Palatul Buckingham şi-a exprimat public furia şi dezamăgirea în ceea ce priveşte apariţia în presa de scandal a unui filmuleţ, realizat la începutul anilor 1930, în care viitoarea regină a regatului britanic, sora, mama sa şi unchiul Edward sunt surprinşi în grădinile de la Balmoral executând salutul nazist.
Tabloidul britanic “The Sun” a dat publicităţii un film alb-negru, de aproximativ 17-20 secunde, în care viitoarea regină, pe atunci în vârstă de şapte ani, apare alături de unchiul său, prinţul Edward, viitorul rege Edward al VIII-lea, care a renunţat la tron pentru a se putea căsători cu femeia vieţii sale, Wallis Simpson. Filmarea s-a realizat se pare pe pajiştea de la Balmoral, în 1933. Alături de viitoarea regină se mai află sora sa, prinţesa Margaret, pe atunci în vârstă de trei ani, şi mama lor. În compania unui căţeluş simpatic, fetiţele zburdă fericite şi fac cu mâna către cameră. La un moment dat, aparent la îndemnul controversatului lor unchi, fetiţele şi mama lor ridică mâna dreaptă, gest ce seamnă izbitor cu infamul salut nazist (sau salutul lui Hitler).
Palatul Buckingham a reacţionat imediat exprimându-şi public dezamăgirea că “un film realizat în urmă cu opt decenii a fost obţinut, pe căi necurate, din arhiva reginei, şi ulterior exploatat într-o manieră care poate da naştere la tot felul de interpretări şi insinuări”. Ziarul britanic a refuzat categoric să dezvăluie cum a intrat în posesia filmării, precizând doar că “este o poveste interesantă şi importantă” care trebuia arătată publicului larg.
“Este un simplu moment de joacă în familie. (…) La vremea respectivă, nimeni nu bănuia conotaţiile şi turnura pe care o va lua, peste ani, gestul cu pricina. Să insinuezi, acum după 82 de ani, că acele fetiţe de câţiva anişori ştiau exact că făceau ar fi complet aiurea(…) Regina era complet inocentă în ceea ce priveşte semnificaţia gestului cu pricina. Dăruirea cu care regina şi familia sa au acţionat pe toată perioada celui de-al Doilea Război Mondial, pentru binele naţiunii şi ţării vorbeşte de la sine…”, a declarat o sursă din cadrul Palatului Buckingham. Sursele regale au mai sugerat şi faptul că gestul celor trei reprezentante de seamă ale casei regale ar fi fost comis sub influenţa prinţului Edward, ale cărui simpatii naziste au devenit ulterior binecunoscute în întreaga Europă.
Coincidenţă sau nu, 1933, anul în care a fost realizată filmarea în cauză, este totodată şi anul în care Edward a început să comunice cu Hitler, la scurt timp după ce acesta a devenit Cancelarul Germaniei. Un an mai târziu, în august 1934, Hitler se autoproclama Führer, conducătorul Germaniei.
Mai mult decât atât, în octombrie 1937, Edward – care se între timp abdicase, se însurase cu Wallis şi devenise duce de Windsor - a vizitat Germania nazistă, împotriva sfatului guvernului britanic. S-a întâlnit cu Adolf Hitler la Obersalzberg. Vizita a fost îndelung mediatizată de media germană. În timpul vizitei, ducele de Windsor a făcut de mai multe ori salutul nazist.
Istoricii au sugerat chiar că Hitler era pregătit să-l restabilească pe Edward pe tronul la care renunţase, în speranța de a stabili un fascist în Marea Britanie. Este admis pe scară largă că Ducele și Ducesa de Windsor au simpatizat cu fascismul înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și au fost mutați în Bahamas pentru a minimiza posibilitățile lor de a acționa. După război, Ducele a admis în memoriile sale că a admirat gemanii dar a negat că a fost pro-nazist.