În scurtul, dar atît de bogatul meu popas la Moscova, pe drumul de la București la Stalingrad, am zărit pe una dintre măsuțele din Ambasada noastră în Federația Rusă un cărțoi al cărui titlu m-a făcut să tresar: Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956, editat de Ministerul Afacerilor Externe al României, Institutul Diplomatic Român, pe de o parte, și Agenția Arhivelor Federale ale Rusiei și Arhivele Militare de Stat ale Rusiei, pe de alta, apărut în 2013 la Monitorul Oficial. Mai întîlnisem volumul respectiv în casa unui demnitar, dar nu reușisem să pun mîna pe el. În cele peste opt sute de pagini, format mare, ale volumului, sînt reproduse documente de excepție despre una dintre cele mai dureroase realități românești din secolul al XX-lea: Prizonieratul în Uniunea Sovietică al celor căzuți prizonieri pe frontul de Est.

Prezența volumului la Ambasada României la Moscova se explica atît prin cei care căutaseră documentele – istoricii Laurențiu Constantiniu, Ilie Schipor și Vitalie Văratic – cît și prin implicarea în întreprinderea de cercetare a ambasadorului român în Federația Rusă, excelența sa Vasile Soare.

Pariul lui Stalin

Dintre toate documentele din volum mi-a sărit în ochi, chiar de la simpla răsfoire, unul de valoare excepțională pentru o preocupare a mea mai veche: De a cerceta pariul lui Stalin de la un moment dat pe Carol al II-lea pentru încheierea unui Armistițiu cu țara noastră.

Urmare a acestei preocupări, am scris Adevărata moarte a lui Carol al II-lea, inclus într-un volum de eseuri tipărit în 2011 la editura Adevărul. Bazat pe documente în exclusivitate, eseul aborda o realitate mai puțin cunoscută, dacă nu chiar deloc cunoscută din destinul lui Carol al II-lea după abdicarea din septembrie 1940: Negocierile cu Moscova, prin intermediul ambasadorului rus în Mexic, Konstantin Umanski, în vederea unui Armistițiu dintre Români și Uniunea Sovietică semnat în schimbul revenirii fostului Rege în fruntea țării.

Propunerile fostului Rege

După ce, în cadrul unei strategii abile, ambasadorul rus îi dă semnale semnificative prin soția ambasadorului ceh în Mexic, în istorica zi de 6 mai 1944, Carol al II-lea îl trimite pe Ernest Urdăreanu la ambasada Rusiei cu propuneri privind Armistițiul: Operațiunea, coordonată de Moscova, de deschidere și a variantei cu fostul rege, a fost descrisă de mine în carte amănunțit. Din cele scrise și publicate acolo, desprind în vederea republicării Propunerile Majestății Sale adresate Moscovei:

„I. Constituirea unui guvern provizoriu român în Moldova, teritoriu ocupat de trupele rusești. II. Avînd în vedere că fiul său Mihai, prizonier al nemților și al guvernului Antonescu, se găsește în imposibilitatea de a apăra interesele națiunii, regele Carol se va declara regent al României. III. Scopul guvernului astfel constituit va fi de a asigura pacea (și colaborarea internațională în viitor) cu U.R.S.S pe bazele următoare:

A. U.R.S.S. garantează integritatea teritoriului român. B. U.R.S.S. garantează regimul social existent (dinastic) în România. C. U.R.S.S. se angajează să ajute România pentru recuperarea integrală a Transilvaniei. D. Renunțarea bilaterală la pagubele de război.”

Stalin și Beria au jucat România în cel mai diabolic mod cu putință FOTO: PINTEREST

Sub semnul șantajului

Deși Konstantin Umanski, prudent, declară că va contacta Guvernul Uniunii Sovietice, părînd surprins de inițiativa lui Carol al II-lea, pe 9 iunie 1944 îl invită pe Urdăreanu la ambasadă pentru a-i transimite răspunsul dat de Moscova:

„Guvernul sovietic nu consideră ca imposibilă o colaborare cu Regele Carol. Răspunsul definitiv va fi dat de Guv. Sovietic la sfîrșitul lui Iunie sau începutul lui Iulie.” Carol al II-lea se și vede pe tron. Despre asta notam în carte: „Regele n-avea de unde să știe că, la mii de kilometri depărtare, rușii negociau și cu alte forțe autohtone, după principiul cine oferă mai mult. Cu guvernul Antonescu, căruia îi trimiseseră pe 3 iunie 1944 răspunsul al Condițiile de Armistițiu.

Cu grupul conspiratorilor – generali, comuniști, oameni ai Palatului – căruia i se impune, în noaptea de 13/14 iunie 1944, autoritatea lui Emil Bodnăraș. Cu Iuliu Maniu, care acceptă în 11 iunie 1944 Condițiile de Armistițiu așa cum le dictaseră sovieticii. Cu Gheorghe Tătărescu, care-i contactase pe ruși prin intermediul lui Eduard Beneș, tot la începutul lui iunie. Fiecăruia dintre ofertanți, Moscova îi spune să aștepte momentul potrivit, cînd va primi un răspuns. În realitate, negocierile cu o forță politică internă sînt folosite ca șantaj în relațiile cu celelalte forțe. (...) Oferta din Mexic era mană cerească pentru șantajarea lui Mihai I!”

Diversiunea din Moldova

Concomitent, ruși, lansează o Diversiune pe Frontul din Moldova: „Pe 23 iunie 1944, Mihai Antonescu expediază ambasadelor din Ankara, Lisabona, Madrid și Stockholm o Comunicare prin care cere diplomaților români să spună adevărul despre comportamentul rușilor în Moldova. Punctul 6 din lista abuzurilor rusești se referă la următoarele: «Se face propagandă pentru Regele Carol II și împotriva Regelui Mihai (...)».

Știrea primită de Carol al II-lea în Mexic își are izvorul într-o manevră rusească.

Pe frontul din Moldova, serviciile secrete ale Armatei Roșii făceau agitație pe tema Carol al II-lea – din nou Rege al României.”

Anchetați de Beria

Carol al II-lea a așteptat semnul venit de la Moscova pînă la știrea cu 23 august 1944. Atunci își dă seama c-a fost tras pe sfoară A fost vorba doar de o Manevră? Răspunsul ni-l dă documentul de senzație din cartea despre Prizonierii români în Uniunea Sovietică: „Comunicatul special al lui L.P. Beria către I.V. Stalin, cu privire la atitudinea generalilor români prizonieri de război faţă de fostul rege al României, Carol [al II-lea], marcat: Strict secret. Nr. 503/b din 24 mai 1944”.

În Mexic preocuparea rușilor față de varianta Carol al II-lea se manifestă la nivelul unui ambasador. Potrivit acestui document, varianta Carol al II-lea e luată în calcul la cel mai înalt nivel.

Lavrenti Beria e în 1944 al doilea om după Stalin ca putere în Uniunea Sovietică. Anchetarea generalilor români prizonieri în URSS e o operațiune dictată de la nivelul șefului NKVD-ului. Rezultatele Operațiunii speciale sînt comunicate nimănui altcuiva decît lui Stalin.

Le-ar fi plăcut!

Prima parte a documentului, care poate fi consultat în întregime în volumul de documente, sintetizează declarațiile generalilor români: „La 22 mai a.c., a avut loc o discuţie cu prizonierii de război români, generalii Mazarini, Lascăr, Dimitriu, Nedelea şi Brătescu, despre atitudinea lor faţă de fostul rege al României Carol [al II-lea], care trăieşte în emigraţie, precum şi despre atitudinea faţă de el a diverselor grupuri politice şi militare din România.

Generalii români prizonieri de război, participanţi la discuţii, se raportează pozitiv, în ansamblu, la fostul rege, exprimîndu-şi intenţia de a coopera cu regele Carol, e adevărat, cu anumite rezerve.

Simpatii monarhice

În special generalii Mazarini şi Dimitriu au subliniat că ei vor coopera cu regele Carol doar în cazul în care el va fi sprijinit de Guvernul URSS şi că refuză să acţioneze împreună cu el, dacă regele va fi sprijinit doar de SUA şi Anglia. Potrivit opiniei generalilor români, majoritatea ofiţerilor în vîrstă îl vor sprijini pe regele Carol, dacă cel din urmă va lupta împotriva germanilor. Partidele politice de opoziţie din România îl pot sprijini pe regele Carol. Avînd simpatii monarhice, generalii prizonieri de război consideră că cea mai bună formă de guvernămînt pentru România, după terminarea războiului, este monarhia constituţională.

„Va trebui să părăsească țara!”

Potrivit opiniei generale a acestor ofiţeri, regele Mihai nu se bucură de sprijinul armatei, al poporului şi al partidelor politice, însă generalul Lascăr a comunicat că trebuie luată în considerare posibilitatea ca mama sa să acţioneze în favoarea regelui Mihai.” Urmează extrase din declarațiile generalilor. Din acestea, am reținut: „Dimitriu Romelius Sava – născut în 1892; general de brigadă; provenit dintro familie de generali; are studii militare superioare; ofiţer activ al armatei române; decorat cu şase ordine, comandant al Divizie 20 Infanterie; luat prizonier în ianuarie 1943, lîngă Stalingrad”, susține că „Îl ştiu pe regele Carol din anul 1912 şi am slujit împreună cu el în armată. Regele Carol întotdeauna a avut încredere în mine. Dacă regele Carol va reveni pe tronul României, atunci eu voi fi alături de el şi îl voi sluji la fel de credincios ca şi înainte, dar doar în cazul în care regele Carol va fi sprijinit şi recunoscut de către Guvernul URSS şi de către aliaţii săi, SUA şi Marea Britanie. (…)

În România, regele Mihai nu are importanţă, el fiind, în opinia mea, un copil fără nici un fel de putere. Mihai va trebui să părăsească ţara, deoarece toate partidele politice, poporul şi armata nu îl vor sprijini.”

Relația tată-fiu, o piedică

Un alt general intervievat e celebrul Mihail Lăscăr, prezentat astfel de documentul NKVD: „Lascăr Mihail Constantin – născut în 1889; general de divizie; provine dintr-o veche familie de moşieri; ofiţer activ al armatei române; a absolvit Academia de Război şi a comandat Divizia a 6-a Infanterie; decorat cu cele mai înalte distincţii române şi germane; s-a predat în noiembrie 1942, lîngă Stalingrad”.

Lui Carol al II lea i-ar fi plăcut să-i fure tronul fi ului său, Mihai, cu ajutorul oricui, chiar și al lui Stalin FOTO: BUCURESTII VECHI SI NOI

Și fostul comandant al Vînătorilor de munte crede în varianta Carol al II-lea: „Lascăr are o atitudine loială faţă de regele Carol şi consideră că revenirea la putere a acestuia ar aduce României ieşirea dorită din război.”

Din declarația olografă a lui „Mazarini, Nicolae Ivanovici – anul naşterii 1894; general de divizie; provine din familia unui proprietar sărac; ofiţer activ al armatei române; a absolvit Academia Militară; a fost ataşat militar în Bulgaria, a deţinut funcţia de şef al Marelui Stat-major al armatei române; cînd a fost luat prizonier, în noiembrie 1942, în regiunea Stalingrad, era comandant al Diviziei 5 Infanterie”.

Documentul semnat de Beria consemnează printre altele: „Este necesar să fie luat în considerare faptul că această problemă (reîntoarcerea lui Carol al II-lea – n. trad.) poate crea un conflict între tată şi fiu. Chiar dacă se evită o astfel de situaţie, regele Mihai trebuie să părăsească tronul imediat şi să se alăture tatălui său, deoarece, în opinia mea, este imposibil ca tatăl să fie de acord să lupte împotriva fiului său.” 

Cea mai simplă variantă

Potrivit documentului, „într-o conversaţie, în afară de cele mai sus relatate, generalul Mazarini a comunicat că (…) el nu va colabora cu Carol dacă guvernul sovietic nu îl va sprijini.”

„Nedelea, Sava Frolovici – anul naşterii 1890; general de brigadă; provine din familia unui proprietar de pămînturi; ofiţer activ al armatei române; fost comandant al Diviziei a II-a Infanterie; luat prizonier în raionul Millerovo, în decembrie 1942” e convins că „poporul român şi armata ar avea o atitudine pozitivă faţă de venirea la conducerea ţării a Majestăţii Sale Regele Carol”.

„Brătescu, Constantin Ivanovici – anul naşterii 1892; general de brigadă; provine din familia unui mare moşier; ofiţer activ; decorat cu distincţii româneşti şi germane; luat prizonier în ianuarie 1943, în apropiere de Stalingrad, fiind comandantul unei divizii de cavalerie” are un punct de vedere original:

„Mai departe, Brătescu a comunicat că, potrivit opiniei sale, problema privind cine va fi regele României nu are o importanţă atît de mare.” În final, Memoriul precizează: „Conversaţiile au avut loc cu fiecare general în parte”.

Documentul înaintat lui Stalin nu conține nici o concluzie în privința variantei Carol al II-lea. Lavrenti Beria nu și-ar fi putut permite un gest de consilier al unui președinte american. I se lăsa lui Stalin astfel decizia finală.

De ce n-a mers Stalin pe varianta Carol al II-lea? Pentru că între timp s-a ivit varianta Mihai I. Mult mai simplă, mult mai comodă pentru ruși decît varianta Carol al II-lea.