ZECI de REFUGIAȚI, prinși de vameșii români. Cum încercau să ajungă în Germania

ZECI de REFUGIAȚI, prinși de vameșii români. Cum încercau să ajungă în Germania

Un număr impresionant de refugiați au intenționat să părăsească ilegal România, aceștia dorind să ajungă în Germania, țara preferată de sirieni și irakieni.

42 de persoane din Irak, Siria şi Insulele Comore au intenţionat să iasă ilegal din România, ascunse în interiorul unui automarfar, însă poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II -Csanadpalota i-au întors din drum. 

Potrivit comunicatului ITPF Oradea, aceştia au fost descoperiţi în dimineaţa zilei de luni, în jurul orei 7,30, într-un automarfar condus de cetăţeanul turc Gulafer C., în vârstă de 44 de ani. Acesta transporta materiale textile din Turcia cu destinaţia Germania. 

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, ascunse în compartimentul marfă al autocamionului, cele 42 de persoane, din care 25 bărbaţi, 11 femei şi şase minori. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Siria şi Insulele Comore, cu vârste cuprinse între 7 şi 57 de ani, majoritatea fiind solicitanţi de azil în ţara noastră. 

La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care persoanele în cauză s-au ascuns în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări. 

Totodată, persoanele ascunse au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă deoarece nu aveau o viză care să le permită acest lucru. 

“Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor ascunse acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar şoferului turc pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impugn”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea, comisar-şef de poliţie Laura Bondar, informează Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News