Fiul regretatului actor Iurie Darie a vorbit, pentru „Evenimentul zilei”, despre cum și-a urmat părinții în lumea teatrului și despre nerăbdarea cu care așteaptă premiera la „Conversație după înmormântare”.

A fost alintat Ducu, deși numele său este Alexandru. Tatăl său, actorul Iurie Darie, spunea mândru că artistul ce trăiește în fiul lui s-a trezit de mic. Ducu Darie a moștenit-o și pe mama sa, Consuela Roșu, la rândui actriță. Înainte de a da examen la IATC, Alexandru Darie s-a întrebat de ce vrea să candideze la Regie. Nu cumva se agăța fără rost de o ambiție? A decis atunci să renunțe la acest gând și să nu mai scrie, pentru că obișnuia să scrie scenarii, să facă decupaje. N-a putut rezista mai mult de o săptămână. Teatrul pe care- l conduce, Bulandra, joacă aproape întotdeauna cu casa închisă. Regizorul care șiar dori o întoarcere la marea tradiție a scenei românești se destăinuie cititorilor EVZ.

Teatrul are o energie aparte, care fascinează

Clasa I a făcut-o la Școala nr. 5, din Piața Amzei. S-a transferat apoi la Școala 122, din cartierul Uranus, care astăzi nu mai există, fiind demolat de Ceaușescu.

În primul an de liceu, la „Nicolae Bălcescu”, cum i se spunea pe atunci, a început studiul Limbii și literaturii române, dar și al Istoriei comparate a literaturilor, ceea ce i-a folosit meșteșugului său de mai târziu, regia de teatru. „De la 3 ani și jumătate, am crescut în teatru. Nu exista pe atunci baby-sitter, așa că părinții mă luau la repetiții, la Teatrul de Comedie, unde erau amândoi angajați. Acolo am descoperit scena, mirosul ei, valoarea unei măști, elementele de recuzită. Toate aveau un anumit mister, o energie aparte a teatrului. La 6 ani am făcut figurație, am jucat și în spectacole, precum «Capul de rățoi». Am mers la un curs de Arte Plastice, pentru că-mi plăcea să desenez, îl moșteneam pe tatăl meu într-un fel. Studiam cu profesorii de la Tonitza, dar la examen am căzut și am găsit un loc la Nicolae Bălcescu. Am fost coleg cu Radu Amzulescu, actor la Teatrul Bulandra. Și acum suntem colegi”, spune Ducu Darie. Ambivalența acestui meșteșug l-a fascinat și de aceea a vrut să-l și facă. Actorie nu și-a dorit, deoarece era ferm convins că s-ar fi plictisit să urmeze aceeași rutină zilnică.

„Chiar îmi întrebam părinții cum fac să joace mereu același spectacol. Eu voiam să fac un lucru, să-l duc la bun sfârșit și apoi să mă apuc de altceva. Am fost toată viața alergic la tot ce înseamnă rutina sau repetiția aceluiași lucru. Sunt oameni cărora le place programul fix. Eu cred că aș înnebuni”, afirmă Ducu Darie.

„Gândul e mai important decât cuvântul”, spunea Ciulei

Premiera spectacolului cu piesa „Conversație după înmormântare”, de Yasmina Reza, va avea loc la mijlocul lui noiembrie. Repetițiile sunt în toi pe scena de la Bulandra. Spectacolul îl readuce pe Ducu Darie în atenția publicului ca regizor. „Eram într- un intermezzo și căutam o piesă, pentru că nu lucrat destul și de aici încolo mi-am propus să fac mai des. Cineva mi-a recomandat «Conversație după înmormântare ». Am citit-o și mi s-a părut de-o plictiseală îngrozitoare. Nu am înțeles-o. Apoi am realizat despre ce e vorba și, recitind-o, mi-am dat seama că este o capodoperă. Piesa are o cheie ascunsă. În momentul în care îți dai seama de existența ei, lucrurile devin clare precum cristalul. Este pentru prima dată când fac un text unde verific ceea ce susținea meșterul Liviu Ciulei: «Pe scenă gândul e mai important decât cuvântul». Personajele au o istorie ascunsă. Vorbesc despre ceva, gândesc cu totul altceva și ascund cu totul și cu totul altceva. A fost prima piesă pe care a scris-o această scriitoare, care nu seamănă cu celebra «Artă», comedia spumoasă pe care o jucăm și noi. Are o profunzime extraordinară. Îți sugerează ceva fără să spună un cuvânt. Ceea ce eu am descoperit că se află ascuns în piesă nu este scris nicăieri. Nu am schimbat un cuvânt din text și lucrurile s-au potrivit perfect. E ca în Codul lui Da Vinci. Dacă știi codul, totul îți este dezvăluit. Sper ca publicul să vadă lucrul acesta”, mărturisește regizorul.

„De artiști pare că nu se mai ocupă nimeni în România”

Actorilor le-a rânduit, din fericire, Dumnezeu, o permanentă căutare, o dorință de emoție perpetuă. Regizorul Ducu Darie se consideră un privilegiat, pentru că nimic nu poate fi mai frumos decât să faci în fiecare zi ceți place. L-am întrebat pe Ducu Darie dacă i-ar fi plăcut să fie un om obișnuit și a răspuns ușor amuzat că Cehov are o replică extraordinară în „Platonov”, pe care a pus-o în valoare Nichita Mihalkov în filmul „Piesă neterminată pentru pianină mecanică”. Unul dintre personaje povestea despre iubirea lui cea mare pentru femeia vieții lui, că nu s-au putut iubi și când ea s-a despărțit de el atunci a devenit un om obișnuit. „Dacă printr- un om obișnuit înțelegem un om ca noi toți, așa sunt și eu. Nu sunt ceva neapărat ieșit din comun. Dacă prin omul obișnuit î n ț e l e g e m un om care nu are bunătate, nu are imaginaț i e , nu are decât stomac, nu miaș dori să fiu vreodată unul”, este de părere regizorul.

La noi încă mai există o simplitate a vieții

A fi un artist, mai ales din poziția în care încerci să faci un teatru să funcționeze bine, este o poziție ingrată în societatea românească. De artiști pare că nu se mai ocupă nimeni, iar celor care conduc o instituție publică de cultură li se pun bețe în roate. „Politicienii noștri nu au înțeles, și nu știu dacă vor înțelege vreodată, că e foarte important, mai ales într-o țară ca a noastră, să investești în cultură, în turism, în agricultură, în educație, în lucrurile care sunt apropiate sufletului omenesc, care dau o imagine, creează o țară. Nu suntem Germania sau Marea Britanie, nu avem nu știu ce putere financiară sau industrială, dar avem ieșire la mare, avem munți, peisaje rurale extraordinare şi oameni frumoşi. La noi încă mai există o simplitate a vieții. Avem o cultură importantă, dar nu facem nimic cu ea. În copiii care câștigă olimpiade prin lume, în sportivi, în artiști și profesori ar trebui investit cu precădere”, susține regizorul Alexandru Darie.

Scurte însemnări despre Ducu Darie

Născut în 1959, Alexandru Darie a absolvit în 1983 IATC, secția Regie Teatru și Film. În 1984, spectacolul cu piesa „Jolly Joker”, de Tudor Popescu, la Teatrul de Stat din Oradea a fost interzis de regimul comunist, iar numele regizorului a fost oprit de la a mai apărea în presă, ceea ce nu a făcut altceva decât să-i crească acestuia cota. Din 2002 până în prezent este directorul Teatrului Bulandra, iar până în 2011 a fost președinte al Uniunii Teatrelor din Europa. Ducu Darie a fost căsătorit cu scenografa Maria Miu. Au decis că nu mai pot trăi împreună și au divorțat. Au continuat să colaboreze profesional. Cei doi au împreună un fiu, Serghei, care a terminat Academia de Arte Frumoase, secția Grafică, ducând mai departe tradiția familiei.

„Un fel de Casandra, dar mai mică”

Cum se împacă directorul cu regizorul? „În teatru nimeni nu e mulțumit. Tot timpul se găsește cineva care pe la spate, sau altfel, să te critice. Pe de altă parte, că așa e lumea teatrului de când e ea, dacă îți merge bine, ai succes, spectacolele tale sunt bune, iar teatrul pe care îl conduci, cum e Bulandra, unul dintre cele mai importante care a rămas, din invidie, iar ești vorbit pe la spate. Există și momente în care ceva nu funcționează sau nu merge cum trebuie și, evident, iar cârcotesc gurile rele. M-am obișnuit cu astea”, spune regizorul. Laboratorul de noapte a fost una dintre ideile puse în practică de regizorul Ducu Darie și o mână de actori ai Teatrului Bulandra care a avut un succes extraordinar. „Văd că ne copiază și alte teatre, după ce am făcut noi cu Laboratorul de noapte, ceea ce e foarte bine. Vreau să-l dezvoltăm. Anunț acum, în premieră, ceea ce va deveni oficial în curând, că vom primi Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Margareta a României pentru această idee pe care am avut-o. Mă ocup de master anul II Regie, m-au convins până la urmă, și pe lângă alte proiecte, vreau ca spectacolele de masterat să fie prezentate în Laboratorul de noapte, iar cele care vor capta atenția publicului vor vinde bilete. Deocamdată ele sunt prezentate ca spectacole de absolvire”, afirmă directorul Teatrului Bulandra… O nouă Casandra?, întrebăm noi. „Un fel de Casandra, dar mai mică”, ni se răspunde.