol, pentru că nu au unde să fie expuse. Toate acestea ne configurează o imagine dură a culturii naţionale şi mă întreb de ce administraţiile care vin succesiv la putere nu-şi pun probelma acestui pericol enorm pe care îl presupune dizolvarea culturii naţionale”, afirmă Victor Ioan Frunză.
„Omul de cultură și-a pierdut locul”
Cultura, ca şi teatrul şi celelalte domenii ale ei, reprezintă singura posibilitate pe care o avem de a ne afirma ca identitate naţională în masificatul bloc european. „Celelalte state europene pun un accent extraordinar pe cultură. În Cehia există un pact pentru cultură pe care l-au semnat toate partidele şi care presupune creşterea fondurilor alocate culturii de la an la an. În Constituția europeană se spune că 1% din PIB trebuie alocat culturii, iar în România suntem sub zero. Este o problemă pentru care eu am o voce mult prea mică, dar cred că dacă mai multe voci s-ar face auzite abia atunci s-ar întâmpla și lucruri bune. Asta e și valoarea demersului pe care ziarul dumnevoastră l-a început, poate că cineva va auzi. Omul de cultură şi-a pierdut locul pe care îl avea în societate. Aici includ şi jurnaliştii. Multă lume se plânge de starea precară în care a ajuns jurnalismul, nu cred că putea să ajungă altfel câtă vreme obiectul de activitate a fost restrâns, iar paginile de cultură din ziare sunt restrânse. E foarte importantă pagina aceasta de cultură. Știți că Jean Vilar a introdus, cred că în 1936, un concept pe care l-a intitulat teatru în serviciu public, care spunea că teatrul, ca și cultura, este o obligație a administrațiilor. Acestea erau obligate să asigure teatru și cultură la fel cum asigură lumină, căldură, gaz pentru locuinţe”, susține regizorul.
Foame de cultură vie
Nu putem blama publicul pentru alegerile sale, pentru că asta este ceea ce i se dă. „E normal, pentru că dacă oferta ar fi diversificată ar fi altceva. Nimeni nu spune că publicul nu s-ar duce şi la altceva decât comedii de consum, însă unde i se oferă lucrul acesta? Teatrele produc din ce în ce mai puţine premiere pentru că fondurile sunt foarte mici şi impredictibile, ceea ce nu este un amănunt de neglijat. Nu ştii când îţi vine bugetul, când scade. În situaţia asta, oferta fiind foarte mică, sigur că şi gustul publicului se orientează într-un singur fel, dar ar trebui să observăm că există o mulţime de spectacole să le spunem particulare, nu independente, pentru că nu asta este denumirea corectă, care ne arată foamea de cultură vie pe care o are spectatorul, altfel nu s-ar putea umple sălile de la Palatul Naţional al Copiilor sau unde se mai joacă teatru. Asta reflectă o foame de cultură vie, o foame care ar trebui cumva potolită, ca să mă exprim aşa, de cultura subvenţionată. Este un lucru extrem de important. S-a acreditat ideea greşită că oamenii de cultură sunt un fel de trântori care consumă banul public cu sume uriaşe, lucru care nu este adevărat, pentru că locurile în care se face teatru sunt nişte locuri mai sigure pentru democraţie, este un lucru dovedit. Adresez un îndemn consumatorilor de cultură. Este evident că în această situaţie pauperă în care se află cultura, este nevoie şi de susţinerea publicului, pentru că oamenii de cultură nu sunt suficienţi în acest demers. Cultura naţională este însă cea mai importantă”, a încheiat Victor Ioan Frunză.
Recomandările noastre
