Regimul Putin violează corespondența online a cetățenilor prin lege

Phone Email Mail Contact Contact Us Inbox

Regimul Putin violează corespondența online a cetățenilor. Și nu oricum, ci printr-o nouă lege, care va da acces FSB la orice comunicație digitală.

Că regimul Vladimir Putin nu este un campion al drepturilor omului nu mai este o știre, dar ultima decizie privitoare la corespondența online depășește orice imaginație.

Regimul Putin violează corespondența online

Acum, prin lege, siteurile de internet care oferă orice posibilitate de comunicare între utilizatori vor fi obligate să predea corespondența utilizatorilor către serviciul de securitate al Federației Ruse, FSB, potrivit Moscow Times.

Mai precis, orice operator pe internet care oferă utilizatorilor oportunitatea de a coresponda online, fie și prin comentarii puse la articole, vor fi obligate să se înscrie în registrul organizațiilor de diseminare a informațiilor (ORI).

În cazul în care proprietarii de siteuri refuză să se înscrie în mod voluntar pe această listă, Roskomnadzor (Serviciul Federal de Supraveghere a Comunicațiilor, Tehnologiei Informației și Mass Media) va avea dreptul să o plaseze cu forța în acel registru.

Vladimir Putin / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Violarea corespondenței va fi legală

Potrivit sursei citate, aceste propuneri de schimbare a legii sunt cuprinse în proiectul de rezoluție al Ministerului Dezvoltării Digitale, publicat pe portalul de informații guvernamentale.

Astfel, toate siteurile web incluse în registrul ORI vor trebui să respecte „Legea Yarovaya”. Adică să păstreze corespondența utilizatorilor timp de șase luni, să transfere date de interes către FSB la cerere și, de asemenea, să instaleze echipamente pentru accesul de la distanță al FSB la informații despre utilizatori și acțiunile acestora.

În cazul în care proprietarii de siteuri web nu respectă aceste cerințe, vor putea primi o amendă de până la 6 milioane de ruble, potrivit proiectului Ministerului Dezvoltării Digitale.

FSB va avea acces la toată corespondența utilizatorilor de internet / Sursa foto: Arhiva EVZ

Corespondența, la dispoziția FSB prin lege

Așa că, de acum încolo, orice site web va ajunge în registrul ORI, fie din proprie inițiativă, fie prin ordinul Roskomnadzor, care va primi puterea de a face acest lucru prin noul act normativ.

Deocamdată, potrivit Kommersant, citat de Moscow Times, registrul ORI conține în prezent 606 resurse, inclusiv siteuri web străine. Dar numărul acestora ar putea crește foarte mult după adoptarea noului act normativ.