Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer, a anunţat luni Palatul Buckingham, precizând că nu este vorba de cancer de prostată, dar a fost descoperit în timpul operaţiei sale pentru prostata mărită.
Tipul de cancer nu a fost dezvăluit, dar, potrivit comunicatului Palatului Buckingham, regele a început încă de luni "tratamentele obişnuite".
Palatul Buckingham spune că regele "rămâne deplin pozitiv în ceea ce priveşte tratamentul său şi aşteaptă cu nerăbdare să revină cât mai curând posibil la îndatoririle publice depline".
El îşi va amâna angajamentele publice şi este de aşteptat ca alţi membri de rang înalt ai familiei regale să-l înlocuiască pe durata tratamentului său.
Regele Charles îşi va continua rolul constituţional de şef de stat
Nu au fost comunicate alte detalii privind stadiul cancerului sau un prognostic. Deşi îşi va întrerupe evenimentele publice, Regele Charles, în vârstă de 75 de ani, îşi va continua rolul constituţional de şef de stat. El a fost văzut duminică la o slujbă religioasă în Sandringham, unde a salutat mulţimea.
Moharhul britanic, care a urcat pe tron la moartea mamei sale, la 8 septembrie 2022, a fost supus în urmă cu mai bine de o săptămână unei intervenţii chirurgicale la prostată într-un spital privat din Londra, unde a stat internat trei zile.
Regele a ales să facă public tratamentul său pentru prostata mărită, cu scopul de a încuraja mai mulţi bărbaţi să îşi facă controale, a declarat atunci Palatul Buckingham. Regele a fost încântat de faptul că a crescut gradul de conştientizare cu privire la această problemă, după ce site-ul serviciului public de sănătate a raportat o creştere a accesărilor legate de afecţiunile prostatei.
Regele Charles a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Sursa foto: Arhiva EVZ
Între timp, biroul de presă al prinţului William al Marii Britanii a anunţat luni că prinţul moştenitor va reveni începând de miercuri la îndatoririle oficiale după ce şi soţia sa, Kate, a petrecut două săptămâni în acelaşi spital unde a fost internat Charles, relatează Reuters.
Kate a suferit o operație abdominală
Kate a fost operată luna trecută pentru o afecţiune nespecificată, dar necanceroasă. Ea a suferit o operaţie abdominală şi a stat internată aproape două săptămâni, având nevoie acum de o recuperare mai lungă, estimată să dureze cel puţin până la sfârşitul lunii martie.
Prinţul William, în vârstă de 41 de ani, şi-a amânat angajamentele pentru a ajuta la îngrijirea celor trei copii ai cuplului. El va participa miercuri, în prima sa zi de revenire la îndatoririle oficiale, la dineul de gală caritabil al Ambulanţei Aeriene din Londra, a precizat Palatul Kensington, în timp ce BBC a relatat că va efectua şi o învestitură la Castelul Windsor mai devreme în cursul zilei.
După ce a părăsit spitalul săptămâna trecută, biroul cuplului a declarat că Kate face "progrese bune", dar nu se aşteaptă ca ea să se întoarcă la activitatea publică decât după Paşte, în timp ce se recuperează.
Regele Charles şi Prinţesa de Wales fuseseră externaţi de la London Clinic în aceeaşi zi.