Regele Mihai, la nunta prinţului William

Regele Mihai al României va asista la căsătoria prinţului William al Marii Britanii cu Kate Middleton, care va avea loc la 29 aprilie la Londra, a confirmat azi pentru Associated Press biroul de presă al Casei Regale, notează Agerpres.

Deşi invitaţiile oficiale la eveniment nu au fost încă trimise, mai mulţi membri ai unor case regale din Europa au primit această veste pe canale private. Regele Mihai, văr de gradul al treilea cu regina Elisabeta a II-a, se va afla printre cei câteva sute de invitaţi privilegiaţi la ceremonie

Şi prinţul Alexandru al Serbiei a anunţat, pe site-ul său, că a fost invitat la nunta ce va avea loc în familia regală britanică. Un purtător de cuvânt al acesteia a refuzat să comenteze asupra listei de invitaţi, la care se lucrează încă, mai notează AP.