Mesajul istoric al Reginei Elisabeta a II-a: „A fost război total”

Cu ocazia aniversării a 75 de ani de când tatăl său, Regele George al VI-lea, se adresa britanicilor anunțând sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a transmis un mesaj de încurajare.

Regina (94 de ani) a făcut, astfel, referire la lupta împotriva pandemiei „străzile noastre nu sunt pustii, ci sunt pline de iubirea și grija pe care ne-o purtăm unii altora”. Mesajul Reginei a fost înregistrat la Castelul Windsor, exact la ora la ora la care, în urmă cu 75 de ani, tatăl său se adresa britanicilor, printr-un mesaj radiofonic, anunțând capitularea Germaniei naziste.

„Vă vorbesc astăzi la aceeași oră ca și tatăl meu, cu exact 75 de ani în urmă. Mesajul său a fost atunci un salut pentru bărbații și femeile care au sacrificat atât de mult. A fost un război total, a afectat pe toată lumea și nimeni nu a fost imun la impactul lui.

La început, perspectivele păreau sumbre, finalul îndepărtat, rezultatul incert. Dar am crezut că luptăm pentru o cauză corectă - și această credință, după cum a spus tatăl meu, ne-a condus. Nu renunțați, nu vă pierdeți speranța, acesta a fost mesajul zilei victoriei în Europa”, transmis Regina Marii Britanii.

Străzile noastre nu sunt pustii, ci sunt pline de iubirea și grija pe care ne-o purtăm unii altora. Și când mă uit la țara noastră și văd ce suntem dispuși să facem pentru a ne proteja și susține unii pe alții, spun cu mândrie că suntem în continuare o țară în care soldații, marinarii și oamenii de arme s-ar regăsi și pe care ar admira-o”, a fost a parte din mesajul suveranei, referindu-se la pandemia de coronavirus din cauza căreia nu a putut fi celebrată Ziua Victoriei.